Preot beţiv

[Carmen FUNIERU]

din scrierile Sfântului Ioan Iacob:

La un Preasfinţit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beţie.

Şi precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviinţă
să-l oprească de slujit.

S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
şi cei mari să aibă ştire.

Dar când dă să iscălească
Preasfinţitul la sfârşit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.

Cugetând puţin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.

Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăşi
se aude glăsuire!

„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.

Dar venindu-şi iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.

Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.

Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
şi chemând pe cel cu vina,
cu blândeţe i-a grăit:

„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”

„Toate sunt adevărate,
Preasfinţitul meu stăpân,
mă înşel cu băutura
şi de rău cu drept mă ţin!

De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”

„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ţi-o împlineşti?
căci de-acuma ai pedeapsă
şapte ani să nu slujeşti!”

„Preasfinţite, eu din ziua
întru care m-ai sfinţit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.

Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuţi din viaţă
pururea să-i pomenesc.”

Auzind Vlădica asta
a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
"Mergi la parohia ta!

Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!

Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câştigat!

Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!

Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine
la a slujbei rânduieli!"

(fragmente din poezia "Canonisirea împiedicată de cei adormiţi" Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)

[George.m]

Deosebita poezia!
Cand Noe s-a imbatat si s-a dezvelit, a fost pricina de ras pentru Ham. Dar nu si pentru Sem si Iafet, care au acoperit cu o haina goliciunea tatalui lor.
Precum cei doi ar trebui sa ne purtam si noi, acoperind faptele rusinoase ale preotilor - parintii nostri duhovnicesti. Asa vom primi binecuvantarea lui Dumnezeu.

Deosebita poezia

[windorin]

În prealabil postat de George.m

Cand Noe s-a imbatat si s-a dezvelit, a fost pricina de ras pentru Ham. Dar nu si pentru Sem si Iafet, care au acoperit cu o haina goliciunea tatalui lor. Precum cei doi ar trebui sa ne purtam si noi, acoperind faptele rusinoase ale preotilor - parintii nostri duhovnicesti. Asa vom primi binecuvantarea lui Dumnezeu.

Cata maretie de suflet ne trebuie sa facem asta!
Suntem in aceeasi cadere de ne'dragoste, noi ce ce privim si ei, cei ce cad.

[camy_d]

Foarte frumoasă poezie. Ne dă de gândit şi înainte să judecăm pe un om oarecare, de multe ori ne grăbim să dăm o sentinţă, pe care poate n-o merită persoana. Sper să fi învăţat şi eu din pilda asta, că şi eu judec lumea


Cică era odată un călugăr leneş. Când a murit, călugării au văzut că a fost luat de îngeri. Ei, nedumeriţi, nu înţelegeau de ce, căci lenea e păcat mare şi s-au rugat lui Dumnezeu să le arate care-i treaba cu el. Atunci un înger le-a spus că, acel călugăr a respectat o singură poruncă, "Să nu judeci!", iar atunci Dumnezeu n-a putut, nici El, să-l judece.

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

din scrierile Sfântului Ioan Iacob:

La un Preasfinţit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beţie.

Şi precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviinţă
să-l oprească de slujit.

S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
şi cei mari să aibă ştire.

Dar când dă să iscălească
Preasfinţitul la sfârşit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.

Cugetând puţin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.

Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăşi
se aude glăsuire!

„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.

Dar venindu-şi iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.

Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.

Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
şi chemând pe cel cu vina,
cu blândeţe i-a grăit:

„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”

„Toate sunt adevărate,
Preasfinţitul meu stăpân,
mă înşel cu băutura
şi de rău cu drept mă ţin!

De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”

„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ţi-o împlineşti?
căci de-acuma ai pedeapsă
şapte ani să nu slujeşti!”

„Preasfinţite, eu din ziua
întru care m-ai sfinţit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.

Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuţi din viaţă
pururea să-i pomenesc.”

Auzind Vlădica asta
a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
"Mergi la parohia ta!

Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!

Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câştigat!

Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!

Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine
la a slujbei rânduieli!"

(fragmente din poezia "Canonisirea împiedicată de cei adormiţi" Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)

*+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++
Cu lacrimi de umilinta si de recunostinta am citit aceasta postare si cred cu adevarat ca numai Dumnezeu ne judeca pe toti si rugaciunile sfintilor lui se suie si acum Inaintea tronului slavei celei ceresti,
acestea sun pilde cu adevarat de urmat si luat aminte.

În prealabil postat de George.m

Deosebita poezia!
Cand Noe s-a imbatat si s-a dezvelit, a fost pricina de ras pentru Ham. Dar nu si pentru Sem si Iafet, care au acoperit cu o haina goliciunea tatalui lor.
Precum cei doi ar trebui sa ne purtam si noi, acoperind faptele rusinoase ale preotilor - parintii nostri duhovnicesti. Asa vom primi binecuvantarea lui Dumnezeu.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++

Adevar ai grait nu noi sa judecam pe parinti nostri duhovnici,.

Insa a Intreba si a dori sa stii ceva nu cred ca este `pacat.
Dumnezeu sa ne pazeasca si sa ne freasca de a cadea in pacatul Trufiei si al mIndriei,si sa ne Binecuvinteze cu darul Duhului cel SfInt curatindune de toata Intinaciunea si pacatetele noastre facIndune pe noi vase alese si placute Lui amin amin amni