Sa nu ne fie rusine cu nimeni!

Sa nu ne fie rusine!
pr. Constantin STURZU

Asta putem invata si noi de la El: sa nu ne fie rusine cu nimeni! Sa-i acceptam asa cum sint, cu slabiciunile, badaraniile, lipsurile sau pacatele lor, innoind si vindecind, cu puterea harului, tot ceea ce am mostenit de la generatiile anterioare sau contemporane noua.
De cite ori nu am incercat (sau am vazut la altii), de-a lungul vietii noastre, un sentiment de jena vizavi de cei care ne sint rude sau apropiati prin natura imprejurarilor? De cite ori nu s-a intimplat ca un fiu sau o fiica sa se jeneze in fata colegilor de mama sau de tata care nu sint asa de educati, nu vorbesc corect gramatical sau, mai grav, au si cite o patima, cum e cea a dependentei de alcool? Unii merg pina acolo incit, la o anumita virsta, isi reneaga cu totul rudele sau parintii, tovarasii din copilarie sau colegii de la un serviciu mai modest avut anterior, comportindu-se ca si cum trecutul lor nu mai exista. Negarea originilor si a imprejurarilor in care a crescut ajunge uneori pina acolo incit "jenatul" ajunge sa-si nege insasi nationalitatea. Asa au ajuns unii romani ca, peste hotare fiind, sa nu se recomande ca fiind din Romania, din dorinta de a nu fi asociati cu sleahta de cersetori sau cu infractorii care au invadat Occidentul, mai ales dupa aderarea tarii la Uniunea Europeana. Ca sa nu mai vorbim de jena romancelor de a-si declina identitatea in tari in care compatrioatele lor detin "pozitii fruntase" la capitolul prostitutie.

In "Asfalt tango", unul dintre cele mai reusite filme ale regizorului Nae Caranfil, actorul Mircea Diaconu interpreteaza rolul unui sot abandonat de tinara sa sotie, Dora, care fuge de acasa spre o Franta idealizata, un tarim al fericirii absolute. Aceasta tinara, satula de viata plina de greutati dusa in Romania, refuza sa mai foloseasca limba natala si vorbeste doar in franceza, chiar si atunci cind i se intimpla ceva neasteptat, cum ar fi o lovitura la picior. Eu insumi am cunoscut astfel de persoane in urma unor calatorii in strainatate. Spre exemplu, in Italia, undeva linga Pisa, eram mai multe familii intr-un loc public, fara a ne cunoaste unii pe altii. O tinara mama, desi a stat la doi pasi de noi pret de citeva ore si ne-a auzit vorbind romaneste, a refuzat sa-si deconspire nationalitatea si numai intimplarea a facut sa aflam ca persoana de linga noi (vecina) stie romaneste si ca nu e, de fapt, o italianca de prin partea locului.

"Mi-e rusine ca sint roman" - iata o expresie pe care, daca o cauti pe internet, o gasesti in cel putin 247.000 de locatii! Cred ca putini sint cei care sa nu o fi rostit macar o singura data in viata lor. Unii au facut din aceasta permanenta criticare a tot ce-i romanesc un adevarat crez. Sint cazuri de oameni cultivati, care au avut acces la aspectele valoroase din cultura si din istoria noastra, dar care au refuzat sa mai scrie in limba romana, dispretuind tot ce-i romanesc. Citi insa au constientizat, ulterior, ca, negindu-si nationalitatea, nu fac decit sa-si nege o parte importanta din ceea ce sint? Ca aceasta dezradacinare din sol romanesc si replantare in tinuturi mai primitoare si mai civilizate nu anuleaza mostenirea pe care o duci cu tine, in tine!, chiar si daca ai emigra intr-o alta galaxie. Nu insistam acum asupra motivelor invocate de cei care se rusineaza de propria nationalitate sau de apartenenta la un anumit neam. Cert e ca nu poti fi pe deplin implinit ca om in momentul in care iti (re)negi propriul trecut, incercind sa stergi cu buretele uitarii o parte importanta din viata ta.

Patru, Doamne, si toate patru...

In duminica aceasta care premerge sarbatoarea Nasterii Domnului se va citi in biserici, integral, primul capitol al primei Evanghelii din Noul Testament, cea dupa Matei. Aceasta pericopa debuteaza cu o insiruire de nume care se constituie intr-o genealogie a lui Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare si tatal adoptiv al lui Iisus. Ceea ce ii frapeaza pe toti comentatorii acestui arbore genealogic ce merge pina la Avraam este prezenta unor nume de femeie intr-o lista care urmareste descendentii pe linie paterna. Devin si mai contrariati cei care, cercetind in Scriptura cine sint Tamar, Rahab, Rut si Batseba (cele patru femei mentionate), afla ca intre ele sint unele de alt neam decit cel evreiesc si/sau altele cu o viata morala rusinoasa, cel putin in parte.

