Cod:
Psalmio
Am junghiuri si ma dor nervii sciatici.
Sunt plin de pietre in cale,
pietre de poticnire ca sa cad in ispita.
Fumam cand eram tanar
3 pachete de tzigari pe zi.
Cred ca de frica.
Acum chiar dac-as vrea sa fumez, nu mai pot.
Ma dor plamanii si parca-mi manca scrofitzele aripile.
Ma doare ceafa, coloana, stau prea dus de spate.
Mi s-a depus clisa pe burta si sunt dizgratios, oribil.
N-as suporta sa ma vada cineva dezbracat.
Ma doare gatul si in nas parca am mereu polipi,
mi se infunda lichidul ca sa-mi salveze interiorul, sa-l sigileze.
Atunci inghit foarte calm si incet, bland, caci altfel
mi se declanseaza o explozie bronhoidala astmatica aproape mortala.
Domnul m-a invatzat. In fiecare zi ma ridic foarte greu din pat
de parca as fi fost la reanimare.
Nu ma plang.
Mi-e draga viata. Multumesc pentru fiecare zi,
dar ce zic pentru fiecare zi, multumesc pentru fiecare ceas
caci nu stiu daca prind seara
la cate dureri mi se invart prin aparate si sisteme.
Simt uneori ca-s plin de cancer, alteori ca sunt copt, putred,
ca duhnesc a hoit, ca-mi iese din plaman,
din inima, o rasuflare puturoasa.
De aia ca-mi place sa trandavesc.
Petrec mult timp atipind, dormitand.
Nu mai pot face flotari, abdomene, tractiuni, genoflexiuni.
Cand urc scara de la bloc prea repede simt ca mor ca ma ia cu lesin.
Nu ma plang.
Iubesc sa sufar, sa rabd. Imi place frigul.
Iubesc frigul insa acum nu mai pot sta in frig deloc
fiindca imi ingheata sufletul,
imi ingheatza plamanii,
simt cum intru in hipotermie.
Pe vremuri imi placea sa ma spal cu zapada,
sa stau ore in sir in frig in zapada, descult, doar in chiloti.
Iubesc frigul si mai ales iubesc gerul.
As vrea sa-i dau caldura din caldura mea insa acum sunt stins.
Simt cum ma ia moartea si trebuie sa fug la cadurica.
Nu manc mult insa totul se depune.
Nu beau multa apa insa si ea adauga la greutate.
Beau bere si vin..coniac.
Ma rog.
Sper. Nu stiu daca ce fac io se pot numi rugaciuni.
Doar mila Divina ma duce inainte.
Incerc sa uit de inapoi.
Incerc sa scap de trecut.
As vrea sa merg doar inainte fara sa ma mai uit inapoi.
Foarte greu cred cand cred.
In general n-am credinta
ci indoilei, calcule, necredinta si spaima.
Nu stiu daca-s bolnav psihic si nici nu vreau sa aflu.
Sigur ca sunt bantuit de duhuri rele,
simt mereu influente si atingeri,
aud voci,
simt ca-mi sta mereu cineva pe umarul stang,
pe cap,
ca ma trage deasupra in mandrie.
Nu le vorbesc fiindca le-a raspuns Dumnezeu.
Ziua stau pe calculator la lucru. Noaptea dorm.
In wkend revad filme pe Netflix. Le-am vazut pe toate.
Mari actori mari regizori. Niste hoti!
Evit pornosagurile, inchid ochii la scenele erectice
desi la varsta mea nu mai simt absolut nimic.
Pot sa ma uit fara sa am cea mai mica pofta sau tresarire
de parca as fi complet mort fatza de tar-fa.
Energii si cuplaje, potriveli si neputinte, imbinari si razbunari hulicioase, sintagme porcoase mi se agatza ca intro stare de semisomn,
intre realitate si stare vegetiva de leguma plictisita.
Spun multe prostii.
