Odata, în ultima saptamâna din Postul Pastelui, la coada la pâine a început o discutie despre post. Unii oameni spuneau ca postul e o prostie, ca slabeste organismul, altii spuneau ca e de mare folos, deoarece curata si trupul, si sufletul.
- Eu pot sa tin patruzeci de zile post numai cu apa, a spus unul care era ras în cap si avea o privire foarte ciudata.
- Mare lucru, a spus o femeie. Va rugati mult?
- Da� de unde, a spus omul acela. Eu fac yoga si mi-am educat trupul foarte bine, postesc cât vreau si când vreau, fara sa mi se faca rau.
La coada se afla un om care tinea pentru prima oara post în viata lui; post crestinesc, fara bucate de dulce. Pâna sa îl auda pe yoghin, i se parea ca este mare ascet, renuntând la carne, lapte, oua. Ba chiar se gândea sa renunte la post, ca sa nu îsi forteze organismul peste masura. Dar, auzindu-l pe yoghin, s-a gândit:
"Iata ca eu socoteam ca am facut o mare nevointa. Dar yoghinul acesta, slujindu-l pe diavol, are mult mai multa râvna decât am eu, slujindu-L pe Dumnezeu." Si, dându-si seama cât de putin se nevoieste pentru a dobândi cununa mântuirii, s-a hotarât sa nu se mai vaite ca postul rânduit de Biserica e prea greu, si sa îl tina pâna la sfârsit. Ba si-a dat seama ca postul fara spovedanie nu are valoare, si s-a spovedit pentru prima data în viata lui.
Parintele, negasindu-i pacate opritoare la împartasanie, i-a dat binecuvântare sa se împartaseasca împreuna cu ceilalti credinciosi în noaptea de Pasti.:)