dezorientata in propria viata

[soul_alone]

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??

Poate ca lucrurile nu se vor aranja usor spre linistire si siguranta,dar lupta de acum sa te ingrijesti de sufletul tau apropiindu-te de dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos prin prezenta la slujbele Sfintei Sale Biserici;doar asa vei afla raspunsurile care vor alunga nesiguranta din viata ta.Sa speri la bine si vor da roada la vreme rugaciunile tale de folos.Sa ne auzim sanatosi si voiosi!

[Brielle]

Draga soul_alone,

Cred ca esti aici la locul potrivit.
Si eu citesc de mult timp discutiile de pe acest forum si cu siguranta vei primi sfaturi intelepte de la multi de aici, pentru ca am observat ca celor de aici nu le este indiferent daca cineva are o problema de suflet si fiecare incearca sa ajute dupa puterea sa :).

Situatia ta este foarte complexa si incerc sa inteleg ce se intampla cu adevarat in viata ta din punctul de vedere al unei mame. Si eu am un fiu student care a implinit 22 de ani , si eu am plecat dupa divort in strainatate dar nu a incaput in discutie sa nu-mi iau copilul cu mine.

Si eu as putea sa-mi numesc fiul o "greseala" , daca as privi numai faptul ca o convietuire cu tatal sau natural nu a fost posibila.Eu gandesc insa putin altfel si cred ca fiul meu este cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat in viata :).

Pe lume te-a adus mamica ta dar de dat te-a dat Dumnezeu...nu poti fi sub nici o forma o greseala.Scoate-ti asta din cap in primul rand.

Nici eu nu sunt intotdeauna de aceeasi parere cu fiul meu , il cicalesc toata ziua desi se crede deja extrem de matur, ne contrazicem dar crede-ma ca il iubesc mai mult decat orice pe lumea aceasta.

Totusi ce atitudine si ce parere au avut mama ta si tatal tau cand le-ai spus ca vei locui impreuna cu prietenul. Care a fost sfatul pe care ti l-au dat? De ce ai certitudinea ca nu-i intereseaza de tine?

În prealabil postat de soul_alone

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??

soul alone cam trist nick-ul tau,dealtfel si povestea ta,din cate ai relatat aici toti cei de la care astepti alinare te dezamagesc,mai ales ca sint cei de la care astepti afectiune,dar in ciuda acestui fapt tu nu esti un 'suflet singur'!!!!!.De ce iti spun aceasta?Pentru simllul motiv ca exista Dumnezeu!!!problema ta este ca ai cautat alinarea la oameni,dar ei nu prea pot sa iti dea alinarea de care ai nevoie pentru ca oameni sint slabi si se lasa condusi de patimi(unii dintre ei)de aceea draga mea trebuie sa cauti alinarea in alta parte.UNDE?LA DUMNEZEU!EL este singurul care iti poate da o alinare permanenta!fa un pas spre DUMNEZEU si el va face o mie spre tine.TOT EL este cel care iti poate da si un barbat care va pune iubirea mai presus de patimi si atunci vei putea fii implinita!Cit despre prietenul tau ce pot sa iti spun,patimile care ii intuneca mintea sint greu de vindecat,daca il iubesti mult incearca sa il convingi ca doar in Biserica va gasi vindecare.neaparat trebuie sa aveti un duhovnic.Cautati si veti gasi!Domnul fie cu voi!

[huchohucho]

incepe de maine sa citesti " Cel mai iubit dintre pamanteni "

[eugenserban]

În prealabil postat de soul_alone

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??

Ce trebuie sa faci?
Sa cauti pe Domnul si sa lasi toate calculele si planurile deoparte.
Aseaza-te in fata icoanei Lui si spune- I tot ce e in sufletul tau, asa cum poti si cum stii. Arata-I ce te doare.
Du-te degraba la un preot, spovedeste-te, cere ajutor si roaga-te mult, fara sa te gandesti la nimic altceva.
Domnul te-a dorit, ti-a dat viata si pentru El nu esti o greseala, ci un om de valoare, pe care il iubeste. Cauta-L cu ardoare si El iti va da liniste.

