View Single Post
  #1  
Vechi 28.05.2019, 18:23:40
geusebie geusebie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.11.2016
Mesaje: 15
Implicit Deosebirile fundamentale între Ortodoxie și Papalitate

Deosebirile fundamentale între Ortodoxie și Papism


de ÎPS Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios, kir Ierotheos Vlachos


Mulți creștini ortodocși evlavioși, mai ales dintre tineri, cer să fie informați despre diferențele dintre Biserica Ortodoxă și Papism. Urmăresc cu mult interes știrile, aprecierile, analizele și, în general, articolele din „Orthódoxos Tępos” care se referă la desconsiderarea Sfintelor Canoane de către arhiereii și teologii ortodocși, dar și de către însăși Patriarhia Ecumenică, aceștia urmărind ca astfel să faciliteze demersul pseudo-unirii ortodocșilor cu papistașii. Poporul ortodox urmărește însă cu nedumerire și nepăsarea clerului și a multora dintre mitropoliți față de aceste chestiuni. „Orthódoxos Tępos”, răspunzând cererii creștinilor ortodocși evlavioși înfățișează diferențele dintre Biserica Ortodoxă și papistași, așa cum sunt acestea consemnate în cartea „Vechea și Noua Romă – Tradiție ortodoxă și apuseană” a Înaltpreasfințitului Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios, kir Ierótheos.

Iată ce scrie Înaltpreasfințitul Mitropolit despre aceste lucruri:

În limbajul teologic al Bisericii Ortodoxe se spune despre creștinismul apusean că a fost scos afară din Trupul [1] Bisericii lui Hristos. Asta s-a întâmplat la început cu Vechea Romă, și anume cu Papa, iar mai apoi cu protestanții, care au fost eliminați [din Biserica Romano-Catolică] de către Papă.

Cauzele scoaterii Vechii Rome din Biserica Ortodoxă au fost politice și teologice. În fapt, însă, creștinii apuseni au fost cei care s-au diferențiat [de Biserică] în ceea ce privește dogma și, mai ales, în ceea ce privește metodologia dogmei, care este Tradiția isihastă – care constă în faptul că omul dobândește cunoașterea lui Dumnezeu prin metoda isihastă și în continuare această cunoaștere este pusă în cuvinte, este codificată prin termeni-dogme. Când, însă, cunoașterea empirică a lui Dumnezeu se pierde, atunci se deformează și dogmele. Vom vedea pe scurt aceste deosebiri.

1. Deosebiri dogmatice și ecleziologice

După cucerirea Imperiului Roman de Apus de către franci, au început să fie introduse în spațiul acestuia și primele deosebiri dogmatice, iar odată cu trecerea timpului, au fost adăugate altele și altele. Despre aceasta am scris cele de cuviință în primul capitol al cărții și în subcapitolul “Augustin – Toma d’Aquino”.

Episcopii Vechii Rome, în ciuda unor deosebiri mici și neesențiale, au avut întotdeauna comuniune cu Episcopii Noii Rome și cu Episcopii Răsăritului până în perioada 1009-1014 d.Hr., când, pentru prima dată, francii au ocupat tronul Vechii Rome. Până în 1009 Papii Romei și Patriarhii Constantinopolului au fost uniți în lupta comună împotriva stăpânitorilor și a episcopilor franci, dar și împotriva ereticilor care au apărut de-a lungul timpului.

Filioque

La Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic și cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credință dogma Filioque, adică învățătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci și de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte și reprezentanți ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnați cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic și cei care introduseseră în Simbolul de Credință Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credință, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost șters din dipticele Bisericii Ortodoxe.

Marea deosebire

Deosebirea fundamentală dintre Biserica Ortodoxă și Papism constă în învățătura despre ființa necreată și energia necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi, ortodocșii, credem că Dumnezeu are ființă necreată și energie necreată și că Dumnezeu vine în părtășie cu zidirea și cu omul prin energia Sa necreată, cu toate acestea, papistașii cred că în Dumnezeu ființa necreată se confundă cu energia Sa necreată (actus purus) și că Dumnezeu comunică cu zidirea și cu omul prin energiile sale create, adică susțin că în Dumnezeu există și energii create. Atunci, Harul lui Dumnezeu, prin care se sfințește omul, este considerat energie creată. Dar astfel omul nu se poate sfinți, de vreme ce în Sfintele Taine lucrează “harul creat”.

