suferinta=mantuire?

[eulaura]

Mi s-a spus de multe ori ca pentru a castiga mantuirea trebuie sa suferi, ca omul care nu are suferinte pe pamant nu poate sa ajunga la bucuria vesnica din ceruri , pentru ca nu e vrednic de ea. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb... regula asta e batuta in cuie? De exemplu, daca este un om credincios si bun dar are o viata fericita, el nu se va mantui pentru ca a fost fericit? lipsa suferintei in timpul vietii pe pamant il vor arunca in iad? Nu prea imbratisez ideea asta si nu inteleg de ce e asa de populara printre credinciosi, suna ca si cum... Dumnezeu ar vrea ca omul sa sufere. Si sunt convinsa ca nu e asa, intrucat am vazut de atatea ori manifestari ale dragostei si grijei Lui Dumnezeu fata de fapturile Sale. Deci , pana la urma afirmatia asta e adevarata sau e doar o nascocire a celor care au o viata trista si nu au puterea sa o schimbe?

[coralina]

... ca sa duc un pic la extrem ideea expusa de tine, sora Laura, eu am auzit pe un credincios spunand ca ar trebui sa ne dorim suferinta cu orice pret, sa cautam boala si durerea. Mi se pare trist si total impotriva spiritului de conservare cu care bunul Dumnezeu ne-a inzestrat.
Doamne ajuta!

[eulaura]

da, am auzit oameni spunand si astfel de lucruri... ma ingrozeste. una e sa se intample sa ai o suferinta si sa incerci sa treci mai usor peste ea gandindu-te ca astfel iti mai sterge Dumnezeu vreoun pacat daca rabzi fara sa cartesti si cu totul alta e spui fara suferinta nu exista mantuire. sau sa ai capacitatea sa iesi dintr-o suferinta, sau dintr-o situatie dificila si sa nu o faci de teama ca nu te mai mantuiesti... nu stiu ce sa zic, mi se pare trist sa ai o astfel de mentalitate. dar cine stie, poate sunt eu prea egoista, poate sunt eu mult prea departe de o viata induhovnicita ca sa inteleg o astfel de gandire. inca incer sa pricep...

Mi-am pus uneori această întrebare.A suferi este nefiresc pentru omul lumesc şi este anevoie să mulţumeşti lui Dumnezeu când suferi şi ai numai necazuri iar alţii sunt prosperi,sănătoşi le merge bine şi nu au nici o treabă cu credinţa.
Dumnezeu are un plan cu noi oamenii prin jertfa pe cruce a Mântuitoruilui şi ne dă fiecăruia ce ne este necesar pentru realizarea acestuia.Le putem primi cu bucurie făcând voia Lui sau, putem face doar voia noastră.

[8NihilSineDeo9]

Din cate stiu, in Apus s-a accentuat cultul suferintelor Mantuitorului, suferinta devenind calea centrala prin care se dobandeste mantuirea.

Hristos a luat de bunavoie asupra Sa suferinta tocmai pentru a elibera de ea firea omeneasca pervertita si a o readuce la sanatate. Spre deosebire de noi, care suntem nascuti in urma impreunarii trupesti, act prin care se ni transmit urmarile pacatului stramosesc, deci si suferinta [care face parte din cele contrare firii], Mantuitorul a fost zamislit in chip feciorelnic. Insa, dupa cum spune Sf Maxim Marturisitorul, “ceea ce nu e asumat, nu poate fi vindecat”. Hristos a rabdat patimirea si moartea tocmai pentru a ne ridica pe noi din suferinta si din moarte.
Astfel, firea omeneasca isi redobandeste sanatatea deplina, fiind restaurata in Persoana lui Hristos Cel Inviat, Care a daruit omului forta necesara pt infruntarea duhovniceasca a suferintei.. in felul acesta, dp cum spune Sf Ioan Gura de Aur, suferinta neputandu-i poate face nici un rau celui care o indura crestineste.
Ba mai mult, talcuind spusele Sf Ap Pavel, Sf Ioan Gura de Aur afirma ca suferintele “le sunt de folos celor care le indura cu barbatie” si “aduc multe bunatati celor care le rabda” . Amintesc si cuvantul Sf Ap Petru: “cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul”.

Cred ca nu trebuie sa cautam suferinta, dar nici sa fugim de ea tocmai pt ca, fugind de durere, nu facem decat sa cautam placerea, si in felul asta suferinta devine izvor al pacatului.