[Miropia]

Fara a fi prea dura, as zice ca mai intai trebuie sa te vindeci de tine. E adevarat ca fetele singure si mai ales fara parinti aproape au tendinta de a se lega de orice dfiinta mai ales masculina care e prin preajma lor. E si normal sa ai pe cineva langa tine la o anumite varsta ca doar n-o sa ramai pustnica , asta doar in cazul in care tu alegi lucrul asta. Ideea e sa fi cu capul mai pe pamant si sa fi atenta la ce iti doresti. Sau mai e o vorba ca ceea ce semeni vei culege. Nu mai cauta sprijin acolo unde altii insisi au nevoie de el. Poti face asta doar daca esti o fiinta foarte puternica si daruita cu har sa ii ajuti sa se dezlege de toate patimile. Cauta in adnacul tau si vezi ce ti-ar fi mai bine si ce ai avea nevoie. Cu siguranta un om de genul asta nu face decat sa te traga in jos. E dificil, mai ales cand deja ai stat ceva vreme cu persoana respectiva. Ajutorul il primesti cel mai bine de la Cel de sus. Nu mai cauta speranta acolo unde nu e.

[florinbrasov0]

Necazurile ne vin ca sa ne faca mai puternici. Dumnezeu lucreaza pentru a ne ajuta. Bineinteles ca raul ce vine asupra noastra vine tot din cauza pacatelor pe care le avem. Totisi are rolul de a ne indrepta catre Dumnezeu si Imparatia lui. Pentru a primi ajutor ca sa trecem mult mai usor peste greutati trebuie sa ne impacam cu Dumnezeu, sa ne regretam pacatele, sa recunoastem ca fara El nu putem face nimic, sa ii cerem iertare. De aceea e nevoie de spovedanie si de rugaciune. Cel mai bine este sa ne rugam Maicii Domnului, care este grabnic ajutatoare, si tuturor sfintilor care mijlocesc pentru noi si sa Il punem in centru vietii noastre pe Hristos.
Dumnezeu sa te ajute.

În prealabil postat de soul_alone

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??

Pe cei pe care nu-i iubesc parintii ii iubeste Dumnezeu, spunea parintele Paisie Aghioritul. Nu uita niciodata acest lucru. Iar ca sa fii fericita prin grija lui Dumnezeu, nu a parintilor, trebuie sa-I respecti poruncile. Cauta un duhovnic cat se poate de bun, caci mantuirea sufletului tau e mai importanta decat toate avutiile. Nu-ti pune nadejdea in om, ci in Dumnezeu.

Sa nu intelegi cumva ca iti reprosez ceva, ci doar incerc sa te ajut, daca pot, sa mergi pe un drum bun. In primul rand, daca-l iubesti pe acest baiat, atunci cununa-te religios cu el. E pacat sa traiesti in concubinaj. Traind in concubinaj, poti sa fii mai mult sau mai putin fericita in aceasta viata, dar iti atragi pedeapsa divina in vesnicie. Rugaciunile nu au acelasi efect ca atunci cand sunteti cununati religios. Daca aveti religii diferite, adu-l pe el la ortodoxie, daca e de acord. Daca nu, atunci lasa-l si cauta un baiat ortodox. Cel mai mult trebuie sa cauti sa-I placi lui Dumnezeu, nu oamenilor. Caci in rugaciunea Tatal nostru, spunem ,,Faca-se voia Ta", nu voia noastra, nici a aproapelui in primul rand.

Dai vointa, iei putere este si titlul unei carti religioase care cuprinde numeroase sfaturi. Neavand parintii pe aproape, tu trebuie sa-l ai aliat pe Dumnezeu. Deznadejdea e de la diavol. Alunga mahnirea din sufletul tau si cauta sa faci voia lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu poti fi fericita, chiar daca nu ai parintii aproape. Spune rugaciuni, citeste acatiste, roaga-te in biserici cu sfinte moaste sau cu icoane facatoare de minuni, roaga-te in orice biserica, roaga-te pe drum, roaga-te acasa, ziua sau noaptea cand nu poti dormi, dar roaga-te. Dumnezeu e milostiv si va avea grija de tine.

Daca te vei intari duhovniceste, vei fi suficient de puternica sa infrunti ispitele vietii. Incepe cu o spovedanie amanuntita, dupa un indreptar de spovedanie. Daca ti se da un canon, considera-l un ajutor pe drumul mantuirii. Citeste carti duhovnicesti si Noul Testament si vei gasi multe raspunsuri la intrebari pe care poate nici nu ti le-ai pus inca. Daca esti in Bucuresti, treci pe la Libraria Sophia unde vei gasi multe carti pline de intelepciune adresate tinerilor.

