În prealabil postat de ioan cezar
M-am intalnit de curind cu un prieten "vechi", alaturi de care am petrecut candva 10 ani de multe activitati in comun, studiu, ale tineretii valuri etc. El practica serios yoga, lucra zilnic 5-6 ore, era foarte harnic, daruit, constiincios, avea trecere buna la guru Bivolaru etc. Tanjea dupa perfectiune. mai ales dupa ce l-a parasit iubita... Pana cand i s-au intamplat anumite lucruri (terifiante, fizice si psihice)... A fost salvat in mod, zic eu, miraculos de la moarte. Medicii erau neputinciosi si uluiti de prabusirea brusca a functiilor oprganismului. Dupa incidentele cu pricina si mai ales dupa incidentul major, s-a oprit definitiv cu practica. Abia mai rasfoieste zimbind, mai mult sau mai putin bine dispus..., cate un text care aminteste de lumea din care facuse parte...
Depanam cu el amintiri si, la un moment dat, evoca (interogativ, cerindu/mi parerea) un exercitiu pe care mi-l prezentase cu ani in urma (preluat de la maestrii din ashram).
Deoarece e semnificativ, cred eu, pentru diferenta dintre crestinul ortodox si practicantul yoghin, il prezint aici ff pe scurt (nu cred ca se cuvine o prezentare pe larg, aici pe forumul nostru crestin, desigur, iar mie nu imi face bine, cu siguranta, sa imi amintesc detaliile descrierii facute de prietenul meu).
In esenta, exercitiul propune practicantului sa isi imagineze, cu multa participare, ca paraseste Pamantul si priveste un colt sau altul al lumii, precum si lumea pe ansamblu, din perspectiva unei constiinte largite, cosmice, oceanice (si alte denumiri...). Toate de aici de jos i se par fire de nisip, departe, minuscule si reci... Vietile de aici sunt scame de praf indepartate, neimportante... Durerea, bucuria etc., ale fiecaruia si ale oricui, sunt semne lipsite de viata, iluzie, fum, lucruri minore. Urmeaza sa experimenteze diminuarea importantei emotiilor, problemelor, grijilor.... Detasare..., pace..., seninatate....
Cunosti refrenul?....
Nu comentez aici acest exercitiu. As fi extrem de critic, in vreme ce eu ma straduiesc sa fiu conciliant, nu rautacios.
La polul opus, un om care se vede pe sine intr-o maniera cu totul diferita, are constiinta identificarii sale aproape totale cu o alta constiinta / cea a unui fir de praf neinsemnat de pe talpa unui vacar care se intoarce obosit acasa.
De acolo, avind sentimentul profund ca e un fir de praf, de pe firul uscat al unui smoc de iarba plin de balegar, gandeste simte si actioneaza acest om. El nu e departe si deasupra lumii, ci in cel mai umil loc al ei, la balegarul vietii pamantesti. Nu indrazneste sa urce la problemele oamenilor, ar vrea mult sa fie capabil sa serveasca, cumva, sa aduca folos vreunei fapturi... Se teme ca nu e capabil in nici un caz sa ajute vreun semen. Ce poate un fir de praf de pe o cizma murdara? ....
Indrazneste totusi sa nadajduiasca un lucru: ca Bunul Dumnezeu il va invrednici si pe el de vreo fapta buna. Si pentru ca doreste mult sa fie de folos pe lume, iubind oamenii care i se par urias de buni si de capabili comparativ cu el, se nevoieste permanent, se struneste, se roaga, participa la slujbe, se scruteaza cu asprime, isi vede toate ale sale in lumina poruncilor lui Dumnezeu si nadajduieste. Simte ca Domnul il ajuta, totusi, ca il ingaduie, ca are grija mare de el, nevrednicul, ca ii da mari bucurii, mari si simple, clipa de clipa.
Sunt doua posturi opuse de a te plasa sufleteste.
E limpede ca de aici decurg doua feluri radical diferite de conduita.
Am expus cum am putut aceasta diferenta, imi cer iertare pentru nepricepere...
Dumnezeu sa ne poarte de grija iar noi sa ne ingrijim cu intelepciune! AMIN+
|