Citat:
În prealabil postat de georgeta florica
Mai bine acceptati oferta si mergeti sa vedeti minunea, daca nu functioneaza "sa crezi fara sa vezi" , problema e ca nici atunci nu o sa va lamuriti:)
|
Un lucru neobisnuit ramane neobisnuit pana in momentul in care lumea se obisnuieste cu el, iar ceea ce pana atunci a aparut ca o abatere de la regula devine insasi regula. Lumina aceasta de la Ierusalim despre care toata lumea ortodoxa vorbeste, desi nimeni nu s-a obosit pana acum sa o explice pentru ca probabil in lumea ortodoxa nu exista nimeni capabil sa o explice, pare sa fie pentru ortodocsi un lucru cat se poate de obisnuit. De altfel crestinul, in general, nu poate trai fara miracole. Miracolele fac parte pentru el din modul de functionare al lumii. Ele sunt chiar mai reale si mai puternice decat legile naturii. Daca la un moment dat s-ar dovedi ca nu exista atomi, crestinul n-ar avea nicio problema. Dar daca cineva ar dovedi ca moastele sunt rezultatul unui proces special de imbalsamare asemanator mumificarii, toata lumea ortodoxa ar sari in sus.
Sa spun ceva si despre lumina de la Ierusalim? Deja vad cativa colegi de forum pregatiti sa sara pe mine. Asa ca mai bine renunt sa abordez direct subiectul. Am sa-l abordez indirect.
Totul porneste pentru un crestin de la presupunerea ca realitatea nu e asa cum pare, lucru care, de altfel, nu e deloc gresit. Numai ca el uita de faptul ca unele lucruri sunt totusi asa cum par, pentru ca daca toate ar fi altfel decat par, atunci n-am putea spune nimic despre absolut nimic, deoarece tot ceea ce ni s-ar parea noua ar fi tocmai pe dos. Aceasta uitare a crestinului are drept consecinta refuzul sau de a accepta ca mintea noastra e totusi buna la ceva, macar sa ne arate cum e realitatea. Iar aici esuam intr-un agnosticism lamentabil. Cum iesim din el? Dumnezeu ne arata calea. Mai intai trebuie sa presupun ca exista un Dumnezeu care sa-mi arate calea. Cum ajung la aceasta presupunere din moment ce mintea mea nu e capabila sa-mi arate cum e realitatea, nu stiu. Dar ies si din aceasta incurcatura daca presupun ca Dumnezeu mi se reveleaza si astfel poate sa imi arate care este calea, prin revelare. De unde imi dau seama ca mi se reveleaza, iar nu stiu. Si lucrurile pot continua in aceeasi maniera la infinit. Asa ca raman in cele din urma cu un sir de presupuneri pe care le iau ca adevarate, ca de exemplu: ca oamenii sfinti nu se descompun, ca la Ierusalim luminarile se aprind singure, ca vinul si painea se prefac in sange si trup sau ca atunci cand ma rog vorbesc cu insusi Dumnezeu.
Apropo de vorbitul cu Dumnezeu cu care se lauda indeosebi neoprotestantii (am auzit-o si la un ortodox acum o luna). Cand aud la cineva aceasta expresie "a vorbi cu Dumnezeu" imi vine intotdeauna sa intreb respectiva persoana "si despre ce discutati?" Ca - nu-i asa? - din moment ce vorbesti cu Dumnezeu se presupune ca discuti despre ceva, nu vorbesti pur si simplu de unul singur sau despre nimic. Il intrebi, de exemplu, de ce exista raul in lume, iar daca Dumnezeu stie, nu vad de ce sa nu-ti raspunda clar, sa nu ai niciun fel de dubii. Ca doar n-ai sa-l intrebi de ce se aprinde lumina la Ierusalim. Raspunsul probabil va fi: pentru ca asa vreau eu!
In concluzie, care e explicatia acestei lumini despre care e vorba aici? Niciuna. Nu cereti de la un crestin ortodox explicatii in legatura cu credintele sale. Puteti sa-i faceti analiza chimica, fizica, cuantica a vinului de la euharistie, ca el tot va crede ca acesta e sange, puteti sa-i vorbiti despre proprietatile fosforului sau a altor substante chimice care se aprind la temperatura camerei, ca el tot nu va lua in seama explicatiile dumneavoastra si va crede ca lumina aia e de origine divina. Crestinul ortodox nu e obisnuit cu legile naturii, el e obisnuit cu ceea ce i s-a spus la biserica. Ma refer aici, desigur la ortodocsii de profesie, fie clerici, fie mireni, nu la marea masa a platitorilor de cult si a beneficiarilor de servicii de inmormantare. Prin urmare, exista aceasta Lumina Sfanta care se Autoaprinde la Ierusalim? In mintea noastra exista cu siguranta! Pana la urma in mintea noastra exista multe alte lucruri asemanatoare: extraterestri, Atlantida, Scufita Rosie, Luke Skywalker etc. Niciunul nu e imposibil, dar totusi!
Ce n-am inteles niciodata e de ce oamenii se inversuneaza sa considere adevaruri absolute tocmai acele lucruri pentru care au cele mai putine dovezi. Nimeni n-a zis ca e imposibil ca lumanarile sa se aprinda singure, nimeni n-a zis ca e imposibil sa existe un Dumnezeu ce sa aprinda lumanari. Dar pana nu avem niste temeiuri solide pentru a sustine asa ceva, ar trebui sa stam linistiti si sa ne vedem de treburile noastre. Avem atatea probleme de rezolvat in lumea aceasta, in tara aceasta, in familiile noastre, in ograda nostra (cade acoperisul pe noi, soacra are probleme cardiace, ne-am certat cu cineva la serviciu, strada noastra care acum 10 ani era plina de copaci infrunziti si infloriti acum e plina de betoane si ne sufocam de caldura etc.) In cautarea adevarului cred ca ar fi mai bine sa incepem cu lucrurile pe care le vedem, care ne intra in ochi si care ne cad in cap si abia dupa aceea sa vedem cum e cu lucrurile care nu se vad. Altfel ajungem... de fapt nu mai ajungem la dezastru pentru ca am ajuns deja. Hai lumanare, aprinde-te singura ca mi s-a stricat bricheta!