[cristiboss56]

Sfântul Ioan a fost toată viaţa Proroc şi Înaintemergător al Mântuitorului Iisus. A fost pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, printr-o naştere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76); apoi, încă de tânăr este un Proroc al pocăinţei: iubeşte înfrânarea şi viaţa aspră din pustia Iordanului. Aici, în pustie, trăieşte, predică, mărturiseşte şi botează în Iordan pe cei care cred în cuvântul propovăduit de el (Luca 3, 1-6; Matei 3, 2-6).
Predica lui cerea: schimbarea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu El, pentru a primi viaţa nouă pe care o aduce Împărăţia lui Mesia: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2). El împlineşte în faptă ceea ce predică, prin înfrânarea şi viaţa aspră pe care o duce; îmbrăcat în haina aspră, de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică, precum un înger în trup, cum îl arată unele icoane.
Botezul lui Ioan nu era botezul nostru, al creştinilor. El însuşi făcea deosebire între cele două botezuri: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Dar Sfântul Ioan, şi pentru acest botez, cerea „roadă vrednică de pocăinţă” (Matei 3, 8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osândind pe făţarnicii care-l ispiteau, cărora el le spunea „pui de vipere” (Matei 3, 7).
Atât de mare faimă de Proroc al Domnului îşi atrăsese Ioan, încât mulţi se întrebau: „Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?”. Iar Ioan le răspundea: „Nu sunt eu Hristosul… Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului… Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel ce vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei… dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă” (Ioan 1, 20; 23; 26-27; 31).
Mântuitorul Însuşi îl cinsteşte pe Sfântul Ioan, ca pe un adevărat Proroc, zicând: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie?… Un proroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un proroc… Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11). Iar dovada cinstei de care se bucura Sfântul Ioan este că Mântuitorul Iisus S-a lăsat botezat de către el în Iordan.
În Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan este prezentat ca un martor şi mărturisitor al dumnezeirii Mântuitorului. Momentul culminant din viaţa Sfântului Ioan a fost atunci când a botezat pe Iisus în Iordan şi L-a mărturisit ca fiind Hristos-Mesia, Fiul lui Dumnezeu, după semnul ce i s-a încredinţat: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, şi a rămas peste El! Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34). Este momentul când Sfântul Ioan înţelege că Domnul Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Care, deşi era fără păcate, S-a botezat pentru mântuirea lumii.
După ce a împlinit lucrarea sa de Înaintemergător şi Botezător al Domnului, Sfântul Ioan îi îndeamnă pe doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Filip, să se ducă şi să urmeze pe Domnul Iisus (Ioan 1, 35-40). Iar când unii dintre ucenicii săi încearcă să-i strecoare în suflet o umbră de invidie faţă de Mântuitorul, Sfântul Ioan, printr-o zguduitoare înălţime de suflet, le răspunde: „Nu poate un om să ia nimic dacă nu i s-a dat lui din cer… Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 27; 31; 30).
În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul a mustrat şi pe regele Irod Antipa († 39), care îşi izgonise legiuita soţie şi trăia acum cu Irodiada, soţia fratelui său Filip. Ioan îl mustra pe Irod, zicându-i: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Dar mânia Irodiadei era nestăvilită.
Mai întâi, ea a obţinut de la Irod arestarea Sfântului Ioan şi întemniţarea lui. La ospăţul dat de ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei, Salomea, a dansat atât de plăcut, încât regele i-a făgăduit că-i va da orice-i va cere. Iar aceasta i-a cerut capul lui Ioan. Deci, prin dansul fiicei sale, Irodiada a primit pe tipsie, de la rege, capul marelui Proroc. Astfel, prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.