[cristiboss56]

In vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Contextul pericopei rânduite de Biserică în Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) este strâns legat, în Evanghelia după Ioan, de mișcarea stârnită în jurul propovăduirii Sfântului Ioan Botezătorul. Sinedriul din Ierusalim a trimis o delegație de preoți și leviți (Ioan 1, 19) ca să afle identitatea prorocului. Răspunsul Sfântului Ioan aduce o provocare nouă: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei” (In 1, 26-27). Sinedriul din Ierusalim nu putea fi indiferent în fața unei asemenea mărturisiri care aducea la lumină așteptarea mesianică vie pentru sufletele celor din poporul lui Dumnezeu.

Hristos încalcă cu bună știință „tradiția“ poporului iudeu
Probabil cei care veniseră din Galileea la Ierusalim, la praznicul Paștelui, aduseseră vestea minunii transformării de către Iisus a apei în vin la nunta din Cana (In 2, 1-11). În acest cadru, curățirea Templului tensionează întreaga atmosferă în Ierusalim, aducând în prim plan un puternic conflict. Deznodământul acestuia era greu de prezis chiar și de Nicodim, în ciuda expe*rienței și înțelepciunii sale. Faptul că el alege ceasurile nopții pentru a veni în prezența lui Iisus poate fi o dovadă în acest sens. Hotărârea Mântuitorului de a părăsi Iudeea și de a se întoarce în Galileea, determinată și de informația cunoscută de Sinedriu, că numărul ucenicilor Săi devine tot mai preponderent, ar putea confirma tensiunea din jurul identității Sale.

Mântuitorul alege ruta directă spre Galileea, care trecea prin Samaria. În mod normal, orice iudeu pentru a ajunge din Iudeea în Galileea trecea Iordanul în Pereea, urca spre nord pe malul de est al Iordanului, după care revenea pe malul de vest, doar în ținutul Galileii. Astfel, Mântuitorul încalcă „tradiția“ poporului iudeu cu bună știință.
Ajungând lângă cetatea Sihar sau Sihem, fiind ostenit de călătorie, Iisus Se oprește la o fântână. Era ceasul al șaselea, deci miezul zilei, când căldura dogorâtoare se adăuga simțitor la osteneala călătoriei.

Ca Unul Care știa cele ce urmau să se întâmple, Iisus îi trimite pe ucenici în cetate să cumpere de mâncare, El rămânând a se odihni la fântână. De aceea întâlnirea cu femeia samarineancă era menită să devină realitate în iconomia lui Dumnezeu. Dintr-o anonimă locuitoare a satului, ea va deveni purtătoarea unui dialog cu puternice nuanțe teologice și misionare care vor fi rânduite, de-a lungul istoriei bisericești, să fie reactualizate în ciclul liturgic al răscumpărării timpului întregului an.

Încă de la începutul dialogului iese la lumină tensiunea care avea rădăcini adânci înfipte în istorie: „Iisus i-a zis: «Dă-Mi să beau»… «Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?» Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii”. Afirmația Sfântului Evanghelist Ioan recunoaște ruptura adâncă dintre iudei și samarineni, la care se adăuga și mentalitatea vremii respective referitoare la diferența dintre bărbat și femeie. Până și ucenicii Mântuitorului s-au mirat că El stătea de vorbă cu o femeie (4, 27).
Întrebările samarinencei scot la lumină setea ei neostoită după Dumnezeu