Scrierile Apocrife/Gnostice... ... adevar sau baliverne ??

[IngerNegru]

Incă de la începuturile creştinismului au apărut anumite scrieri considerate de unii capi ai Bisericii Creştine ca fiind EREZII. De ce ? Cine le-a dat lor autoritatea de a recunoaşte sau nu anumite texte ??
Vă propun să luăm pe rând aceste texte şi aş vrea ca cei care se cred competenţi să dea un răspuns. De ce episcopii Irineu din Lyon, Ignatius al Antiohiei şi Atanasie al Alexandriei şi+au permis să sorteze şi să respingă anumite scrieri considerate de ei eretice. Şi de ce la Conciliul de la Hippone din 393 şi Cartagina din 397 nimeni nu s-a împotrivit acestor oameni ??

Şi vom începe cu una dintre cele mai cunoscute evanghelii apocrife -- Evanghelia lui Petru



<b>EVANGHELIA LUI PETRU

I
1. Şi pentru că nici unul dintre iudei n-a vrut să-şi spele mâinile *nici Irod, nici judecătorii - Pilat s-a ridicat în picioare.
2. Atunci regele Irod a poruncit să-l ia pe Domnul zicându-le: "Faceţi totul precum v-am zis!".
II
3. Acolo se afla şi Iosif din Arimateea, prietenul lui Pilat şi al Domnului. Ştiind el că au de gând să-l răstignească, s-a dus la Pilat şi a cerut trupul Domnului, ca să-l îngroape.
4. Pilat a trimis la Irod să-i ceară trupul.
5. Şi Irod i-a zis: "Frate Pilat, dacă nu l-ar fi cerut nimeni, noi înşine l-am fi îngropat, căci se apropie ziua sabatului şi în Lege stă scris că soarele nu trebuie să apună peste vreun cadavru". Aşadar l-au încredinţat poporului iudeilor cu o zi înainte de sărbătoarea azimilor.
III
6. Iar aceştia, luând pe Domnul, îl tot înghionteau în fugă şi ziceau: "Să-l schingiuim pe Fiul lui Dumnezeu, căci toată puterea lui este acum în mâinile noastre!".
7. După aceea l-au îmbrăcat în purpură şi l-au aşezat pe scaunul judecătorului zicându-i: "Să judeci cu dreptate, Rege al Israelului!".
8. Cineva a luat o cunună de spini şi a pus-o pe capul Domnului.
9. Şi unii care se aflau acolo îl scuipau în ochi, alţii îl loveau peste faţă, iar alţii îl tot împungeau cu o trestie rănindu-i trupul. Câţiva îl biciuiau zicând: "Asta-i cinstirea ce i se cuvine Fiului lui Dumnezeu!".
IV
10. Apoi au luat doi răufăcători şi i-au crucificat de-o parte şi de alta a Domnului. Iar Domnul tăcea, ca şi cum n-ar fi simţit nici o durere.
11. Şi ridicând crucea în picioare au scris pe ea: "Acesta este regele Israelului!".
12. I-au pus veşmintele în faţa crucii, apoi le-au luat unul câte unul şi le-au tras la sorţi.
13. Dar unul dintre cei doi răufăcători a strigat la ei certându-i: "Noi suferim chinurile morţii pentru relele pe care le-am făcut; cu ce v-a greşit însă Mântuitorul oamenilor?".
14. Atunci au prins şi mai cumplită ură pe El şi au poruncit să nu i se zdrobească picioarele, ca să moară în chinuri.
V
15. Era în miezul zilei când întunericul a cuprins Iudeea. Atunci s-a stârnit o mare zarvă şi toţi se temeau să nu apună soarele, căci Iisus trăia încă. Doar în Lege stă scris că soarele nu trebuie să apună peste un cadavru.
16. Atunci unul dintre ei a zis: "Daţi-i să bea fiere cu oţet!". Şi după ce le-au amestecat i-au dat să bea.
17. Au săvârşit de toate şi s-au umplut până peste cap de păcate.
18. Mulţi umblau cu făclii aprinse crezând că s-a făcut noapte.
19. Şi Domnul a strigat: "Puterea mea, puterea mea, acum m-ai părăsit!". Zicând acestea a fost ridicat la cer.
20. Atunci catapeteasma Templului s-a rupt în două.
VI
21. După aceea au smuls cuiele din palmele Domnului şi i-au aşezat trupul pe pământ. Iar pământul s-a cutremurat şi spaimă mare s-a făcut.
22. Când a ieşit soarele au văzut că era ceasul al nouălea.
23. Iudeii s-au bucurat foarte tare şi au dat trupul lui Iosif din Arimateea, ca să-l îngroape. Acesta văzuse tot binele pe care l-a făcut Iisus.
24. Luând pe Domnul l-a spălat, l-a înfăşurat într-o pânză de in şi l-a astrucat în propriul lui mormânt cunoscut sub numele de Grădina lui Iosif".
VII
25. Atunci iudeii, bătrânii şi preoţii, dându-şi seama ce rău şi-au făcut singuri, au început să se lovească cu pumnii în piept şi să se tânguie: "Vai de păcatele noastre; iată, se apropie judecata şi sfirşitul Ierusalimului!".
26. Eu sufeream laolaltă cu ai mei, dar ne ţineam ascunşi, cu toată durerea din inima noastră. Căci eram căutaţi ca răufăcători şi ca unii care vroiau să dea foc Templului.
VIII
27. După aceea am ţinut post, ne-am aşezat şi am jelit toată ziua şi toată noaptea până la sabat.
28. Atunci s-au adunat doctorii, fariseii şi bătrânii căci auziseră că poporul murmură şi se loveşte cu pumnii în piept zicând: "Dacă la moartea lui s-au întâmplat atâtea minuni, să ştiţi că e un mare sfint".
