E greu să-mi dau seama cât a fost educaţia şi cât chemarea lui Dumnezeu. Educaţia a însemnat mersul la „adunare”, nu la biserică, împreună cu bunicii de la ţară, care erau neoprotestanţi, însă cu o evlavie curată. Care mi s-a întipărit în suflet. A urmat perioada adolescenţei, în care am fost necredincios. Ulterior am redescoperit credinţa şi, datorită unor preoţi luminaţi (părintele Stăniloae şi părintele Galeriu), am înţeles că Ortodoxia este biserica primară şi integrală. Am început să o iubesc şi să o înţeleg. N-aş da-o pe nimic. Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Având în vedere experienţa mea de viaţă, cred că nu poţi ajunge la biserică dacă eşti pasiv. Trebuie să fie şi o căutare a ta, care să-şi găsească răspunsul în Biserică.