Citat:
În prealabil postat de simona_fidela
Buna seara,
Am si eu o intrebare si sper ca vreunul dintre dumneavoastra imi va putea da un sfat bun. Cum pot evita sa ajung sa iubesc o persoana care nu ma iubeste? De doua zile ma simt cam labila sentimental si mi-e teama sa nu ajung sa iubesc pe un anume cineva care nu ma iubeste. De evitat sa-l vad nu se poate pentru ca el este conducatorul meu de doctorat si in general ne vedem o data pe saptamana la el in birou. Ma aflu intr-o tara straina (Anglia), nu am prieteni, nu am pe nimeni apropiat de sufletul meu cu care sa ma sfatuiesc. El este crestin ortodox grec (eu sunt crestin ortodoxa romanca), cu zece ani mai in varsta ca mine, necasatorit si este un om cu un suflet de aur, cum foarte rar intalnesti care mi-a dat de fiecare data sfaturi foarte bune pe plan profesional. Am vazut clar ca imi apreciaza calitatile intelectuale, seriozitatea in munca, bunul simt si ca doreste ca eu sa raman aici la universitate ca postdoctorand si sa lucrez cu el in continuare dupa ce termin doctoratul. Cu toate astea, mira-m-as extrem de puternic sa simta si altceva pentru mine. Pana acum doua zile nici prin cap nu mi-as fi imaginat sa il vad altfel decat din punct de vedere profesional. Mi-e teama sa nu ajung sa ma indragostesc de el. De aceea, vreau sa previn suferinta si sa o evit din timp, sa fug de ea. Mai mentionez ca de cand sunt eu aici, el a mers in fiecare concediu acasa la parinti, deci presupun ca nu are prietena. (bine, ma rog, daca nu ma place, chiar de e singur si tot n-am sanse, dar...) Si mai mentionez ca e un om extrem de muncitor si implicat in tot felul de proiecte si activitati, deci nu prea are timp liber. (adica timp pentru viata personala as zice eu) Deci cum pot evita sa ajung sa-l iubesc? Cunosc sentimentul de iubire neimpartasita de multi ani, nu mai vreau sa-l am si vis a vis de acest om, mai ales ca mi-ar ingreuna colaborarea cu el. Va rog sa nu veniti cu jigniri si misto-uri, suntem totusi pe un forum crestin ortodox. Multumesc tuturor celor ce ma vor ajuta.
Multumesc
|
Draga simona_fidela, nu vreau sa formulez un sfat, nu imi permit, mai degraba as lua eu unul de la tine pt ca sunt mai mica, dar m-am regasit cumva in titlu, titlul discutiei mi-a acaparat atentia mai mult si in unele din temerile tale. Cei care ti-au scris inaintea mea au accentuat foarte bine ideea de dorinta. Dorintele astea ale noastre....
Chiar acum citesc ceva din talcuirile la Filocalie si incerc sa statornicesc un pasaj de acolo si in inima mea - sa nu fim combativi cu gandurile, adica, vin peste noi ganduri, sentimente, dorinte, impulsuri. Tendinta noastra in prima faza este sa le alungam cu o vijelie mai mare decat au venit ele. Asa ca sa ne ferim de ele, sa nu ne indulcim cu ele, pt ca nu stim daca sunt bune sau nu. Ei, avva Isaia spune la un moment dat ca raspunsul nostru la ele sa fie unul pasnic. Multe ganduri care nu vin de unde trebuie ci mai mult din vrajmasia diavolului nu trebuie raspunse tot cu vrajmasie, caci atunci al doilea atac va fi si mai mare, adica vor veni si a treia si a patra oara si a cincea si vor deveni o obisnuita - temeri, ganduri, indoieli. Si noi ne tot luptam cu ele, adica intretinem lupta. Nu trebuie sa raspundem cu invartosare la imbolduri, fie trupesti fie sufletesti. Ci trebuie sa fim calmi, pasnici. E ca si cum ar gasi in noi indiferenta si atunci incet incet vor disparea.
Eu incerc cat mai mult sa nu imi mai fac griji. Grija ca sa nu imi scape ceva. Era un timp cand aveam impresia ca in mine se afla raspunsul la toate si ca actiunile mele sunt cele care fac ca rezultatul sa fie cel bun. Si imi era frica sa nu pierd vreo ocazie.
Daca voia lui Dumnezeu este ca voi sa fiti impreuna de ce te temi de o iubire neimpartasita? Daca voia lui Dumnezeu nu e sa fiti impreuna de ce iti framanti sufletul degeaba?
Nu cred ca putem scapa sa ne indragostim, nu te teme de asta ca o sa te indragostesti, pana la urma e un lucru firesc celor care isi doresc sa se casatoreasca.
Doar nu lasa sa intre in tine temeri, altele decat aceea ca trebuie sa placem cel mai mult lui Dumnezeu.
Mi s-a intamplat si mie sa simt o iubire neimpartasita si apoi cel mai mare regret al meu a fost ca in tot timpul acela eu am uitat de Dumnezeu. Adica m-am atasat cam patimas. Trebuia ca toate eforturile mele sa fie acelea de a incerca sa plac lui Dumnezeu. Apoi toate veneau de la sine, sigur daca asa era si voia lui Dumnezeu. Si aici cred ca intr-o oarecare masura esti de acord cu mine. In schimb toate eforturile mele era sa intretin ceva ce nici macar nu era in voia lui Dumnezeu si sa imi macin sufletul cu temeri si dorinte care nu s-au concretizat nici cum. Noi nu construim nimic.
Nu te mai ingrijora si sa nu iti fie frica sa te indragostesti...doar ai grija sa nu te indragostesti asa....tare :), iar daca e voia lui Dumnezeu sa fiti impreuna, o sa fiti cu siguranta :) Temerea ta pune-o in voia lui Dumnezeu. Si, da, primul pas de la el trebuie sa vina.
Poate nu m-am potrivit cu ce am scris aici sufletului tau, iarta-ma.
Doamne ajuta!