[IonelaC]

In primul rand, va multumesc pentru raspunsuri!

@Melissa: Si eu as lasa lucrurile sa curga firesc, da, as face lucrul acesta... insa nu degeaba nu l-am enumerat printre optiunile initiale.
Faptul ca baiatul are o prietena, faptul ca el o iubeste extrem de mult, desi ea mereu ii spune ca are rezerve si ca nu-l iubeste la fel, in timp ce el imi marturiseste mie ca desi sufera din pricina ei, totusi va lupta pentru ea pana in panzele albe - ei bine, cum sa las lucrurile sa curga firesc din partea mea?... N-ar fi, oare, o alegere masochista?

In acelasi timp, datorita prieteniei si sinceritatii profunde dintre noi, el mi-a spus de multe ori ca admira multe lucruri la mine, iar eu la el. Avem o comunicare dincolo de cuvinte, continuam sa vorbim unul cu altul si atunci cand nu mai rostim nimic. Pentru mine - care am cunoscut de doua ori dragostea si suferinta din dragoste, insa in modul cel mai platonic cu putinta - este totusi prima data cand simt ca sufletul meu se odihneste langa alta persoana. O odihna care ma doare, pentru ca stiu ca ma odihnesc langa un copac inflorit pentru altcineva.

@Vintage: Gandurile si dorintele nu sunt nicidecum "chinuitoare", in sensul acela "romantic" al filmelor de dragoste. Pur si simplu, simt ca dragostea mea frateasca s-a transformat incet-incet in iubire. O iubire pura, care s-ar multumi cu simpla tinere de mana, ori sprijinire a capului pe umarul celuilalt. Insa care sa fie marturisita - asta ar implini-o, nicidecum alte manifestari.

Am sa tin cont de sfaturile dvs. ale tuturor. De fapt, mi-ati vorbit despre acelasi lucru la care alerg si eu: tot despre rugaciune. Am sa ma rog Lui Hristos sa faca voia Lui cu mine si cu prietenia noastra si sa-mi dea puterea sa primesc cu inima deschisa totul.

In acelasi timp, va rog pomeniti prietenia noastra, atat de rara si de scumpa - mi-ar plange sufletul sa o pierd!