![]() |
![]() |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Buna ziua, sunt noua pe forum si caut sa rezolv o problema personala sa-i spunem.
Va urez inainte de toate sa-l gasiti pe Dumnezeu, desi nu e asa departe, e in noi, insa drumul spre noi e intotdeauna anevoios. Cum spuneam si-n titlu, caut o doamna care sa fie singura, dintr-un motiv sau altul, peste 60 de ani, preferabil, si sa nu aiba o locuinta a sa. N-o sa citeasca chiar doamna de care am eu nevoie probabil, dar v-as ruga pe voi, cei care cititi si care cunoasteti o astfel de persoana, s-o calauziti spre mine. V-as fi indatorata de asemenea pt orice sugestii. Pe scurt, tata a murit anul trecut, brusc, dupa un accident cerebral. A fost cumplit pentru noi toti, insa pt mama a intrecut orice masura, sufera pierzindu-l, au avut o casnicie buna, el a fost punctul ei de echilibru in viata. A ramas mama intr-o casa mare la tara in jud Neamt, am si un frate care locuieste la 25 km, merge de 2 ori sau odata pe sapt, insa mama ar avea nevoie, zicem noi, de o companie permanenta. O doamna care nu are unde sa stea si careia i-ar conveni sa stea impreuna cu mama, o femeie credincioasa, cinstita, la locul ei, ar fi o mana cereasca. Cazarea deci si mincarea e asigurata precum si un salariu de 4 milioane lunar. Acolo in sat fiecare are casa ei, nu gasesc pe nimeni. Va rog mult nu-mi ignorati mesajul, orice sfat e binevenit. Sanatate si virtute! |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Stimata Doamna, | Mihnea Dragomir | Generalitati | 47 | 10.08.2012 11:35:00 |
| O ciorba pentru doamna V.P. | Mihnea Dragomir | Umanitare | 17 | 05.01.2012 01:32:33 |
| O lume fara Dumnezeu si fara suflet | alicette | Intrebari utilizatori | 1 | 02.04.2011 00:38:40 |
| romania,tara fara fara reactie | iulyaan | Generalitati | 78 | 24.01.2011 11:02:13 |
| fara casa, dar nu fara credinta! | mirelat | Stiri, actualitati, anunturi | 5 | 07.08.2008 22:07:42 |
|
|