Citat:
Īn prealabil postat de VladCat
Eu cred ca este si necesitate si dorinta.
Parintele Porfirie insista mult pe faptul ca daca te rogi cu impotrivire launtrica, iti face mai mult rau decat bine. Dar si el si altii spun ca „Dumnezeu daruieste rugaciunea (cea adevarata) celui care se roaga”....eu am inteles din astea ca trebuie sa lupt cu mine astfel incat sa ma rog cat mai mult, dar sa ma opresc daca simt impotrivire launtrica, adica daca nu reusesc sa simt deloc dorinta sa ma rog. Cred ca pare cam fara sens ce am zis. Ideea era ca uneori chiar daca nu ne arde de rugaciune totusi exista inlauntru o dorinta pt rugaciune - in situatiile astea cred ca poti plusa pe acea dorinta si astfel te poti ruga fara ca sa predomine impotrivirea launtrica chiar daca tu nu aveai chef. In alte situatii acel imbold interior catre rugaciune lipseste cu desavarsire si daca nu reusim sa il „reactivam” ori sa ne concetram pe el, cred ca e mai bine sa nu ne rugam. Desigur aceasta e doar intelegerea mea.
Un topic ziditor, felicitari!
|
Mai intai , multumesc pentru ca am aflat de parintele Porfirie, de care nu auzisem pana acum. Apoi, in ce carte vorbeste despre acea impotrivire launtrica?
Nu imi dau seama la ce se refera; oricum, trebuie tinut seama de faptul ca Dumnezeu nu poate sa vrea ca noi sa nu ne rugam, indiferent de pacate..dar exista cineva care chiar asta vrea, ca noi sa nu ne rugam, si anume vrajmasul.
Si cred ca motivul pentru care nu vrea ca noi sa ne rugam este tocmai ca prin asta ne putem apropia de Dumnezeu si ne putem face bine; este un lucru despre care n-am citit ca il poate face si raul...post poate tine, pt ca n-are nevoie de mancare, sa privegheze poate, pt ca n-are nevoie de somn...dar sa se roage, recunoscandu-L pe Dumnezeu ca bun, cerand iertare si ajutor...sigur nu poate.