Citat:
În prealabil postat de AGabriela
Fratilor,
Am venit dupa ceva vreme lipsa pe forum. Si cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, cine a mai citit din topicurile mele stie ca in copilaria mea frageda am trecut printr-un moment destul de dificil. Poate vreau doar sa-mi gasesc scuza insa intotdeauna am fost razvratita impotriva persoanelor apropiate mie. Desi le iubesc si stiu ca ele ma iubesc o parte din sufletul meu nu reuseste sa aiba incredere in acele persoane: de ex. nu suport cand mamica mea imbratiseaza, desi ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca o am alaturi de mine si la varsta asta, iar in voia lui Dumnezeu ce sa mai spun ca nu ma pot lasa nicidecum. Sigur o proportie mare a razvretirii mele are ca si cauza mandria, insa mai este si frica de a ma increde in cei dragi (si in Dumnezeu cu precadere) aparand teama de a nu imi face rau si/sau a nu putea sa ma apere in orice imprejurare. Si uite asa apare un scut invizibil prin care nici macar Dumnezeu nu il poate darama caci nu-i prea dau voie. Il rog pe Dumnezeu in diferite forme (in sensul ca nu mai am de mult smerenia rugaciunii) sa darame scutul acela, dar pe de alta parte il „tin” foarte bine sa nu se darame.
Fratilor, daca vreodata ati avut aceeasi frica, acelasi sentiment si ati reusit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa scapati de el, poate imi dati si mie cateva sfaturi. Mentionez ca sunt o fire pragmatica.
Va multumesc si cu drag astept parerile/sfaturile/rugaciunile voastre. Domnul sa ne ajute in toate. Post cu folos, AGabriela!
|
Nici eu nu am incredere in ce spun ceilalti, in special cand se raporteaza la mine..trebuie sa analizez informatia...fiecare priveste o situatie cu ochii proprii si daca persoana nu are o gandire "deschisa"..poate da sfaturi nu chiar potrivite...e bine sa auzi cat mai multe idei.
Frica insa este altceva..si eu o am in unele perioade si mai am si neincredere in Dumnezeu (stiu ca face bine dar ma simt atat de daramata sau de ranita uneori ca mi-e frica de incercari...am impresia ca sunt prea grele).
Perioadele acestea vin si trec, uneori stau mai mult...de obicei cand aveam temeri mai mari am putut sa percep altfel realitatea...si desi reactia mea parea exagerata...este un mod de constientizare a raului in situatii sau exprimat de cei din jur care te pune in garda (ridica ziduri cum ai spus)...zidurile nu sunt ceva rau....in situatii cand e nevoie de tine/ti se rapunde cu dragoste/simti ca asa trebuie sa faci, atunci darami singura zidurile (dispar instantaneu).