Citat:
În prealabil postat de AGabriela
Fratilor,
Am venit dupa ceva vreme lipsa pe forum. Si cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, cine a mai citit din topicurile mele stie ca in copilaria mea frageda am trecut printr-un moment destul de dificil. Poate vreau doar sa-mi gasesc scuza insa intotdeauna am fost razvratita impotriva persoanelor apropiate mie. Desi le iubesc si stiu ca ele ma iubesc o parte din sufletul meu nu reuseste sa aiba incredere in acele persoane: de ex. nu suport cand mamica mea imbratiseaza, desi ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca o am alaturi de mine si la varsta asta, iar in voia lui Dumnezeu ce sa mai spun ca nu ma pot lasa nicidecum. Sigur o proportie mare a razvretirii mele are ca si cauza mandria, insa mai este si frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu p
utea sa ma apere in orice imprejurare. Si uite asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie. Il rog pe Dumnezeu in diferite forme (in sensul ca nu mai am de mult smerenia rugaciunii) sa darame scutul acela, dar pe de alta parte il „tin” foarte bine sa nu se darame.
Fratilor, daca vreodata ati avut aceeasi frica, acelasi sentiment si ati reusit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa scapati de el, poate imi dati si mie cateva sfaturi. Mentionez ca sunt o fire pragmatica.
Va multumesc si cu drag astept parerile/sfaturile/rugaciunile voastre. Domnul sa ne ajute in toate. Post cu folos, AGabriela!
|
"Frica de a nu fi aparat/neincredere" e titlul pe'care l-ai pus acestui topic si care dovedeste ca, din plecare, tu ai pretentia sa fii protejat, indiferent ce faci, adica vrei sa eviti sa suferi, sa te smersti; cu alte cuvinte,
tu ceri, vrei sa primesti, ai pretentii, spre deosebire de Hristos, Care ne invata smerenia. O proba ca tu astepti sa primesti, sa lucreze altii pentru tine:"
parerile/sfaturile/rugaciunile voastre"
De mica ai fost cocolosita, crescuta spre stimularea acestei nemultumiri si, ca urmare, ea s-a dezvoltat, s-a stabilizat, s-a inradacinat. Sentimentele pe care le dezvolti in inima ta le vei simti si tu invers, de asemenea, de la cei dragi tie.
Orgoliul (mandria) este cu atat mai raspandit (viciu) cu cat este mai putin luat in considerare si cu cat mai mult reactioneaza la evidentierea lui(darea lui de gol) si este atat de "confortabil" incat de multe ori gazda refuza sa-l lepede(asa pare cazul tau... "prgamatic":
"asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie"). Orice ar face cineva spre folosul tau impotriva vointei tale este egal cu zero.
"Frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu putea sa ma apere in orice imprejurare" dovedeste un orgoliu enorm si tot ce poate face altcineva este un mare nimic fata de ce poti face chiar tu, DACA VREI(lucrul cel mai dificil), caci daca vrei nimic nu-ti poate sta in cale.
Daca vei vrea cu adevarat vei scapa de acest sentiment si te vei minuna prin binecuvantarea pe care o vei simti; doar aceasta binecuvantare te va convinge ca ai vrut.
Vei avea ceea ce vei face(vei vrea) chiar tu(si incepe cu Spovedania).