Initial am vrut sa trimit un mesaj privat, asa cum mi-ati spus(daca am inteles bine).Dar poate mai citesc si alte persoane acest topic, poate ajuta.
E vorba de cineva care sufera de o depresie foarte puternica, incercand in cateva randuri sa renunte la viata.Nu imi este ruda, nici macar nu face parte din cercul meu de apropiati.Mi-am cam depasit demult atributiile, insa nu am putut sa fiu indiferenta fata de atata suferinta.Cine nu a trecut prin asa ceva nu intelege, sau intelege prea putin si judeca foarte repede.Stiu si eu cum e sa te simti pierdut, sa simti ca viata ta nu valoreaza nimic, ca nu esti iubit de nimeni, ba poate chiar nedorit.Sa te simti ca refugiat in propria familie si chiar neam, in propria tara.Sa simti ca ai obosit si ca nu mai ai speranta si nici sens.Cumva, eu am depasit toate aceste etape.Nu stiu exact ce itinerar interior am urmat, stiu doar ca, la un monent dat, au fost pe alocuri oameni care au inteles ce traiesc si intr-un fel sau altul m-au ajutat si m-au sustinut, si culmea, nu au fost intotdeauna din familie sau

prieteni.Asa ca nu am putut nici eu sa fiu indiferenta vazand un om in aceasta situatie, fara sa incerc sa fac ceva.Problema e ca nu stiu cum ai putea reaprinde speranta intr-un suflet prea lovit, mintit si impietrit de atata suferinta si singuratate.

Am inteles: vizitele la psiholog/psihiatru(cu antidepresivele necesare), grup de suport(unde dupa ce trece entuziasmul inceputului ajunge de undeva pkecat), prezenta unui parinte duhovnic( in care e greu sa te increzi, daca esti facut tandari pe dinauntru din copilarie, nu ca nu ai vrea) etc..Si daca toate astea nu merg?Cum poate fi ajutat cineva, ce i-am putea spune pentru a capata o speranta pe care niciodata nu a avut-o.Cred ca atunci cand folosim cuvinte atat de frumoase, plini de entuziasm,de fapt le spunem tot pentru noi.Pentru cei aflati in situatia asta e prea putin.