Citat:
Īn prealabil postat de cristiboss56
Duhovnicul sau psihologul
Din cauza faptului ca avem si preoti care nu pastreaza vrednicia darului preotiei in toata vremea, avem parte si de duhovnici care nu vindeca. A vindeca bolile oamenilor este un har pe care Dumnezeu il da numai celui care pune darul primit in lucrare. Misiunea preotului nu este in principal aceea de a administra Sfintele Taine, ci de a fi mai intai el insusi sfintit de ele. Sfintit, va cunoaste toate metodele si remediile pentru tamaduirea de toata tulburarea launtrica.
Psihologul apare dupa parerea mea, ca un pogoramant al lui Dumnezeu intr-o lume in care avem parte de duhovnici care au uitat de lucrarea lor. Parintele Rafail Noica marturisea ca preotul este dator nu numai sa inlocuiasca psihologul, ci sa depaseasca tot ceea ce face psihologul pentru oameni. Sfantul Ioan Gura de Aur a rostit cuvinte cutremuratoare in acest sens: "Nu cred ca sunt multi preotii care se mantuiesc, ci mult mai multi aceia care pier, pentru ca lucrul acesta cere un suflet cu totul maret".
Intr-o lume in care sunt slujitori care nu mai tin seama de vocatia lor si persoane care nu implinesc cuvintele duhovnicilor, niste asa zisi ucenici, psihologul ca si psihiatrul pot prin tratamentele pe care le administreaza sa-l ajute pe om sa se echilibreze, sa reuseasca sa vada diferit viata. Dar asta nu inseamna ca prin acele tratamente omul va inainta si duhovniceste. Psihologul trateaza lucrurile doar din punct de vedere psihic. Astfel, Arhim. Simeon Kraiopoulos afirma ca "Una este sa tratezi lucrurile din punct de vedere psihic si alta este sa le tratezi din punct de vedere duhovnicesc. De regula, daca esti format din punct de vedere duhovnicesc, esti si psihic, ceea ce nu este valabil si invers, adica daca stai bine psihic, implicit stai bine si duhovniceste".
Nu neg lucrarea psihologilor, dar afirm ca acestia niciodata nu vor putea sa inlocuiasca lucrarea duhovnicului, pe cand invers este posibil. Asadar, nu in judecata unor preoti trebuie sa ramanem, ci in rugaciune. Sa ne rugam pentru luminarea duhovnicilor nostri ca sa fim luminati.
Iar daca nu avem un calauzitor duhovnicesc care sa ne vindece sufleteste, sa rostim rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog: "Doamne, Tu care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu care Te-ai pogorat pe pamant, tocmai ca sa inviezi pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada, Tu, Lumina cea adevarata, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, atat pe cat este cu putinta omului, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si implinind voia Ta in a lui, bine sa-Ti plac Tie, singurul Dumnezeu si sa ma invrednicesc si eu pacatosul de imparatia Ta".
Adrian Cocosila
|
Cred ca Adrian Cocosila se insala cand sustine, in finalul articolului, ca duhovnicul poate inlocui lucrarea psihologului. S-a hazardat in mod amatorist sa vorbeasca despre ceea ce nu stim daca (si nu credem ca) a practicat. Nu stiu cata analiza personala a facut Adrian Cocosila, cate si-a descoperit despre sine dupa draperia onorabila dinlauntrul mintii, cate studii avansaste in psihologie detine, cate date concrete, cata experienta personala are ca psiholog. Dar stiu ca s-a hazardat mult cand a tras si a lansat in public aceasta concluzie.
Prin autoritatea pe care autorul o detine pe site, prin impactul pe care un astfel de articol il are asupra oamenilor, asupra unui numar mare de oameni, consider ca s-a facut un deserviciu psihologiei (a cata oara in aceasta tara?) si implicit oamenilor care au mare nevoie de ajutorul de neegalat al unui psiholog.
Oare autorul articolului, vorbind ca un exponent al Bisericii, a cantarit bine consecintele actiunii sale?
Oare in sufletul si asa de zbuciumat al oamenilor acest articol aduce roadele pacii si increderii?
Oare cei care au probleme din sfera: identitate personala, imagine de sine, conduite adictive, tulburari compulsive, dificultati de integrare sociala, abilitati cognitive si relationale slab dezvoltate, tulburari de dezvoltare a personalitatii, orientare vocationala, pregatirea psihologica pentru competitii (inclusiv examene scolare), autoreglare in situatii de stres si alte situatii limita, resocializare dupa evenimente traumatice si tulburari psihice majore din sfera psihozelor, etc. etc., oare acesti oameni vor fi primit un sfat bun de la autorul articolului? Eu cred ca nu. Nu au primit decat o dezinformare si un contraserviciu.
Eu am convingerea ca duhovnicul nu poate sa inlocuiasca lucrarea psihologului. nu are nici in clin nici in maneca, oricat ar parea ca are. Ba chiar e foarte grav, dupa cunostintele mele, ca multi incearca sa inlocuiasca lucrarea psihologului, a doctorului, a geografului, a strungarului, a electricianului etc., pe motiv de induhovnicire.