Dumnezeu sa te ajute.

[Daniel777]

În prealabil postat de soul_alone

Am stat mult in fata calculatorului sa imi fac curaj sa scriu aceste randuri. E greu sa spui ceva ce ai pe inima dar cand nu ai cui sa ii faci aceste destainuirii parca e si mai greu sa tii in tine. Am 22 de ani si sunt studenta in an terminal.Problemele cu care ma confrunt au aparut de aproximativ 6 -7 luni. Sper ca pe acest forum sa gasesc un sfat bun, o incurajare , o vorba buna. povestea mea incepe in felul urmator: parintii mei sunt despartiti plecati peste hotare fiecare cu propria viata, iar eu am ramas in acelasi loc , loc de care ei au fugit ca sa isi refaca viata; nu de mult mi se spunea ca sunt o greseala; am aparut din greseala; tocmai de aceea legatura cu parintii mei nu este una extraordinara si ca orice adolescent singur am cautat alinare in alta parte. Si asa l-am gasit pe el. Cu toate ca exista cateva diferente intre noi, nu doar de ani ci si de felul de a gandi , religie un sentiment frumos ne-a legat inimile. La putin timp ne-am mutat impreuna, eu cum stateam singura i-am spus sa se mute la mine. A fost bine la inceput, as putea spune ca eram chiar fericita, umbrele trecutului nu mai erau prezente in mintea mea,eram linistita. Dar linistea mea nu avea sa tina mult. Au aparut certuri si apoi am descoperit ca nu era cine am crezut eu: devenise un alt fel de om (intrase intr-un anturaj care nu a facut decat sa il duca pe cele mai rele si intunecate drumuri)s-a apucat de baut, jocuri de noroc, minciuni, ascundea bani de mine,imi vorbea urat. Am vrut sa pun capat relatiei dar mi-a promis ca nu va mai face.Intradevar bautura nu s-a mai atins de ea , a fost ceva trecator cum spune si el, din cauza anturajului; cu jocurile de noroc la fel spune si nici eu nu l-am mai prins. Dar nimic nu imi garanteaza ca nu e asa. Ceea ce vazusesem la el inainte , linistea care mi-o dadea acum nu mai exista. Sunt din nou singura, imi e frica sa nu bea din nou sau sa se apuce de aparate, si sufar zi de zi. A devenit un om dur si da vina pe mine ca nu am stiut sa il tin langa mine. Doar ca acum nu mai stiu eu daca as vrea sa il mai tin langa mine, sunt atat de confuza si nici macar nu am cui sa ii spun ce si cum mi se intampla.Poate daca mama mi-ar fi acordat o farama de intelegere , as fi avut cu cine sa vorbesc, dar pt ea sunt mai importanti banii decat ce se intampla cu mine. Prin relatia asta simt ca am decazut, ca am luat-o pe un drum gresit.Daca as sti ca nu as suferi mai tare decat sufar acum as termina aceasta relatie si as lua-o de la zero. Dar inima mea nu vrea sa inteleaga, sufera si iubeste in acelasi timp. Multi ar spune ca mi-am facut-o cu mana mea si asa e...dar acum ce sa fac?? cum sa ies din acest joc al vietii??

In primul rand lipsa parintilor duce in primul la o viata neduhovniceasca.Deja daca traiesti cu baiatul in afara cununiei,asta e un pacat,care aduce greutati.Dar prin greutatile care iti vin Dumnezeu vrea sa te intoarca la El.E trist ca parintii nu sunt langa tine! Inncearca sa gasesti o biserica la care sa mergi des.Biserica sa-ti tina loc de tata,mama si chiar de prieten.
Si eu sufar din cauza parintilor,desi sunt langa mine,dar nu sunt scutit de neplaceri.Si atunci ,singura mea speranta si credinta este Dumnezeu.Altfel ,as face greu situatiilor din viata.
Si daca vrei sa ai un prieten,ca sa locuiti impreuna trebuie sa fiti cununati,si bineinteles el sa fie ortodox.Sper sa-ti fi fost de folos!