Imi vine in minte un fragment citit in cartea "Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie" si anume: momentul in care autorul povesteste ca avea o problema la genunchiul drept, datorata unei lovituri. Duhovnicul sau ii recomanda sa-l roage pe Parintele Porfirie sa-i vindece piciorul. Si iata cum descrie:
"- Părinte, duhovnicul a zis să-mi vindecati piciorul!
- Ei, bine, dacă a zis duhovnicul...
Si-a ridicat mâna neputincioasă, asa cum era asezat pe pat, si mi-a binecuvântat genunchiul în chipul crucii. Am simtit atunci o putere lină pogorându-se peste genunchiul meu si invadându-mă apoi până în măduva oaselor. O nedumerire si o curiozitate îndrăzneată si-au făcut loc în mintea mea: „Bine, dar ce se va întâmpla cu moleculele de lichid? Oare chiar vor dispărea? Cum vor lucra energiile lui Dumnezeu?“. Acest interes „stiintific“ mă determina să-mi tin genunchiul permanent sub observatie. La fiecare pas pe care îl făceam, la fiecare cuvânt pe care îl rosteam, gândurile mele se îndreptau spre starea genunchiului. Voiam neapărat să „prind din zbor“, să „trăiesc integral“ clipa în care Dumnezeu va lucra. Au trecut în felul acesta trei zile, si genunchiul nu dădea semne de însănătosire. Am început să am gânduri de îndoială. îmi controlam obsesiv genunchiul, dar nimic... La un moment dat, cuprins de indignare fată de propria-mi atitudine, mi-am zis: „Măi, rătăcitule, acum vrei repede si minuni? Ai tu fată pentru astfel de lucruri?“. Putin câte putin, am încetat să mă mai preocup de piciorul meu.
Nu voi uita niciodată dimineata în care m-am trezit în dormitorul unitătii. Deschizând ochii, mi-am spus în gând: „Bre, piciorul o să te necăjească mult timp“. Am miscat piciorul, dar n-am simtit nici o durere. M-am sculat si am început să sar pe loc. în mod normal, piciorul m-ar fi necăjit cumplit după cel mult două-trei sărituri. Nimic, nici o stânjeneală. Am iesit în curte si am alergat vreo sută de metri, fără absolut nici o dificultate! M-a cuprins atunci o bucurie nesfârsită, si lacrimi de recunostintă mi-au mijit în ochi. Mi-am zis emotionat: <<Asadar, Dumnezeu m-a vindecat atunci când am încetat să mai cred că mă voi însănătosi. Iar aceasta, pentru a întelege foarte limpede că a fost darul lui Dumnezeu, si în nici un caz rezultatul credintei mele, cum ar fi pretins yoghinii!>>. în zilele următoare, dobândisem reflexul de a-mi urmări cu atentie piciorul la fiecare miscare. S-au scurs astfel săptămâni în sir, fără să mai acuz nici cea mai vagă urmă de durere. Mă făcusem bine cu desăvârsire! Fără operatie, fără zgomot, ci delicat si „pe ascuns“ - asa cum lucrează de obicei harul dumnezeiesc."
Asadar, Dumnezeu va trimite persoana potrivita atunci cand vom inceta sa ne mai dam cu parerea despre un barbat cunoscut si sa credem in alegerea noastra. Un bun partener de viata il poti gasi numai prin darul lui Dumnezeu...