Despre PARINTI

[MarinaAlca]

MOTTO:
"Cine are parinti, are inca TRECUT,
Cine are parinti, nu e inca pierdut" A. Paunescu

Va astept cu drag, pe toti cei ce veti dori a impartasi in acest spatiu, un gand frumos, o amintire, o poezie, o floare, poate chiar o lacrima in rugaciune, fata de cei ce si-au descoperit unul altuia surasul, si au aprins scanteia gandurilor lor intr-un singur trup: MAMA & TATA
"Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea..."

[patinina34]

Foarte frumos gand.Mama si tatal meu, vor fii mereu in rugaciunile mele, asa cum eu intotdeauna sint in ale lor.
Eu fiind unicul lor copil plecat din tara, dorul este mistuitor, iar lacrimile nesfarsite.......

[MarinaAlca]

"Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."

[MarinaAlca]

"Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inima o ruga,
Si mai presus de toate aproape îmi erai,
O, Mama !
De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
Împins de-un dor de duca în dorul de-a gasi
O dragoste mai 'nalta de tara si de-ai mei,
Fiind asa departe ?
Ah, cântecul ma-nchide în el pâna-n adânc,
Cum te-a închis pamântul! ...
În tara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
Streine-mi sunt de-a valma visarile ce mint,
Aducerile-aminte si poate si-acest cânt
Ce sufletu-mi raneste,
Când doar parerile de rau
De-mi mai vorbesc pe româneste ..."

[Askeladd]

În prealabil postat de Traditie1

De cele mai multe ori oamenii fac copii fiindca vor sa faca sex si copiii reprezinta pentru ei (exceptând primii ani, când sunt dragalasi) o problema iar singura satisfactie data de copii e statutul de oameni "realizati social", adica o bucurie a slavei desarte, a patimii.

Iubirea dintre parinti si copii e de cele mai multe ori o minciuna si copiii nu trebuie sa asculte de parinti, fiindca majoritatea sunt oameni cu mintea întunecata de pacate.

Grea e iubirea... imi pare rau pentru cele traite Traditie. Ai desigur dreptate. Faptul simplu ca unii pot sa faca copii nu inseamna ca ar si trebui sau ca se descurca. Am citit o statistica in care zicea ca 60% dintre copii sunt "accidente", facuti fara intentia de a avea un copil.

Nici eu nu am crescut intr-o familie foarte fericita. Se bateau ai mei... inca mai sunt impreuna, dar au un fel de relatie patologica, imatura. Tot ii iubesc, desi nu inteleg de ce. Poate sindromul Stockholm.:D

[silverstar]

[COLOR=green]Dar cand nou nascutul este o dezamagire si niciodata iertat pentru ca s-a nascut fata?[/COLOR]

[MarinaAlca]

Dar cand noul nascut este o multumire ptr parinti??? Exista si o gramada de barbati care isi doresc ca viitorul copil sa fie fata!

[silverstar]

În prealabil postat de MarinaAlca

Dar cand noul nascut este o multumire ptr parinti??? Exista si o gramada de barbati care isi doresc ca viitorul copil sa fie fata!

[COLOR=green]Am uitat sa specific: mama, Dumnezeu s-o ierte, mama a fost foarte dezamacita si mi-a reprosat lucrul acesta de foarte multe ori, desi eu am incercat s-o conving ca nu am nici o vina.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Atunci isi reprosa ei ca nu m-a lasat sa mor cand am fost bolnava si am stat in spital, cateva luni.[/COLOR] [COLOR=green]De fiecare data plang cand imi amintesc de aceste discutii absurde.[/COLOR]

[MarinaAlca]

Adevarata dragoste de mama nu se scoate pe taraba, ca la piata...
O mama adevarata nu iti va spune niciodata: ti-am dat viata, ti-am oferit educatie, in schimb tu ma vei asculta orbeste. NU!!! Adevarata dragoste de mama spune: cat ai fost fragil te-am ocrotit, cat ai fost slab te-am sprijinit.... cat ai fost orb, te-am calauzit.... acum esti mare... vezi...stii... fa-ti viata ta, precum doresti tu... alege unul din miile de drumuri din fata ta.. si oriunde vei merge, niciodata sa nu o uiti pe cea care din slab te-a facut puternic, te-a te-a invatat sa pretuiesti viata.....

[MarinaAlca]

"Un zbucium haotic, mi-a cuprins aseară clipele de insomnie,
Călătoream în vid, eram încovoiată,
Iubirea mea pentru tine se zbătea plăpând.
Te visam cu ochii deschişi că mă ţineai la pieptul tău
Pentru a nu ştiu câta oară, leac…

Te-am zărit printre frunzele salciei pletoase
Care mă aştepta printre acele borduri groase de ger.
Mirosea totuşi a primăvară,
În mine erai tu de nepătruns.

Când pumnalele vieţii îmi dau târcoale,
Cu tăişurile lor de plumb,
Mă întorc cu gândul la tine şi la braţele tale, copaci…
Care-mi apără pădurea de zbucium,
Cu fructele lor înlăcrimate dar vii…

Pentru că cicatricile vieţii se şterg,
Doar la pieptul tău munte
…iubit tată"