Parca joc mereu tot felul de personaje
si tot felul de feluri de a fi incat nu mai stiu cum sunt eu insumi
de parca m-am pierdut printre roluri.
Practic nu-s bun de nimic.
Am inceput sa uit si nu prea mai tin minte nimic.
Oricum n-am fost niciodata bun sa memorez.
Intotdeauna uitam versurile,
retineam foarte greu numele
si uitam ce mi-a cerut cineva sa nu cumva sa uit si sa fac.
N-as vrea sa creada cineva ca vreau sa ma laud sau ca ma plang.
Io sunt foarte fericit asa. N-am nevoie de nimic in plus.
Dumnezeu imi daruie intotdeauna tot ce ii cer.
Io sunt om bun si nu-i cer altceva decat sa se faca voia Lui.
Ne iubim.
N-as putea sa fiu preot.
Chiar cantor sa fiu mi-ar fi mult prea greu fiindca ma sperii,
ma fastacesc, ma intimidez si iese prost, iese penibil,
iese o tampenie mare fix in biserica.
De aia incerc sa stau in banca mea
ca sa nu-mi vina idei si sa fac o nefacuta,
sa ma puna dracoolio sa indrznesc vreo grozavie,
vrun giumbushluc
sau un sir de giumbushlucuri caricaturale de tip caracter animat.
Ma tin mai in spate si mai ascuns.
Nu pot citi rugaciuni, nu pot intelege, mi-am pierdut vederea sanatoasa si neuronii la jocuri pe calculator.
Am jucat AngryBirds si sah cu calculatorul zi de zi ani de zile.
Ma bucur ca am doborat toate constructiile porcesti.
Acuma imi astept pensia si dormitez.
Mi-am pierdut viata in zadar lucrand la stat pe un salar insa cam atat.
Ma simt batran, prea imbatranit si istovit.
Nu-s suparat pe nimeni.
Nu condamn pe nimeni.
Nu ma plang nici de Dumnezeu si nici de parinti sau de frati.
Sunt complet impacat si linistit.
Am pace si dreptate de la Dumnezeu si nu imi doresc altceva.
Am primit Adevarul. L-am inteles, L-am cunoscut, L-am iubit.
Ma bucur de Adevarul Adevarat zi de zi, ceas de ceas si noapte de noapte.
El ma face fericit. El ma calauzeste spre Tatal.
Am probleme cu pita.
As vrea sa nu mai manc deloc aluaturi.
Imi plac placintele, gogosile, pastele, toate aluaturile.
Uneori ma simt exact ca o pita, gras, umflat ca o pita dospita.
Mi-e rusine, scarba si am o stare groaznica simtindu-ma asa gonflat, ingamfat. Omul pita, omul gogoase, omul plin de aluatiri martuite... in ulei.
Rugati-va sa scap de pofta de pita.
Imi ajunge cat ne da Duminica la Biserica.
Zicea cineva sa avem masura in toate. Io mi le-am pierdut.
Nu-mi place starea asta.
Ma simt un vierme inchis intrun mar.
Ma simt un vierme betiv inchis intro pita.
Pe prostul grozav si pe betivul imi place sa joc.
Sau pe boschetarul murdar.
Insa rolurile m-au capturat si acum au devenit esenta mea.
Nu mai stiu cum se iese din starea vesela de joaca.
Nu mai stiu sa revin la seriozitate si realitate.
Cred ca dorm prea mult.
Si acum am impresia ca dorm si ca scriu asa in vis.
Desi n-as vrea sa ma laud tot ce fac e doar ca sa ma laud.
Nu stiu de ce dar parca as fi o vedeta trista pe care n-o aplauda nimeni
si ea insista sa se creada vedeta cea mai tare din parcare.
De fapt sunt prea nepasator ca sa-mi pese de ceva
si de aia ma sperie groaznic orice grija, orice datorie.