Acest lucru, însă, are și consecințe de natură bisericească. Din moment ce harul prin care Dumnezeu vine în părtășie cu lumea este creat, iar harul creat lucrează în Sfintele Taine ale Bisericii, urmează că Taina Dumnezeieștii Euharistii săvărșită de ei nu este Taină și nu există prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Căci, cum este posibil ca harul creat să prefacă ziditul în nezidit? Acesta este un motiv în plus pentru care nu putem avea comuniune cu Catolicii. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate Tainele lor, precum Botezul, Mirungerea etc.

Toate deosebirile

Din această învățătură fundamentală (actus purus) decurg și celelalte deosebiri – învățătura despre purcederea Duhului Sfânt din Tatăl și din Fiul, Purgatoriul, primatul Papei etc., care au devenit de-a lungul timpului obiectul Dialogurilor Teologice. Iată care sunt acestea:

– Filioque, adică, învățătura că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, urmarea fiind micșorarea monarhiei Tatălui, anularea egalității desăvârșite a Persoanelor Sfintei Treimi, micșorarea în cinstire a Duhului Sfânt ca nefiind de aceeași putere și împreună slăvit cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, întrucât este socotit drept “Persoană cu lipsuri”.

– folosirea pâinii nedospite (azima) la Dumnezeiasca Euharistie de către apuseni, fapt care se abate de la modul în care Hristos a săvârșit Cina cea de Taină,

– sfințirea “cinstitelor daruri” care se face, nu prin epicleza adresată Tatălui pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt, ci prin recitarea cuvintelor lui Hristos de la întemeierea [Euharistiei]: “luași mâncați… beți din acesta toți…”,

– concepția că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea dumnezeiască, înțelegere care Îl înfățișează pe Dumnezeu Tatăl drept un feudal – pe de altă parte, această concepție trece cu vederea Învierea,

– concepția despre “meritele prisositoare” a lui Hristos și a Sfinților și care [merite] sunt la dispoziția Papei,

– separarea și ruptura dintre Taina Botezului, a Mirungerii și a Dumnezeieștii Euharistii,

– învățătura despre moștenirea vinovăției păcatului strămoșesc,

– inovațiile liturgice în toate Tainele Bisericii (Botez, Mirungere, Preoție, Spovedanie, Cununie, Maslu),

– neîmpărtășirea mirenilor cu “Sângele” lui Hristos,

– primatul Papei, conform căruia Papa este “episcopus episcoporum [episcopul episcopilor] și izvorul autorității preoțești și bisericești, este capul infailibil și Conducătorul Suprem al Bisericii, pe care o chivernisește în chip monarhic ca locțiitor al lui Hristos pe pământ” (I. Karmiris). Sub acest aspect, Papa se consideră pe sine urmaș al Sfântului Apostol Petru, căruia i se subordonează ceilalți Apostoli, chiar și Sfântul Apostol Pavel,

– inexistența împreună-slujirii în cadrul actelor de cult,

– infailibilatea Papei,

– dogma imaculatei concepții a Născătoarei de Dumnezeu și în genere cultul marial, conform căruia Maica Domnului este ridicată la dumnezeirea Treimică, vorbindu-se, desigur, și despre Sfânta Pătrime,

– teoriile despre analogia entis și analogia fidei care s-au încetățenit în spațiul apusean,

– învățătura despre progresul continuu al Bisericii în descoperirea fațetelor ascunse ale adevărului revelat,

– învățătura despre vocația absolută,

– concepția despre metodologia comună atât în cunoașterea lui Dumnezeu, cât și în cunoașterea creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie și știință.
Reply With Quote