Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Nașterea lui Hristos este începutul și rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârșitul și culmea.
Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători cu praznice împărătești.
Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire și cu celălalt ajunge până acum, până în ziua de azi, la Înălțarea Domnului.
„Sus să avem inimile” auzim la Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ca mintea noastră, inima noastră, toată existența noastră să se ridice către cele de sus.
Hristos s-a înălțat către cele de sus. A trecut de stele, a trecut de soare, a trecut de galaxii, a trecut de toată zidirea materială. Și când ajunse de acum la hotare și atinse lumea spirituală, acolo unde păzesc îngerii și arhanghelii cu săbiile lor, atunci au auzit glasul pe care l-a auzit profetic Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63, 1). Cine este Acesta ale Cărui haine sunt colorate cu sânge? De ce veșmintele Lui sunt roșii? Cine este acest om, care a îndrăznit să străbată cerurile și să ajungă aici? Iar alți îngeri răspundeau cu cele pe care le zice profetic Psaltirea: „Acesta este cel tare în război”. Vine de jos, de pe pământ, unde a dat o bătălie epocală și a biruit; a biruit pe cărturari și pe farisei, pe împărații pământului, a biruit mai înainte de toți și de toate pe diavolul, păcatul, moartea. Așadar, se înalță biruitor și triumfător. Și atunci, s-a auzit un alt glas: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre…”, deschideți porțile cerești, ca să intre „Împăratul slavei” (Psalmul 23, 7-10).
Așadar, dacă sus, în cer, îngerii prăznuiesc, jos pe pământ ucenicii încearcă alte sentimente. Se bucură și ei, dar simt și întristare. Trei ani întregi L-au avut alături pe Hristos. L-au iubit mai mult decât pe tatăl lor. Pentru El au părăsit slujbe, case, copii, femei, pe bătrânii lor părinți și L-au urmat pe El pretutindeni. Și acum? Pleacă, se înalță către cele de sus. Câți dintre noi ne-am aflat lângă tată și lângă mamă când și-au dat sufletul și ne-au lăsat, simțim ce înseamnă a fi orfan. Și pentru ucenici, de acum, Tatăl lor a plecat. De aceea, undeva în tropare, Biserica psalmodiază: „Stăpâne, nu ne lăsa pe noi orfani…”; „Dătătorule-de-viață, Hristoase, nu ne lăsa orfani”.
Și, într-adevăr, Hristos nu i-a lăsat orfani pe apostoli. După zece zile le-a trimis pe Preasfântul Duh. Și Acesta i-a înștiințat – pentru că Duhul Sfânt înștiințează inima – , că Hristos este, desigur, foarte sus, deasupra cerurilor, dar este și atât de aproape, mai aproape decât oricine, precum a întărit El Însuși: „Și iată Eu cu voi sunt, în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
Frații mei! Dacă veți citi Apocalipsa (Apocalipsa 12, 14), veți vedea că Duhul lui Dumnezeu vorbește acolo despre un oarecare vultur, un vultur tainic, care are aripi mari. Cine oare să fie acest vultur? Nu este vulturul bicefal al Bizanțului. Acest vultur al Apocalipsei este însuși Domnul. Acesta ne ia și ne înalță sus.
„Sus să avem inimile” auzim la Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ca mintea noastră, inima noastră, toată existența noastră să se ridice către cele de sus. Oamenii veacului nostru au arătat un mare interes să audă despre cine se va sui primul pe Lună și pe celelalte astre: un rus, un american, un englez?… „Deșertăciunea deșertăciunilor…” sunt acestea (Ecclesiast 1, 2). Oricât s-ar urca, foarte aproape vor fi de pământ.
Prin Înălțarea lui Hristos, care este Dumnezeul-Om, firea omului s-a înălțat atât de sus, cât nici el însuși nu-și imagina. Hristos este primul om care a deschis cerurile și de acum cerurile sunt deschise pentru om. S-a deschis drumul. Înainte, pășiți! Hristos ne dă putere. Fiecare din noi, dacă vrea, devine rachetă, nu materială, ci spirituală, și urcă, și ajunge la înălțime, până acolo unde sunt îngerii și arhanghelii.
Acestea nu sunt un mit sau o poveste. Nu, frații mei. Dacă sunt minciuni, atunci să luăm și să ardem toate cărțile noastre. Nu. Religia noastră este vie. Dacă deci crezi în Hristos, nu invidia și nu căsca gura la rachete. Tu, fiecare suflet, și al celui mai smerit om, fă-te rachetă duhovnicească, ce străbate cerurile, se înalță către cele de Sus, ajunge până la Sfânta Treime, unde îngerii și arhanghelii împreună cu sfinții slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.
† Episcopul Augustin
(Atena, 1960)
Iisuse, Împăratul și Dumnezeu nostru, fă ca slăvita Ta Înălțare să producă în fiecare din noi roade de sfințenie, o credință mai mare, o iubire mai aprinsă, o îngrijire mai deosebită pentru sufletul nostru. Fă să cunoaștem și să înțelegem cât de mare este valoarea sufletului nostru și să nu-l vindem pe orice lucru de nimic. Aprinde în noi o dorință mai mare pentru cer și un dispreț pentru lucrurile acestea pământești. Ajută-ne Dumnezeule cu Harul Tău, ca să Te putem slăvi și mărturisi prin viață și fapte bune până la sfârșitul misiunii noastre. Amin
Îl lăudăm și-L binecuvântăm pe Domnul care, prin Înălțarea Sa, ne-a deschis mintea ca să pricepem și să vedem calea și scopul vieții noastre. Lăudăm și binecuvântăm pe Tatăl, care răspunde iubirii noastre pentru Fiul cu iubirea Lui, și Își face locașul Său, împreună cu Fiul, întru toți cei care țin și mărturisesc poruncile Domnului. Și în toată vremea Îl păstrăm în minte pe Tatăl și pe Fiul, lăudându-I și binecuvântându-I – întocmai ca Apostolii din cetatea Ierusalimului – așteptând putere de sus: Duhul, Mângâietorul – ca să vină peste noi: Cel Care vine peste noi toți la Botezul nostru, dar care pleacă de la noi pentru păcatele noastre. Fie ca să se reînnoiască în noi omul cel întreg, cel ceresc; să ne învrednicim, întocmai ca Apostolii, să primim binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos Cel slăvit și înălțat, căruia I Se cuvine slava și lauda, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt – Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.