Ma simt haituit, urmarit, silnicit, batut.
Imi fuge mintea in permanenta sa se ascunda undeva in mine.
Sunt disperat si neputincios, handicapat, mut,
intro alergare zbuciumata fara cap, fara oprire.
Ma alearga duhurile rele, demonii ma tin in stress,
ma ameninta sa cedez, sa tradez, sa clachez.
Simt ca innebunesc la fiecare informatie lumeasca,
la fiecare grija am un stress groaznic,
stresul tradarii fiindca sunt incapabil sa gestionez corect si drept
evenimentele, datoriile, sarcinile, nevoile.
Nu sunt bun de sef, nu sunt bun de manager.
Sunt bun de vitel sa pasc pe pajiste.
Sa miros florile si sa mugesc oftand cu dor dupa Pastor.
Cred ca v-am mai zis ca nu-s bun de nimic.
Nu-i smerenie afirmatia asta ci crudul adevar.
Hai ca v-am pictist asa ca inchei.
Va iubesc sincer.
Mai ales pe cei care s-au gandit la Domnul Iisus
in timp ce pierdeau vremea citind textul acesta fara culoare,
un text deznadajduitor de lipsit de sens si de aport de credinta.
Nu mi-am propus sa ajut pe nimeni.
Doar am vrut sa ma confesez. S-a facut tarziu.
Trebuie sa plec acasa.
Nu-i asa ca sunt anost de neinteresant?
Nu-mi raspundeti.
Stiu asta si n-are rost sa ma loviti ca si asa sunt plin de rani.
Mi-amintesc cat rau maxim mi-a facut cineva.
M-a jignit. Io fiind cine?
Nu stiu nici cine si nici ce rau mi-a facut.
Imi amintesc intotdeauna invers sau pe jumate invers
si ma nemultumesc cu furie si exclusivism din reflex.
Mereu matur afara pe cel care sigur nu mi-a facut niciun rau,
mai degraba io lui.
Apoi regret si cer iertare cand raul a fost facut.
Reactia s-a consumat ca o razbunare.
V-am zis ca nu ma plang
insa orgoliul trufiei nu doarme
oricat ma stradui sa-i atarn o piatra de gat.
Un fel de criptonita ca la Superban ca sa nu mai riposteze.
Mi-e greu sa cresc sub terorism dar sa ma gandesc la copiii saraci,
la cei aflati in scoala, in aramata, in serviciu cu sefi tiranici.
Si ei sufera si cu toate astea rabda.
Asa ca pot si io sa rabd desi ma doare o arsura in coaste
de parca as avea bagat acolo un electrod de sudura.
Imi sudeaza duhul rau indoiala de necredinta ca sa ma idolizez concentrat.
Nu ma plang.
Sufar si ma bucur ca am ce rabda.
Erau vremuri cand n-aveam nici macar o suferinta.
Era mult mai rau atunci. Nu spoream duhovniceste deloc.
Ma lafaiam in toate bunatatile fara sa sufar nici cea mai mica trauma.
Eram pierdut.
Acum, cu atatea patimi si dureri multumesc Domnului
ca s-a milostivit de mine ca sa strang si io
un pic de suferinta aici pentru fericire in cer.
N-am nicio lipsa si sunt foarte bine dispus.
Sunt linistit si sincer.
Ma simt bine si iubesc fiecare clipa de viata.
Fiindca nu tin minte nimic nu-mi dau seama daca ceva se repeta.
Tin minte doar pe Iisus si merg dupa El tot inainte.
Stiu ca va fi bine daca nu mai aleg pacatul ci pe Dumnezeu.
Tot ce vine de la El e drept si sfant.
De asta Il iubesc si-L urmez.
Nu prea mult ci doar atat cat vreau si cat pot.
As vrea mai mult.
Ma silesc mai mult insa n-as vrea sa ma silnicesc, sa ma distrug.
Deci sunt bine mersi de intrebare.