@AGabriela: Vreau să-ţi vând un pont, referitor la problema pe care o ridici.
Frica ne este cel mai mare duşman. Ce vreau să spun? Cu cât ne temem mai mult de un eşec, cu atât creşte probabilitatea să-l provocăm, paradoxal, noi înşine. Nu degeaba se spune „De ce ţi-e frică nu scapi”.
Şi, pentru că e vorba de un paradox, soluţia tot paradoxală este: trebuie să acţionăm ca şi cum l-am dori (eşecul). De exemplu: Ştiu că emoţiile mă fac să mă bâlbâi, prin urmare îmi e foarte frică să vorbesc în public. Soluţia: îmi propun să mă bâlbâi cât mai mult (nu voi reuşi). Sau: Mă tem că voi eşua în dorinţa mea (tot mai acută pe măsură ce vremea trece) de a-mi întemeia o familie, timpul trece în defavoarea mea, îmbătrânesc... Soluţia: Nici nu-mi pasă; mai mult: chiar vreau să fiu singur. În fond, poate asta e voia lui Dumnezeu cu viaţa mea; pentru ce să mă tem, agit, panichez? Facă-se voia Lui!
Atitudinea asta ar putea îndepărta tensiunea în care te afli şi care probabil te crispează, te lipseşte de relaxarea atât de necesară în relaţiile cu ceilalţi.