In primul moment ma gandeam sa citez un articol al Parintelui Iustin Parvu (
http://ortodox.md/omul-este-liber-pe...incer-iubeste/), dar am zis ca oricum as proceda, tot nu foloseste. Orice-ar face omul, ESTE TOTAL NEPOTRIVIT, pentru cel ce-l uraste cu toata fiinta lui! Si-atunci m-am intrebat ce poate fi de folos? Chiar nimic? Nu se poate. In absolut orice situatie, Dumnezeu ne da solutii. Sa ne rugam? Nu comentez! Sa iertam? Ce? Nu-mi amintesc sa-mi fi gresit cineva (aici pe forum sunt doar fleacuri si orgolii, nu probleme cu adevarat serioase) si sa nu-l fi iertat. Sa ne cerem iertare? Pai am facut-o deja, si totusi... nu se intampla nimic! Dimpotriva, gestul este interpretat ca o fatarnicie, dulcegarie, falsitate... Care sa fie solutia cea buna pentru fiecare suflet in parte? Ne simtim mai buni (nu neaparat crestini, ci in argumente)? Cui foloseste sa continuam? Cui foloseste sa tacem? Ce atitudine sa abordam, ca toata lumea sa se foloseasca, si nimeni sa nu se mai certe si sa doreasca sa-si plateasca nu-stiu-ce polite vechi de foarte multi ani, care nici macar n-au reprezentat la vremea aceea vreo bariera sau conflict?!...
OK, ne pasa de ideile noastre, de abordarea pe care
noi o avem, in ciuda celorlate abordari despre care nu putem fi siguri daca sunt mai bune sau mai rele decat ale noastre... Si-atunci de ce se intampla ce se intampla? Cui foloseste?
E clar: in primul rand, noua ne foloseste. Iar pentru asta ar trebui sa multumim fiecare dintre noi, indiferent de tabara in care ne aflam, pentru astfel de incercari. Daca putem sa trecem fara sa ne tulburam, daca ne sta in putere sa jignim dar preferam pacea, daca suntem capabili sa fim sinceri cand ne rugam pentru sanatatea si iertarea celor ce ne vor binele si celor ce ne vor raul, in ciuda faptului ca cei ce ne urasc ne considera falsi (oare nu vede Dumnezeu in sufletul fiecaruia, daca exista falsitate sau nu?), incercaile pe care le primim sunt tocmai esentialul, in indreptarea noastra.
Poate ma repet... Cand esti prost, sau lipsit de experienta in astfel de cazuri, probabil pare firesc sa bati in retragere, si cred ca aici se potriveste cel mai bine "Fericiti cei saraci cu duhul!" Dar cand tu ai in vocabular sau in istoric sute de astfel de experiente cand ai avut manifestari extrem de dure... nu-i usor sa-ti calci pe mandrie si sa fii... altfel. Aceasta-i incercarea, de fapt: sa fim capabili sa ne infranam acolo unde suntem mai slabi. Si cum am putea-o face daca nu ne-ar pune Dumnezeu la dispozitie situatii limita, pe care le trecem sau nu. De cele mai multe ori, nu, daca privesc in istoricul meu!... Ma consolez cu gandul ca, atat timp cat ma cerceteaza Dumnezeu, totul e bine...
Multumesc, Ioane! Ce m-as face fara tine?