[cristiboss56]

Viaţa se naşte din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei făpturilor ca un rod al iubirii, al unirii între ceresc şi pământesc. Nunta pare a fi prima lui sărbătoare, când, contemplând femeia, zidită din sine, îşi cântă bucuria celei dintâi creaţii : Iată, acum os din oasele mele şi trup din trupul meu îşi primeşte de la Dumnezeu, ca dar de nuntă, paradisul. Viaţa va renaşte mereu în taina nunţii şi nunta va deveni mereu o aniversare a creaţiei. Bărbatul doreşte prin femeie o continuare a sa, a operei sale, pentru a înfrânge fizic moartea; femeia doreşte să poarte, să nască fructul trupului său, cu iubire, cu devotament, si mai ales atunci femeia se zideşte pe sine continuu, când nu e numai un receptacol, o întrupare pasivă a bărbatului, ci e în stare să răspundă chemării lui printr-o atitudine liberă, fiindu-şi unul altuia cale spre plenitudine. Oricum, bărbat si femeie, înseamnă un fapt profund al existenţei, mult mai profund decât în aparenţă. Omul e dualitate, fiinţă sexuală, cu caractere precis definite. Luat aparte, nici unul pe pământ nu se simte complet, parcă îi lipseşte ceva şi-l caută pe celălalt, pentru împlinire si creaţie.
Pr. Galeriu