dezorientata in propria viata

[soul_alone]

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??