Prinos de recunostinta in Duminica slabanogului

[glykys]

Parintele ne-a indemnat la biserica sa le aducem in ziua de astazi un prinos de recunostinta si sa ne indreptam gandurile bune si rugaciunile asupra celor care ne poarta de grija trupeste si sufleteste, adica parintilor, duhovnicilor, medicilor si profesorilor nostri, dar si tuturor care isi fac datoria asa cum se cuvine, la locul de munca in care se afla.

Eu una doresc sa multumesc in mod special tuturor de la care am avut de invatat pe acest forum: de la absolut toti am avut cate ceva de invatat, dar in special de la domnul Zaharia (care va fi bucuros sa afle ca astazi, la predica, am ascultat niste cuvinte parca in continuarea celor de aseara despre trairea ortodoxiei si despre traire, in general), de la Cristiboss, Costel, Petrica Strajerul, Windorin, Geonektarios, Laurschepsis, Andrusca, Jane si toti cati ati scris pe acest forum, cu dorinta de a-i invata pe altii.
Mare lucru este cand iti asaza Dumnezeu in cale asemenea oameni minunati,de care nici nu aveai habar inainte si care iti intind o mana de ajutor cand te astepti cel mai putin.

Si a mai spus parintele un lucru care m-a ps pe ganduri si am realizat cat este de adevarat. o relatie de orice fel (de prietenie, de filiatie, o casnicie, etc.) nu are sanse de reusita daca nu se intemeiaza pe dragostea fata de Dumnezeu. De aceea suntem tradati de prieteni, de aceea ne separam de soti / sotii, de aceea simtim ca nu mai merg ceva in relatia noastra, pentru ca a fost intemeiata pe un discurs sufletesc asemanator, pe principiul cine se aseamana, se aduna, pe calitati inchipuite, pe sentimente trecatoare, oricat de profunde ar fi fost... Si toate astea dureaza mai mult sau mai putin, pana cand te trezesti gol si inselat, pentru ca fie nu ai stiut decat sa primesti si sa nu oferi nimic, fie doar sa oferi, neprimind nimic. Si de aceea nu trebuie sa ne punem nadedea in oameni, ca mi-e sot, tata, prieten (in paraclisul Maicii Domnului, la un moment dat apare: "si nu ma incredinta ajutorului omenesc"), ci doar in Dumnezeu, care lucreaza prin oameni - cazul prietenilor slabanogului. Si din proprie experienta spun ca, de obicei, nu iti sar in ajutor cei pe care ii cunosti de o viata, ci oamenii aproape straini, de la care nici nu te astepti.

Sa va binecuvinteze Dumnezeu pe toti, pe toti si sa va daruiasca prieteni buni, ajutor la necazuri si speranta nemasurata!

V-as ruga sa va faceti timp sa le multumiti tuturor celor care v-au facut o fapta buna si sa indreptati o rugaciune pentru toti acestia (exista o rugaciune scurta, "pentru binefacatorul meu"). Ma gandesc ca unii s-au dus de pe lumea aceasta si ca nu le mai putem multumi sau intoarce fapta cea buna, insa cu atat mai mult avem datoria sa facem si noi aceeasi fapta pentru unii care nu au putinta sa ne rasplateasca.