View Single Post
  #315  
Vechi 23.11.2012, 12:32:12
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.706
Implicit

Ca sa nu existe confuzie intre evolutionismul teist (care tine de revelatia din Facere) si geocentrism (care tine de stiinta din acele timpuri) voi arata in continuare ca sfintii insasi respingeau gandirea bazata pe stiinta schimbatoare. Geocentrismul respinge stiinta din zilele noastre pentru a pune in loc stiinta de acum doua milenii. Desi ii citeaza pe sfinti chiar acestia resping aceasta gandire.

Intr-un articol al Parintelui Dan Badulescu, publicat si aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...ului-acestuia/
se afirma:
"Această cosmologie revelată și cu totul adevărată, privea cosmosul ca pe o sferă perfectă închisă și limitată de o tărie (firmament)...
Elementele din care e făcut universul sunt cele 4 stihii: pământ, apă, aer, foc, la care se adaugă și eterul în cerurile superioare. Despre eventualii atomi, imaginați încă în vechime de gânditorii materialiști Democrit și Leucip, Sfinții ne spun..."
In continuare se da un citat in care sunt amintit si atomii, dar in contextul criticarii filozofiei materialiste, care spunea ca lumea s-a format singura.
"Acești filosofi, necunoscând pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creației universului o cauză rațională;... De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elementelor lumii cauza creării universului, alții și-au închipuit că natura celor văzute este formată din atomi, corpi indivizibili, molecule și pori; corpi indivizibili, care, când se unesc unii cu alții, când se despart unii de alții;
De aceea necredința în Dumnezeu, care locuia în ei, i-a înșelat și au spus că universul este fără cârmuire și fără rânduire și că este purtat la întâmplare…
Că geometria, cercetările aritmetice, studiile despre corpurile solide, vestita astronomie, această deșertăciune pentru care se muncește atât, la ce scop duc… dacă ridică lumea materială și mărginită la aceeași slavă cu firea neînțeleasă a Dumnezeirii… Dar atât „ce se făcură în deșert întru gândurile lor și se întunecă cea fără înțelegere a lor inimă. Zicând a fi înțelepți, nebunit-au“.
Cum se poate vedea, de fapt in citat este criticata filozofia materialista (au fost filozofi greci care au afirmat materialismul, de aici inspirandu-se si curentul filozofic din iluminsim care a conceput filozofia evolutionismului), iar la sfarsit e criticata toata stiinta care il exclude pe Dumnezeu.

Dar sa vedem ce spun sfintii despre primul citat ingrosat, care se spune ca face parte din revelatie: "Elementele din care e făcut universul sunt cele 4 stihii: pământ, apă, aer, foc, la care se adaugă și eterul în cerurile superioare. "
Chiar Sfantul Vasile cel Mare, des citat de geocentrism, mentioneaza ca e doar ceva ce tine de stiinta lumeasca din acele timpuri si critica la sfarsit genul acesta de gandire bazat pe stiinta schimbatoare.
Citez chiar de pe site-ul hexaimeron fragmentul din lucrarea Sfantului Vasile cel Mare: http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/SfVasile.html
" Același lucru îl putem spune și despre cer, că s-au scris de înțelepții lumii tratate pline de multe cuvinte despre natura cerului. Unii au spus că cerul este compus din cele patru elemente, pentru că se poate pipăi și vedea; participă pământului din pricină că e tare, focului din pricină că se vede și celorlalte elemente din pricina compoziției lui. Alți înțelepți însă au respins această teorie ca de necrezut și au introdus în alcătuirea cerului o a cincea substanță corporală, imaginată de ei. Pentru ei cerul este un corp eteric, care, după cum spun ei, nu-i nici foc, nici aer, nici pământ, nici apă, pe scurt, nici unul din corpurile simple; ... Din pricina acestor necesități logice, după cum spun învățații aceia, ei au respins ipotezele celor de dinaintea lor și au avut nevoie de o ipoteză proprie; au emis ipoteza unei a cincea naturi corporale pentru facerea cerului și a stelelor de pe cer. Un alt învățat, unul din cei plini de idei și de cuvinte amăgitoare, s-a ridicat împotriva acelora, le-a risipit ideile lor și le-a înlăturat, punând în locul lor propria lui părere. Dacă am încerca acum să vorbim de toate câte spun acești învățați, am cădea și noi în aceeași pălăvrăgeală ca ei. Noi însă să-i lăsăm pe acești învăța să se lupte între ei. "
In continuare Sfantul Vasile cel Mare spune ca nu cunoastem aceste lucruri, ce tin de structura lucrurilor, sunt doar presupuneri ale stiintei din acele timpuri:
"Să nu mai vorbim de natura existențelor, ci să dăm crezare lui Moise, care a spus: „A făcut Dumnezeu cerul și pământul”, și să slăvim pe Marele Meșter al celor făcute cu înțelepciune și măiestrie. ... E drept, nu cunoaștem natura existențelor; dar este atât de minunat cât ne cade sub simțuri, încât mintea ce mai ascuțită se vădește a fi neputincioasă în fața celei mai mici făpturi din lume, fie pentru a o descrie cum se cuvine, fie pentru a da lauda cuvenită Creatorului Căruia se cuvine toată slava, cinstea și puterea, în vecii vecilor. Amin."