[fallen]

În prealabil postat de Demetrius

Numai postul este duhovnicesc, celelalte(slabit, regim) nu sunt post. Este o mare diferenta, chiar daca par a avea efecte asemanatoare; de aici apar confuzii.


P.S. Partea cea mai importanta din familia ta cine e?

Dpdv medical tot "post" se cheamă atunci când te privezi sau esti privat de hrana și eventual apa pentru o perioada de timp ( de exemplu înainte sa faci o analiza sau o operatie).

Partea cea mai importanta intr-o familie, din punct de vedere executiv, este acea persoana, de obicei barbatul (.tata, sot) care muncește și câștigă banii necesari întreținerii familiei. Când nu exista sot sau tata, a decedat, fugit în lume, e incapacitat de boala sau de vreo patima grea, atunci este femeia (.soția, mama) care muncește și întreține familia, sau după caz poate fi un fiu sau o fiica. La noi nu e "cel mai batran", ca în alte societăți, pentru ca cel puțin pana acum nu s-a dovedit a fi vreunul atât de vrednic. În unele familii muncesc și soțul și soția cot la cot, câștigă egal și atunci "sefia" se împarte sau revine celui cu o personalitate mai puternica și implicit mai înțelept.

Dumnezeu nu ia decizii în locul nostru ci le aproba sau dezaproba pe unele dintre ale noastre. De exemplu atunci când vrem sa facem copii sau sa ne înmulțim orataniile noi le cream toate condițiile si dacă vrea și El se nasc și progeniturile dacă nu, nu.

Desigur nici decizia de a manca sau a nu manca nu o poate lua altcineva în locul tău, nu poți obliga sa mănânce pe cel care nu vrea sau nu poate ( e bătrân, bolnav, muribund) și nici sa îl ții nemâncat pe unul care vrea și poate sa mănânce ( decât pe un animal închis în cușcă sau legat în lanț sau pe un bătrân imobilizat la pat ) iar acestea sunt acte inumane și criminale.
Însă dacă ai un copil sau un sot/ soție cu probleme alimentare si / sau obezitate trebuie sa găsești diverse metode și strategii de al face sa nu mai mănânce, pentru binele lui în primul rand. Iar în acest scop te poți folosi de metode mai mult sau mai puțin "ortodoxe" de la încurajări propriu zise pana chiar la amenințări. Dar cel mai important și totodată cel mai greu este ca persoana în cauza sa își găsească singura motivația și resursele, puterea pentru a reuși sa facă ce e de făcut, respectiv sa nu mai mănânce dacă asta e problema lui/ei. Pentru ca de cele mai multe ori influentele din afară fac mai mult rău. Fie ca sunt " incurajari" de genul " ai slăbit destul; nu e cazul sa postești chiar atât de mult" care te fac sa te lenevești , pe cand amenintarile de obicei te fac sa mănânci pe ascuns. La anorexici se întâmplă exact invers, dacă le spui sa mănânce ca au slăbit prea rău și se vor îmbolnăvi, mai rău se înverșuneaza și nu mai pot baga nimic în gura, îți arunca mâncarea drept în fata. Iar noi grașii si mancaciosii de obicei suntem geloși și în loc sa îi lăsăm în pace pe anorexici și pe postitori pentru ca fac bine ceea ce fac, ne încăpățânam sa îi batem la cap sa mănânce, riscând astfel chiar sa îi facem sa se imbolnaveasca.
La noi exact asa e, barbatul și copilul sunt anorexici, iar eu sunt mâncăcios din fire. Dacă el ar hotărî și ar reusi sa postească as considera oarecum nedrept pentru ca el e cel care munceste și produce mai mult si intretine familia, pecand eu sunt cea care ar trebui sa postească pentru ca sunt mai grasa, sufăr de lacomia pântecelui și am și mai multe pacate. Mai ales ca el nu ar posti pentru păcatele pe care le are ci ar face-o doar pentru ca "poate" și pentru ca oricum nu îi e foame, nu are nevoie de mai mult, și ca sa îmi arate mie ca el e mai " bun" din toate punctele de vedere.