Scurte date introductive cu privire la contextului teologico-istoric

,,Sirienii,siriacii sau giro-arameenii s-au extins in Libanul de azi,Siria,Turcia si Imperiul Persan,incepand din Asia Mica pana la hotarele Palestinei si pana dincolo de Tigru si Eufrat.Numiti de popoarele semite ,,aram"sunt probabil identici cu ,,arimoi"din Homer(Iliada)si Hesiod.In Septuaginta sunt numiti ,,syrioi", syristi fiind limba ce o vorbesc.Arameenii au intemeiat o serie de regate in sec Xi-VII BC,apoi au existat regate semi-independente si independente,ai caror locuitori vorbeau aramaica,dar dupa cucerirea orasului-stat Palmyra de catre romani nu a mai existat un stat independent in care locuitorii sa vorbeasca numai limba aramaica.Sirienii erau raspanditi in orasele si satele Imperiului Roman si ale Imperiului Sasanid pana la cucerirea sa de catre arabi,dupa care au trait sub stapanire musulmana.Limba siriaca este limba literara aparuta la Edessa si in ea s-au scris atat texte gnostice cat si crestine,dialectul siriac constituind impreuna cu dialectul ,,Talmudului din Babilon"si cel mandeean grupa de est a dialectelor aramaice.Epoca de inflorire maxima a literaturii siriace a inceput in sec al III-lea AD si s-a extins pana in sec VII-lea.Scrierea siriaca are in comun cu ebraica si araba 22 de grafeme care noteaza consoane sau semi-consoane si cu cea araba numeroase legaturi.Exista urmatoarele alfabete siriace:,,estrangelo" care este si cel mai vechi si din care deriva si celelalte,adica alfabetul ,,serto" si ,,pesito"ce s-a diferentiat dupa sec V AD intr-o scriere a iacobitilor monofiziti si alta a nestorienilor din est.Intre aceste ultime doua scrieri exista mici diferente,scrierea estrangelor s-a pastrat chiar si in textele iacobite si nestoriene.Toate aceste scrieri sunt cursive si literele sufera unele mici modificari dupa legaturile pe care le au.La inceput,in sec II-III AD,sirienii ca si iudeii scriau numai consoanele dar literele aleph, waw si iod isi pierdusera valoarea lor de consoane in multe cazuri si s-a inceput sa se scrie vocalele cu aceste grafeme.Nestorienii au dezvoltat un sistem intreg de notare a vocalelor,care deosebeste calitatea acestora.

Dezvoltarea literaturii aramaice de vest a avut loc pe ambele maluri ale fluviului Tigru,in tinuturile regatelor Osroene si Adiabene.Intradevar,in aceste regate tampon,asezate intre Imperiul Roman si cel part la inceput,apoi cel sasanid, misionarii crestini,mergand pe urmele asezarilor iudaice din Diaspora au obtinut numeroase convertiri.In regatul Adiabene,ai carui regi au trecut la iudaism inca inainte de nimicirea Templului din Ierusalim,noua credinta crestina a avut episcopi si marturisitori inca din anul 123 d.Hr. In regatul Osroene domnea regele Abhar bar Ma'nu(179-216 d.Hr)care,in anul 202,a fost primul cap incoronat ce a devenit crestin si din vremea lui a ramas Edessa centrul cel mai insemnat al vietii literare in limba aramaica de rasarit (siriaca). Plecand de la Edessa creatia literara si religioasa in limba aramaica de est s-a raspandit in alte centre, cum ar fi Nisbis si Hieropolis,si a ajuns pana la marea metropola elenistica asezata aproape de coasta Mediteranei, Antiohia.Dar expansiunea nu s-a facut numai in Imperiul Roman si in statele tampon dintre acest imperiu si cel part (sasanid cu incepere de la 224 d.Hr) ci si in Imperiul Part al Arsacizilor,astfel ca in primele decenii ale sec V d.Hr teritoriul pe care se intindea cultura siriaca crestina ajungea pana la Golful Persic si fruntariile Indiei.Anterior culturii siriace crestine a existat o literatura scrisa redactata in limba autohtona,aramaica de est,iar acesta literatura era pagana sau iudaica.S-a putut deduce ca siriaca era deja o limba literara din unele scurte inscriptii de pe morminte,din manuscrisele pastrate in arhivele regale din Edessa,dintr-o epistola a unui preot sau episcop,Mara bar Serapion sau din textul siriac al romanului lui Ahiqar."(sursa:,,Scripta Aramaica")

Mai trebuie precizat faptul ca: ,,Desi poate fi privita drept una dintre traditiile crestine cele mai bogate si originale,Biserica siro-orientala,din care a facut parte Isaac Sirianul si Isaac al Ninivei,este cea mai putin cunoscuta din mozaicul comunitatilor crestine din Orient.Legata potrivit unei vechi traditii de propovaduirea apostolului Toma si a ucenicilor sai,acesta Biserica,asa cum atesta deja Cosma Indicopleustes in ,,Topografia"sa crestina,scrisa in 547,si mai tarziu calatorii occidentali care s-au aventurat ,in epoca Renasterii,prin zonele Asiei centrale pana in China,,a cunoscut o expansiune exceptionala cu intemeierea de dieceze episcopale in Persia,in Arabia pana in Insula Socotra,in Asia Centrala,in India si in China,in timp ce,dpdv literar,ea sta la originea uneia dintre cele mai bogate infloriri din intreg Orientul crestin,cu opere scrise sau traduse in araba,pahlavi,sogdiana,malayalama si chineza.

Intr-o epoca mai tarzie,interferenta cu popoare si culturi diferite de cea aramaica a continuat si in timpul invaziilor mongole,fiind brusc intrerupta odata cu convertirea mongolilor la islam (sec XIV) si devastarile lui Timur Lenk.Pana la sfarsitul sec XIII avem marturii despre principese mongole de credinta crestina,ca mama hanului Mongka;despre preoti siro-orientali care insoteau cu biserici-corturi pe hani in peregrinarile lor;despre un intreg trib mongol devenit crestin,cel al uigurilor,caruia se datoreaza punerea la punct a scrisului mongol si din care proveneau in buna parte administratorii economiei si politicii hanilor;despre un han deosebit de atent la supusii sai crestini pana acolo incat sa fie salutat drept ,,nou Constantin",care a fost Hulagu,caruia i-se datoreaza asa-zisa ,,cruciada galbena",realizata numai in parte,prin care se intentiona eliberarea de arabi ale locurilor sfinte ale Siriei-Palestinei pentru a putea avea crestini au acces liber la ele;in fine,despre un catolicos ale Bisericii siro-orientale,de origine mongola,apartinand tribului ongut,si anume Yahballaha III(1281-1317).Luand asadar in considerare aceasta expansiune exceptionala apare evident faptul ca acel criteriu geografic nu este hotarator in individualizarea realitatii ecleziale(...)Daca pentru a individualiza Biserica siro-orientala nu este suficient criteriul geografic acelasi lucru este valabil si pentru criteriul lingvistic,limba siriaca fiind limba predominanta dar nu exclusiva,in care s-au exprimat autorii siro-orientali.(...).

Decisiv este criteriul teologico-liturgic:Biserica siro-orientala se diferentiaza de celelalte Biserici prin faptul de a nu fi acceptat,din diverse motive-nu ultimul dintre ele fiind faptul ca se afla in afara frontierelor Imperiului Roman-hotarile sinodului de la Efes din 431,in care a fost condamnata erezia lui Nestorie.In ceea ce priveste cultul,Biserica siro-orientala folosea un rit propriu,asa-numitul rit ,,caldeean".Intre diviziunile interne ale acestei Biserici,prabusirea unor imperii si invazia unor noi popoare,sec VII a fost martor la inflorirea unei bogate literaturi ascetico-duhovnicesti si unor mari misiuni in pamantul Chinei"(sursa ,,Isaac Sirianul:asceza singuratica si mila fara sfarsit").