Limita dintre viata si moarte

[heaven]

E atat de subtire...uneori tine de fractiuni de secunda in care totul s-a oprit.Oare cate ai mai fi putut face pentru tine,pentru sufletul tau,pentru cei din jur sau cate puteai face pana acum si nu le-ai facut din indolenta,neglijenta,gandul ca timp ai berechet si lasi intotdeauna pe maine ce ai putea face azi?
Cam astea au fost gandurile care m-au incercat de ieri si pana astazi.
Ieri,o zi ca oricare alta...te trezesti dimineatza,actionezi dupa aceleasi tipicuri de zi cu zi preocupat de grijile cotidiene,facand planuri pentru ziua respectiva etc.
Un sentiment,avertisment,un mesaj al vocii interioare a venit catre mine,insa eram prea grabita sa o ascult asa ca am plecat de acasa catre Brasov,aveam multe treburi de rezolvat,ore la facultate.De obicei cand plec la drum inchin o mica rugaciune Celui de Sus,acum,insa am uitat...prea multa graba,prea multe treburi de facut!
Ma aflam intr-un Fiat mic,eu si soferul,iar cand coboram serpentinele de pe Timis,pentru cei care cunosc zona,inaintea ochilor vedem un tir care urca serpuind cu partea din spate in sant,ca apoi sa traga brusc de volan probabil dorind sa redreseze masina,iar mastodontul se rasuceste cu totul si ne loveste din plin!In acele fractiuni de secunda nu am mai avut ce sa fac decat sa imi strang picioarele la piept,sa imi acopar capul cu mainile,iar apoi lovitura ingrozitoare a zguduit masina ca intr-un vis,ma asteptam sa simt fiarele contorsionate cum vin peste mine,cand...totul s-a oprit.Am deschis ochii,roata din fata dreapta era pe muchia prapastiei,insa acolo ne oprisem,caci cativa cm mai mult ne-ar fi fost fatali.
Soferul era,saracul,in stare de soc si am incercat sa il linistesc,apoi au alergat la noi ceilalti conducatori auto,speriati ca am patit ceva,intr-un final a venit si politia.
Oare ce sanse sunt sa fii lovit frontal cu masina mica de un tir,sa ramai fara nici o zgarietura,iar forta loviturii sa nu te arunce in prapastia care se casca langa tine si sa te opresti exact pe muchia ei?Sunt sigura ca Dumnezeu a fost acolo langa noi si ne-a pazit,ca intr-adevar am asistat la o minune prin care El si-a aratat mila,intelegerea si iubirea sa de oameni!
Insa,nu m-am putut opri sa nu ma gandesc:daca acolo s-ar fi terminat totul,oare ce facusem cu viata mea,oare cate clipe pierdusem pe care as fi putut sa le fructific,oare cate dati in existenta noastra nu ne simtim mandri si siguri pe noi,ca apoi sa vedem ca a fi sau a nu fi se reduce la secunde si la mila Tatalui Ceresc,care,cum a fost in cazul meu,hotaraste sa ne apere si sa ne dea o a doua sansa?!
Este o traire personala,insa mi-am dorit sa o impartasesc cu voi,poate vor fi si altora de folos cele ce vor citi aici,iar daca nu,ma iertati si treceti cu vederea acest topic!
O zi minunata si plina de pace va doresc!