Nu ajunsese visul meu pana acolo :))
Pur si simplu eram o femeie din sat si incercam sa-l conving pe Ion s-o lase mai moale cu averea si sa sa comporte cum trebuie cu Ana si sa n-o mai bata pentru ca poate pierde copilul.
In rest, ma bucuram de viata la tara :))
ce ar trebui sa facem concret, sa nu fim numai pentru noi, sa ne ajutam unii pe altii fara sa asteptam beneficii; sa invatam sa convietuim ca o comunitate si sa sarim unul in ajutorul altuia cum putem. Dar e o iluzie ce imi doresc... Vad in blocul in care stau; nici macar vecinii nu saluta inapoi; nu au timp de nimic, mereu pe fuga, mereu posomorati; singurii vecini pe care ii cunosc sunt familia sefului de scara, si asta deoarece m-am bagat la curatenia de dupa renovarea blocului (si acolo, nimeni nu eschidea usa nici macr sa ne dea 3 litr de apa sa spalam pe jos, apoi sa mai faca ceva. Cand venisem acasa de la luru in ziua aceea l-am vazut pe barbatul asta stergand pe jos, lustruind balustrada trist, posomorat. Crede-ti-ma ca m-am bucurat ca pot sa fiu si eu de folos comunitatii; asa ca m-am schimbat, am luat o galeata s-un mop si m-am dus sa-l ajut; a fost o dupa amiaza reusita, am mai povestit, ne-am mai amuzat de una, de alta si ne-am trezit ca am terminat) si mainteleg bine cu fiica acestuia, o fetita de vreo 10-12 ani ("impartim" pisica din fata blocului in sensul ca pisicul sta cand lamine, cand la ei).
Asta mi-e una din cele mai mari dorinte ale mele, sa convietuim ca o comunitate, macar vecinii din acelasi bloc.
Imi amintesc la ai mei in bloc, bloc cu 10 etaje de 44 apartamente, cunosteam bine vreo 6 familii plus copii altor vecini, dar mereu era forfota; ba la cafele, ba se ajutau la prajituri, tricotat, mancare, ba mergeau impreuna la gradina; acum nici acolo nu mai emare lucru; mama si cu inca o vecna ce se mi viziteaza, dar nu mai e cea fost. Iar tineretul din bloc nici nu te baga in seama. Ir noi copiii, eram vreo 20 - 25 pe-afara zilnic, faceam "chestii" de copii. Acum, cati copii mai vedeti prin spatele blocului sau parcuri?
|