Textul de mai jos apartine parintelui Savatie Bastovoi
Cercetati pe cei din temnita, Prea Sfintiti episcopi!
Despre cazul Tanacu s-a vorbit atit de mult, incit totul s-a transformat intr-un fel de telenovela care nu se mai termina. Romanilor le plac telenovelele. Chiar daca le cunosc sfirsitul, chiar daca vad ca joaca prost, grotesc, interminabil, romanul constiincios se asaza in fata televizorului si priveste. Asa s-a intimplat si in cazul Tanacu. Romanii au privit, au privit pina au uitat ca personajele din teleserialul Tanacu nu sint actori, ci oameni ca si ei. Cocotati in fotolii, romanii de la inceputul mileniului trei, ca si gloata din circurile romane de odinioara, se bucura de spectacolul crud in care Justitia, dupa o indelungata joaca de-a pisica si soarecele, reuseste sa rapuna un biet calugar si patru maicute. Din jiltul sau, episcopul vicar de la Husi isi intoarce degetul mare in jos. Multimile scandeaza. Lupta s-a terminat.
Nu vreau sa indreptatesc exorcismele parintelui de la Tanacu si nici sa contrazic sentinta. Justitia si-a facut treaba ei, dreapta sau nedreapta, nu vreau sa judec. Ceea ce trezeste nedumerire este purtarea episcopului vicar de la Husi, a Sinodului BOR, a preotilor care nu vor sa-si expuna parerea. Chiar nimeni, in intregul Sinod BOR nu a simtit nevoia sa ceara mila acestor oameni, care, pina la urma, nevrednici, pacatosi, numitii cum vreti, sint fii ai Bisericii? Daca Justitia a luat aceasta decizie, de ce mai era nevoie ca episcopii sa adauge rani pe spatele acestor oameni necajiti? Biserica nu pedepseste de doua ori pentru acelasi pacat. Este cutremurator faptul ca nimeni din ierarhi nu a vorbit despre posibilitatea iertarii, ca nu s-a facut indemn la pocainta, la nadejde, la dragoste.
Vreau sa aduc in atentie un amanunt despre care nu s-a vorbit in cazul Tanacu. Este vorba de dezbracarea anticanonica a celor cinci calugari de hainele monahale. Episcopul putea sa-i retraga parintelui preotia, dar nu si fagaduintele monahale care sint date in fata lui Dumnezeu in veac. Monahismul este legamint de pocainta inaintea lui Dumnezeu si nu poate fi luat de nimeni. Nimeni nu poate lua cuiva dreptul la pocainta, nici episcopul, nici patriarhul, nici Sinodul, nici cetele ceresti. Aceasta trebuia sa o stie episcopul vicar de la Husi. Metoda aplicata ne aduce aminte de vremea comunista, cind cel ce gresea, daca era membru de partid, mai intii era scos public din partid, dupa aceea predat justitiei. Mentalitatea partinica trebuie indepartata din Biserica. Aici trebuie sa dainuie iubirea evanghelica si, daca e nevoie de corectitudine, sa fie cea a sfintelor canoane.
Dar treaba s-a terminat. Calugarul de la Tanacu este condamnat la 14 ani de puscarie, maica stareta la 8, iar alte trei calugarite la 5 ani de puscarie. Aceste patru „fete” (caci, nu-i asa, ele nu mai sint calugarite?) vor imparti celula cu proxenetele care au dus fete prin Italia, cu vinzatoarele de droguri, cu cele care si-au ucis concubinul cu barda si restul contingentului din puscariile de femei. Pericolul pe care il raspindeau aceste patru maicute stind in chiliile lor din padurea de la Tanacu era prea mare. Fara indoiala. Prelatii de la episcopia Husilor sint indignati de un singur lucru: de faptul ca cei cinci calugari inca mai poarta haina monahala. Intr-adevar, doi ani de lupta a episcopilor cu ei nu i-a cufundat desavirsit in deznadejde, nu le-a racit credinta, nu i-a facut sa plece din Biserica. Sa ne rugam ca ei sa imbrace aceasta haina si dupa ce vor iesi din temnita. Poate ca daca Biserica ar fi acoperit cu haina sa trupul gol al celor cazuti, presa nu ar fi avut din ce sa faca tambalau, Justitia nu s-ar fi autosesizat si lucrurile ar fi decurs altfel. Dar acum, ce mai ramine de facut? Cercetati pe cei din temnita, Prea Sfintiti episcopi!
|