![]() |
![]() |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
"Preasfintitul Kallistos Ware – pe atunci Timothy – avea 17 ani cand s-a intalnit pentru prima oara cu Ortodoxia: "Era intr-o sambata dupa-amiaza. Treceam pe una dintre strazile Londrei cand, deodata, am vazut o biserica pe care n-o cunosteam. Impins de curiozitate, am intrat. Prima impresie a fost aceea de gol. Nu vedeam nimic – nici pupitru, nici scaune, nici banci. Doar o imensa pardoseala lustruita. Era foarte intunecos. Apoi, obisnuindu-mi-se ochii cu intunericul, am observat ca biserica nu era cu desavarsire goala. In picioare, de-a lungul peretilor, erau niste oameni. Erau si icoane luminate de candele, iar undeva canta un cor. Sentimentul de gol de la inceput s-a transformat in opusul sau si m-a coplesit impresia unei extraordinare plenitudini. Prin icoane si mana aceea de credinciosi am perceput, tainic, Biserica nevazuta. Ma simteam parca sorbit in sus, inal*tat intr-o lucrare mult mai mare decit mine. Da, mi-era dat sa vad cerul pe pamant!”.
Fara sa stie, Kallistos Ware retraia experienta trimisilor printului Vladimir la Constantinopol, intr-o zi a anului de gratie 988. "Cand, mult dupa aceea, am citit relatarea lor”, adauga parintele, "ardea inima in mine. Dar atunci, nascut fiind in 1934 din parinti anglicani practicanti, nu stiam mai nimic despre Ortodoxie. Nu intelegeam limba slavona. Structura si sensul slujbei la care nimerisem, privegherea de sambata seara, imi erau total necunoscute, fiind o slujba care se oficia pe vremea aceea, la Londra, numai in Biserica rusa. Si nu avea nimic fastuos: corul era mediocru, credinciosii putini, icoanele caracteristice stilului decadent al secolului al XIX-lea, locul – o intunecoasa si foarte mare cladire gotica, pe care Biserica anglicana o imprumutase rusilor. Nu, ceea ce m-a atras atunci n-a fost splendoarea exterioara, a fost ceva launtric: evlavia credinciosilor, sentimentul tainic si foarte puternic de comuniune cu sfintii. Din acest moment, inainte chiar de a fi citit ceva despre Biserica Ortodoxa, despre doctrina si cultul ei, am stiut ca-i apartin, ca vreau sa devin ortodox. Astazi sunt fericit ca n-am descoperit Ortodoxia prin lecturi sau intalniri, ci prin Liturghie. Cred ca e drumul cel mai bun". |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Vă mulțumim pentru acest topic.
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
![]() |
Tags |
kallistos ware |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ochiul lui Dumnezeu sau un lucru straniu a fost descoperit | tigerAvalo9 | Generalitati | 11 | 18.02.2024 19:21:44 |
SF IOAN RUSUL l-am descoperit acum | patricia2006 | Intamplari adevarate | 2 | 11.08.2012 11:39:27 |
Cum l-ati descoperit pe Sfantul vostru protector? | tigerAvalo9 | Generalitati | 19 | 15.03.2011 21:17:01 |
S-au descoperit documente vechi de 1600 de ani | Iustin44 | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 19.02.2008 22:32:53 |
|