Tamar este, pe rind, femeia lui Ir si Onan (in virtutea legii leviratului care spunea ca un frate trebuia sa ia de sotie pe cumnata sa daca aceasta ajungea vaduva si fratele nu lasase mostenitori), dar dupa moartea lui Onan nu primeste de sot pe cel de-al treilea frate intrucit Iuda, tatal sau, se temea sa nu moara si acesta. Atunci Tamar il pacaleste pe Iuda, ramas vaduv, si, sub chipul unei prostituate, il primeste in patul sau zamislind doi prunci, pe Fares si pe Zara. Iar Fares este cel inscris apoi intre stramosii lui Iosif, timplarul din Nazaret. Rahab era de neam cananeit, fiind o desfrinata din cetatea Ierihonului. Intrucit ii ajuta pe evrei sa cucereasca aceasta cetate, avind evlavie fata de Dumnezeul acestui popor venit din Egipt dupa multi ani petrecuti in pustie, Rahab este crutata dimpreuna cu toata casa ei, se casatoreste cu Salmon si il naste pe Booz. Acest Booz va lua, la rindul sau, o femeie de alt neam, pe moabiteanca Rut, impresionat de faptul ca aceasta femeie, desi era o vaduva tinara, hotaraste sa nu se recasatoreasca, ci sa poarte grija de soacra sa. In fine, Batseba este cea sedusa de David pe cind Urie, barbatul sau, se afla plecat la razboi. Aflind ca este insarcinata, David da porunca sa fie lasat Urie fara ajutor in fata dusmanilor, iar dupa moartea lui o ia pe vaduva ca sotie. Copilul lui David nascut din acest pacat, al adulterului, nu traieste, insa Batseba ramine iarasi insarcinata si il naste apoi pe Solomon, cel renumit pentru intelepciunea sa.

Poate fi smintitor pentru un neinitiat in tainele crestinismului sa gaseasca astfel de personaje in genealogia celui nascut fara de prihana din Fecioara Maria. Unul ca acesta ar gasi firesc ca evanghelistii sa treaca sub tacere o astfel de descendenta, aparent deloc onorabila in unele aspecte. Dar Dumnezeu nu lasa nimic deoparte, nu cruta si nu ascunde nimic din trecutul celor considerati a fi stramosi ai sai. In primul rind pentru ca, desi de neam strain sau cu viata imorala, astfel de persoane dovedesc, mai presus de slabiciunile omenesti, intelepciunea de a alege cai de implinire a voii lui Dumnezeu (Tamar), o credinta puternica in Dumnezeul cel viu (Rahab), dragoste jertfelnica (Rut) si pocainta (Batseba/ David). Aceste valori au dainuit si s-au transmis de-a lungul urmatoarelor generatii, iar nu pacatele omenesti, conjuncturale. Pe de alta parte, Hristos isi asuma intreaga noastra fire aratind ca a venit pentru tot neamul omenesc, indiferent de etnie sau de starea morala. Si-a asumat, nevinovat fiind, toate ale noastre pentru ca pe toate sa le indrepte si sa le innoiasca. Sa readuca unitatea in sinul umanitatii (insa nu una pe baze etnice), dar si sansa de vindecare a neputintelor omenesti, indiferent de gravitatea pacatelor savirsite.

Asta putem invata si noi de la El: sa nu ne fie rusine cu nimeni! Sa-i acceptam asa cum sint, cu slabiciunile, badaraniile, lipsurile sau pacatele lor, innoind si vindecind, cu puterea harului, tot ceea ce am mostenit de la generatiile anterioare sau contemporane noua. Astfel ne putem noi lumina sufletul, iar pe cei ai nostri ii ajutam sa se ridice. Fugind de responsabilitatea aceasta nu facem decit sa dam cu piciorul la sansa de a ne curati si lumina intreaga noastra fiinta, nu doar o parte. Oricit de implinit ai fi pe plan profesional, familial etc., solutia deplina si odihnitoare, mai ales in cazul in care realmente sint lucruri de care sa te rusinezi, la tine sau la altii, nu e fuga de propria identitate, ci asumarea transfiguratoare a ei in lumina puterii exemplului Mintuitorului Iisus Hristos.