View Single Post
  #3424  
Vechi 28.11.2015, 03:32:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba Iulia are loc o slujbă de Te Deum, un program solemn și numeroase manifestări culturale. La Cluj-Napoca, printre manifestările din 1 decembrie este anunțat un Concert-eveniment la Opera Națională, iar la Sibiu este programat Spectacolul folcloric „Noi suntem români”.
La Alba Iulia au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Naționale a României, grupate sub genericul „Festival de România”, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie. Luni, 30 noiembrie are loc o paradă a portului popular, iar la ora 12.15 va fi arborat Drapelul Național al României, în Piața Tricolorului, pe esplanada Catedralei Încoronării. De la ora 17.00 vor fi vernisate mai multe expoziții, la Cercul Militar Alba Iulia (Palatul Principilor), la Galeriile de artă (lângă Poarta a III-a) și la Galeriile municipale de artă și va avea loc un spectacolul folcloric la Alba Mall. Marți, 1 decembrie, se desfășoară un program solemn cu depuneri de coroane și jerbe de flori în mai multe locuri din oraș. După primirea soliilor din Cetățile de Scaun și Sosirea ștafetelor militare, pe Terasa Sălii Unirii, de la ora 12.00 va avea loc slujba de Te Deum, cu ocazia Zilei Naționale, la Catedrala Încoronării. Urmeză o paradă militară, pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, spectacole de muzică populară etc. Pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina poate fi vizitat Târgul național al meșterilor populari.
Concert-eveniment la Opera Națională clujeană
Opera Națională Română din Cluj-Napoca organizează marți, 1 decembrie, de la ora 18.30, un spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României.
„Ziua Națională a României la Operă!” va fi un spectacol extraordinar care sărbătorește într-o manieră autentic românească ziua tuturor românilor. Evenimentul ce îl are ca invitat special pe dirijorul Sabin Păutza va fi un spectacol inedit de orchestrație, aranjamente de piese patriotice, operă și operetă. Soliștii Lucia Bulucz, Irina Săndulescu Bălan, Iulia Merca, Cosmin Ifrim (invitat), Sorin Lupu, Cristian Mogoșan, Cristian Hodrea, Bogdan Nistor și Radu Dunca vor interpreta cele mai frumoase creații lirice românești, de la Imnul național, la Balada lui Ciprian Porumbescu, Hora Unirii și jocul Ciocârliei lui George Enescu.
Concertul însuflețit de tradiția folclorică va fi precedat de spectacolul ”Copiii Sărbătoresc Marea Unire”, organizat de Instituția Prefectului Județului Cluj cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, care va fi pus în operă pe scena Operei Naționale Române începând cu ora 14.00.
Paradă militară la Cluj-Napoca
Un detașament de onoare constituit din 550 de militari, cu 50 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor vor participa marți, 1 decembrie, începând cu ora 12.30, în Piața „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, la parada organizată cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României.
În dispozitivul de defilare, din partea Ministerului Apărării Naționale, vor lua parte militari aparținând Diviziei 4 Infaterie „Gemina”, astfel: Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu”, Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca” și Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa” (250 de militari). Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi compuse din specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă și din colegii mai tineri ai acestora, elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca (200 de militari). De asemenea, la sărbătoare vor participa și reprezentanții Poliției Locale Cluj-Napoca și un detașament de voluntari ai organizației Crucea Roșie (100 de persoane).
Spectacol folcloric „Noi suntem români” la Sibiu
Instituția Prefectului - Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu organizează spectacolul folcloric „Noi suntem români!”. Ziua Națională a României, sărbătoarea românilor de pretutindeni, va fi celebrată la Sibiu, prin organizarea unui spectacol de folclor care va reuni deopotrivă cântece patriotice și momente speciale muzical-coregrafice, din cele mai reprezentative zone etnofolclorice ale țării.
Protagoniști ai acestei sărbători menite să pună în valoare identitatea culturală și spirituală a românilor fi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, orchestra „Lăutarii” din Chișinău, condusă de dirijorul Nicolae Botgros, precum și soliștii Nicolae Furdui Iancu, Aneta Stan, Floarea Calotă, Nicoleta Voica, Petrică Mâțu Stoian, Ionuț Fulea, Mariana Deac, Mariana Anghel, Mioara Velicu, Ion Paladi, Nineta Popa, Ovidiu Homorodean, Tudor Furdui Iancu, Sebastian Stan, Daniel Rosalim, Alina Pinca, Alina Bîcă, Olguța Berbec, Mirela Mănescu, Mihaela Grec, Ilie Medrea, Adriana Anghel, Izabela Tomița și Adrian Neamțu.
Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor și va fi găzduit de Sala Polivalentă „Transilvania” din Sibiu, marți, 1 decembrie, începând cu ora 14:15. Intrarea la spectacol va fi liberă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote