Prin generarea acestui topic am vrut doar sa-mi exprim punctul de vedere privitor la vorbirea despre Dumnezeu. Fiecare e liber sa creada ceea ce doreste. Daca avem viziuni diferite, nu inseamna ca trebuie sa ni le exprimam intr-un mod nepoliticos.
Am vrut sa punctez
legatura stransa dintre vorbirea despre Dumnezeu si spiritualitate, sau viata in Hristos. Cel mai bine e sa vorbim despre Dumnezeu din propria noastra experienta, asa cum faceau sfintii parinti, ferindu-ne de speculatii.
Celor ce se lupta cu patimile mai folositoare decat vorbirea de Dumneze le este pocainta, rugaciunea fierbinte. Ioan Scararul recomanda celor ce se pocaiesc sa nu vorbeasca despre dogme, sa nu citeasca teologie, pentru ca nu le e folositor, alunga pocainta.
Referitor la acest subiect, spunea Parintele Savatie Bastovoi intr-un
interviu ca
Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârșire. Vine după despătimire, după smerenie și chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitați-vă și-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinții și au făcut dogmele.
Noi citim ceva despre smerenie și ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăință și la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoși și cu totul împătimiți. Pocăință nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înțelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică și ni se pare că toate le știm. Ne rătăcim!
Ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut școlile de teologie: "Hai și-om grăi despre Dumnezeu!"
Noi acestea să le păzim: cum să scăpăm de gânduri, cum să ne rugăm, cum să avem smerenie... și atunci Dumnezeu ne va învăța teologie.