nu mă pricep să îți dau sfaturi, însă îmi pare că o discuție ca cea pe care o propui trebuie să plece de la următorul aspect: felul iubirii noastre pt cei din jur.

Spun asta fiindcă:

-dacă iubim cu iubire omenească (așa cum facem toți), e mult egoism la mijloc și automat atunci când suntem răniți/dezamagiti/nedreptatiti etc. se vatămă și iubirea noastră

-atunci când iubim în Hristos, cu iubirea lui Hristos, iubim cu smerenie. Smerenia, așa cum spune Sofronie Saharov, este „însușirea dragostei de a fi fără întoarcere asupra-și”. Ori când un om ajunge să iubească astfel, orice ar face persoana iubită dragostea lui nu se împuținează fiindcă în el nu este nici urmă de aplecare către sine însuși.

Deci să îl iubim pe Hristos și asta e totul :)