Mare confuzie...
Problema e mult mai delicata si complexa, precum arata si studiile publicate chiar in Biserica in ultimii ani.
Eu cred ca duhovnicul nu poate si nici nu trebuie sa incerce sa inlocuiasca sau sa suplineasca lucrarea psihologului, ci sa isi vada de cele duhovnicesti, de care noi pacatosii avem atat de multa nevoie.
Sa invete (ce bine si folositor ar fi!), sa invete duhovnicii sa colaboreze cu semenii, inclusiv cu psihologii, precum colaboreaza ei deja cu soferul, cu croitorul, cu cizmarul, cu dentistul, cu doctorul de la sala de nasteri, cu groparul si cu clopotarul. Altminteri vor fi impovarati foarte, sa conduca ei masini, sa nasca ei prunci, sa repare ei sandale si sa traga singuri clopotele. Oare la acestea i-a pus Dumnezeu? Si de cele duhovnicesti cand vor mai avea, oare, vreme?... Nu vor mai avea. Si atunci, in timp ce ei vor lipsi de la lucru, vor veni cei din alte confesiuni si rataciri, ca sa ne invete cum e cu credinta si Biserica. Si gata, ne-am dus pe copca. Nu stiu de ce se tot impiedica mereu unii teologi de amarata asta de psihologie. Toti lovesc in ea: si Ceusescu a lovit-o, si Biserica, uneori si politicienii contemporani. Aproape ca m-apuca lehamitea... Sa fiu iertat. La cate lucruri bune a scris si lansat Adrian Cocosila, sunt tare suparat ca a zis-o pe asta... In fine, sa ma ierte ca l-am atentionat si i-am criticat opinia. Din pacate glasul celor care se ridica impotriva psihologiei este mult mai puternic decat s-a auzit aici. Daca ar cunoaste insa deserviciile concrete pe care le fac oamenilor prin aceste interventii straine de realitate, poate ca unii dintre ei, anume cei bineintentionati in fond, si care au dragoste de oameni in Hristos, ar regreta greseala facuta si ar repara-o cumva. BUnul Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa ne ocroteasca! AMIN+
P.S. Eu ma numar printre psihologii care indruma, fara vreo exceptie, pe toti cei cu care lucrez, inclusiv pe elevii din invatamantul public, la Biserica. Sunt un slujitor al Bisericii si, de pe pozitia profesiei mele, folosesc prilejul sa aduc Biserica, numele Domnului si al Sfintilor Sai, in sufletul oamenilor. La fel am procedat si in familia mea, cu consecinte uneori dramatice, as spune tragice. Nu ma joc cu vorbele. Lucrurile stau exact asa, fara sa ofer insa detalii.
Nu de putine ori, am lucrat cu oameni care se aflau in situatii existentiale pe care nimeni nu ar vrea sa le traverseze. Cu acestia, dupa ce mi-am facut portia mea de treaba (intrucat psihologul lucreaza intre anumite limite deontologice), am continuat, in virtutea credintei mele si a experientei de viata, sa arat clientilor mei ce avantaje inegalabile le va aduce apropierea de Biserica, de Dumnezeu. In multe chipuri am lucrat aceasta. Am mers eu insumi la Biserica cu uniii dintre clientii mei. Le-am facut eu primele lectii de cateheza crestina. I-am sustinut cand traversau perioade de neincredere, cand accentuau anomaliile din Biserica (acolo unde se intampla anomalii), i-am indemnat la rugaciune, la post, la studiul Scripturii si al altor carti duhovnicesti, ziditoare de suflet. Si multi au intrat in Biserica, astfel si chiar aici pe forum am reusit sa fac unele modeste servicii unora dintre cei care m-au contactat pe privat pentru servicii de psihologie. Nu i-am putut primi in relatia terapeutica, deoarece eu nu mai lucrez, din motive personale. Insa i-am incurajat cu toata puterea sa reia legatura cu duhovnicii, sa cada la Hristos.
La randul lor, unii duhovnici pe care ii cunosc, mi-au cerut opinia in probleme de psihologie si i-au trimis pe unii dintre cei pastoriti catre mine. Am refuzat, din motivul precizat deja, insa am rugat pe duhovnici sa ii trimita catre alte servicii de specialitate.
Exista deci duhovnici, pe care eu ii cunosc ca oameni ai lui Hristos iar nu ca "duhovnici neadevarati", cu suficienta smerenie incat sa isi vada limitele si sa inteleaga ca anumite parti ale vietii oamenilor beneficiaza de rodnicie in relatie cu anumite profesii, printre care se numara si psihologia. Aceasta disciplina este o slujitoare a Bisericii si a omului. Singura problema poate fi atunci cand unul sau altul dintre psihologi isi ies din cadrele deontologice ale profesiei si, uitind de sine, incep lucrarea draceasca a subminarii Bisericii si Teologiei. Insa acestia sunt peste tot in lume, in orice domeniu profesional, iar nu exclusiv in psihologie. Problema nu este profesia, ci omul care o practica.