Nevoia de ajutor

#1 09.08.2009, 13:19:13
archanghel
Junior Member Data înregistrării: 05.08.2009
Mesaje: 19

Si eu am nevoie de ajutor

--------------------------------------------------------------------------------

Am 42 de ani,divortat,fara obligatii,actualmente sint intr-o situatie proasta.Tatal meu,slujbas in cadrul bisericii locale,mama cintareata la corul aceleiasi biserici,o sora si un frate ambii casatoriti,prieteni nu sint decit vre-o 5 in care este inclus preotul local.Si acum problema.In urma despartirii,mai multi ani am cautat sa scap de suferinta produsa prin divort prin ceia ce s-ar putea numi ''Doamne mareste-mi credinta''...cu speranta ca se va stinge.Credinta in Sfinta Treime a crescut prin studiu,inclusiv stiinta confirma aceasta (Dinamicile non-lineare si Teoria Haosului)..in prezent,acele simptome/senzatii care provoaca durerea au devenit suportabile,uneori uit ca sint prezente in trup,si oricum,faptul ca ma insotesc peste a ajuns sa-mi fie indiferent.Dar mai exista un fel de suferinta care NU este trupeasca,vine din suflet si am parte de ea tot la una/doua zile.De cind m-am despartit in acesti ani,nu am facut nici o legatura,si Doamne,de nenumarate ori mi-am dorit sa scap asa de simplu si de usor.Anii de practica intensa mi-au creat reputatia unui om ciudat si ''dus cu pluta'',dar nici asta nu mi-ar pasa DACA in momentele cind sint doborit nu simt nevoia sa conversez fata in fata,sa simt oamenii aproape de mine.Dar acum,acest lucru pare imposibil.A fost o perioada in care am zimbit FARA EXCEPTII la toata lumea,si in timp ce in interiorul meu era numai foc si zbucium,eu aveam puterea sa zimbesc.Faptul ca nu posed NIMIC material (tot i-a ramas ei) elimina o multime de ginduri si griji (parintii mei material stau bine) si am doar hainele,calculatorul si un tv care nu este pornit cu saptaminile.In acea perioada cind eram numai un zimbet,in corp simteam valuri de caldura care urcau in piept si spre cap iar de 4 ori efectul a fost ca simteam ochii fierbintii,stiu ca imi era frica,dar in momentul in care se incalzea si capul ma apuca o BUCURIE enorma,cum nu am trait in rarele momente din trecut pe care,atunci le numeam fericire.Cred ca si de la faptul ca zimbeam,mi-a mers vestea,nu conta ca nu cunosteam persoana,eu daruiam zimbetul la oricine.Si ACUM de o lunga perioada,de inainte de a veni si eu aici linga voi,totul merge rau in interior.A trai marginalizat in societate NU ESTE POSIBIL SINGUR (cu acea bucurie da,poti trai si in padure).Mobilizarea mea spre Dumnezeu vine din faptul ca percep desfrinarea fostei sotii si nu mai stiu CUM sa anihilez aceasta legatura invizibila care NU asculta de ratiune.Oraselul este mic.Actualmente NIMIC nu ma leaga aici unde locuiesc,simt nevoia unei jumatati,cind doresc acest lucru,imi reamintesc de chipurile celor casatoriti si la aproape toti se observa tristetea/seriozitate pe chip apoi teama ca o noua legatura produce o noua suferinta si daca NU o produce,teama ca voi uita de Dumnezeu si uite asa trec zilele si eu ramin doar cu practica,practica,practica.Afara ploua,si in piept simt CALDURA...ce sa fac? Eh,am fost atins bine de tot de data asta...daca sint nelamuriri voi mai raspunde,deocamdata va rog,astept parerile voastre.Nu am sa comentez,am sa le citesc si gata.
Amin.