29. Înspăimântaţi, bătrânii s-au dus în grabă la Pilat şi l-au rugat:
30. "Dă-ne câţiva soldaţi care să păzească mormântul aceluia, pentru ca nu cumva ucenicii lui să vină şi să-i fure trupul iar poporul să creadă că el a înviat din morţi şi să se răzbune pe noi".
31. Pilat l-a trimis pe centurionul Petronius împreună cu mai mulţi soldaţi, ca să păzească groapa. Doctorii şi bătrânii iudeilor i-au însoţit.
32. Toţi cei de acolo, împreună cu centurionul şi soldaţii, au răsturnat o piatră uriaşă peste intrarea mormântului.
33. Apoi au lipit pe ea şapte peceţi şi încropindu-şi un adăpost au rămas de strajă.
IX
34. În ziua sabatului, dis-de-dimineaţă, o mulţime de oameni din Ierusalim şi din împrejurimi a venit să vadă mormântul pecetluit.
35. În noaptea de dinaintea duminicii, pe când soldaţii făceau de strajă câte doi, s-a auzit un glas puternic în cer.
36. Şi au văzut cerurile deschizându-se, iar doi bărbaţi strălucitori ca soarele au coborât din ele şi s-au apropiat de mormânt.
37. Şi piatra care fusese aşezată la intrare s-a dat singură la o parte; atunci, descoperindu-se mormântul, cei doi tineri au intrat în el.
X
38. Văzând soldaţii una ca asta s-au dus şi i-au trezit pe centurion şi pe bătrâni.
39. Tocmai le povesteau ce văzuseră, când iarăşi se arată, de data aceasta trei bărbaţi ieşind din mormânt - doi dintre ei sprijinindu-l pe al treilea - şi-n urmă, însoţindu-i, o cruce,
40. iar capetele primilor doi ajungeau până la cer în timp ce capul Aceluia pe care-l ţineau de mâini trecea dincolo de ceruri.
41. Şi au auzit un glas de sus zicând: "Ai dus vestea celor adormiţi?".
42. "Am dus-o", a venit răspunsul dinspre cruce.
XI
43. Atunci toţi cei de faţă au început să se sfătuiască între ei dacă să meargă să-l înştiinţeze pe Pilat.
44. Şi pe când discutau ei, iată că din nou se deschid cerurile şi un om coboară şi intră în mormânt.
45. Îndată cei din preajma centurionului au părăsit mormântul pe care-l păzeau, au alergat în toiul nopţii la Pilat şi i-au povestit tot ce văzuseră. Iar la sfârşit au zis cu glas cutremurat: "Într-adevăr era Fiu al lui Dumnezeu".
46. Şi răspunzându-le Pilat a zis: "Eu nu m-am pătat cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Voi singuri aţi hotărât aşa".
47. După aceea s-au apropiat cu toţii şi l-au rugat stăruitor să poruncească centurionului şi soldaţilor să nu vorbească despre ce-au văzut,
48. "căci, ziceau ei, mai degrabă să avem de ispăşit un păcat mare în faţa lui Dumnezeu decât să cădem în mâinile iudeilor şi să fim omorâţi cu pietre".
49. Iar Pilat a poruncit centurionului şi soldaţilor să nu vorbească.
XII
50. În zorii zilei de duminică Maria Magdalena, ucenica Domnului *care nu făcuse la mormântul Domnului cele ce făceau de obicei femeile în amintirea morţilor dragi, şi asta numai de frica iudeilor *
51. a luat cu ea câteva prietene şi s-a dus la locul unde a fost aşezat trupul lui Iisus.
52. Dar se temeau ca nu cumva să le vadă iudeii şi ziceau: "Dacă n-am putut plânge şi jeli în ziua când l-au răstignit, măcar s-o facem acum, la mormânt.
53. Cine însă ne va da la o parte piatra de pe gura mormântului, pentru ca noi, intrând, să putem sta lângă el şi împlini cele de cuviinţă?
54. Căci uriaşă mai era piatra aceea şi ne temem să nu ne vadă careva. Dacă nu vom reuşi s-o urnim din loc, măcar să punem la intrare tot ce-am adus întru pomenirea lui şi să bocim lovindu-ne cu pumnii în piept pân-o trebui să ne întoarcem la casele noastre".
XIII
55. Şi când au sosit au găsit mormântul deschis. S-au apropiat şi privind cu luare-aminte înăuntru au văzut în mijlocul mormântului un tânăr minunat la înfăţişare, îmbrăcat într-un veşmânt strălucitor, care le-a zis:
56. "De ce-aţi venit? Pe cine căutaţi? Pe Cel care-a fost răstignit? A înviat şi s-a dus. Iar dacă nu credeţi, aplecaţi-vă şi vedeţi că nu mai este pe locul unde a fost întins. Căci a înviat şi s-a întors acolo de unde a fost trimis".
57. Atunci femeile au fugit înspăimântate.
XIV
58. Sosi şi ultima zi a azimilor. Mulţi începură să se întoarcă la casele lor, căci sărbătoarea era pe sfirşite.
59. Noi, cei doisprezece ucenici ai Domnului, plângeam şi eram trişti. Ne-am întors acasă zdrobiţi de cele întâmplate.
60. Iar eu, Simon Petru, şi fratele meu, Andrei, am luat năvoadele şi ne-am îndreptat spre mare. Cu noi se afla şi Levi, fiul lui Alfeu, cel pe care Domnul...</b> (continuarea s-a pierdut)