![]() |
![]() |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Academia Română a adresat ieri un apel către poporul român și instituțiile statului în care trage un semnal de alarmă față de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României.
Cei 82 academicieni, semnatari ai documentului, fac referire la mai multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar și îndreptate direct împotriva Statului și Poporului Român. Rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sunt câteva din acțiunile condamnate în apelul lansat de Academia Română în data de 8 februarie 2017. Un alt aspect semnalat în document face referire la încercările recurente de „regionalizare” a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone. Academicienii semnatari se opun ferm unor astfel de acțiuni, se pronunță cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale și transmit: Solicităm instituțiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept. (…) Să ne cinstim eroii, să fim la înălțimea lor, lăsând generațiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o țară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut și pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată și prosperă, o țară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|