Un pasaj din cartea “Dumnezeu nu vrea suferinta omului”,de Jean-Claude Larchet:

“Crestinismul nu face din suferinta tel al vietii duhovnicesti. Suferinta nu pricinuieste, ci doar prilejuieste bunurile duhovnicesti, care nu sunt roadele ei, ci ale barbatiei sufletului. Si ca orice lucru bun, ele sunt intotdeauna darul lui Dumnezeu.
Suferinta este cu adevarat incercare, si, prin asezarea sufletului sau fata de Dumnezeu omul o face ori cursa perzatoare, ori cale de mantuire si sfintenie. Iar ca sa apuce pe aceasta cale si s-o strabata cu spor, sa-L ia pe Hristos Domnul nostru drept calauza atotstiutoare si mult milostiva. “

Doamne ajuta!

[eulaura]

am inteles ca din suferinta se pot obtine multe foloase duhovnicesti. si totusi, revenind la intrebarea mea initiala, se poate mantui omul fara suferinta sau nu? ca inca nu mi-e foarte clar....

[8NihilSineDeo9]

dar care este rostul intrebarii tale?
exista viata fara suferinta ?!!

[Fani71]

În prealabil postat de eulaura

Mi s-a spus de multe ori ca pentru a castiga mantuirea trebuie sa suferi, ca omul care nu are suferinte pe pamant nu poate sa ajunga la bucuria vesnica din ceruri , pentru ca nu e vrednic de ea. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb... regula asta e batuta in cuie? De exemplu, daca este un om credincios si bun dar are o viata fericita, el nu se va mantui pentru ca a fost fericit? lipsa suferintei in timpul vietii pe pamant il vor arunca in iad? Nu prea imbratisez ideea asta si nu inteleg de ce e asa de populara printre credinciosi, suna ca si cum... Dumnezeu ar vrea ca omul sa sufere. Si sunt convinsa ca nu e asa, intrucat am vazut de atatea ori manifestari ale dragostei si grijei Lui Dumnezeu fata de fapturile Sale. Deci , pana la urma afirmatia asta e adevarata sau e doar o nascocire a celor care au o viata trista si nu au puterea sa o schimbe?

O idee:
Suferinta poate fi un mijloc de a scoate ce este mai bun dintr-un om, de a-l cali in foc, cum se spune.
Unii poate nu au nevoie de ea; poate se descurca bine si cu fericirea si implinirea. Stiu sa ii multumeasca lui Dumnezeu in toate, sa traiasca euharistic, si atunci suferinta nu mai este necesara pentru mantuire.

[caminaris]

În prealabil postat de eulaura

Mi s-a spus de multe ori ca pentru a castiga mantuirea trebuie sa suferi, ca omul care nu are suferinte pe pamant nu poate sa ajunga la bucuria vesnica din ceruri , pentru ca nu e vrednic de ea. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb... regula asta e batuta in cuie? De exemplu, daca este un om credincios si bun dar are o viata fericita, el nu se va mantui pentru ca a fost fericit? lipsa suferintei in timpul vietii pe pamant il vor arunca in iad? Nu prea imbratisez ideea asta si nu inteleg de ce e asa de populara printre credinciosi, suna ca si cum... Dumnezeu ar vrea ca omul sa sufere. Si sunt convinsa ca nu e asa, intrucat am vazut de atatea ori manifestari ale dragostei si grijei Lui Dumnezeu fata de fapturile Sale. Deci , pana la urma afirmatia asta e adevarata sau e doar o nascocire a celor care au o viata trista si nu au puterea sa o schimbe?

Suferinta e necesara ca sa ni se inmoaie inima. Ca sa devenim milosi cu cei din jur. Pana nu suferi tu, nu-i poti intelege cu adevarat pe cei care sufera. Si atunci nu-i poti mangaia, nu-i poti imbratisa ci ramai impasibil, impietrit.
Dar trebuie sa completez ca, pe masura ce devii mai milos, mai bun, mai bland, in inima ta coboara pacea. Coboara Hristos in inima ta si iti umple sufletul de pace. Si ai o stare de fericire de care nu ai vrea sa te mai desparti. Iti inunda tot sufletul.
Insa, la primul pacat, pacea, linistea, starea aceea de fericire dispare. Apoi lupti cu pacatele sa mai ajungi din nou la acea stare si iarasi capeti o ciocolatica duhovniceasca (asa ii spunea Cuviosul Paisie Aghioritul) de la Hristos. Te bucuri de ea mai mult acum ca esti mai otelit in lupta cu pacatele. Daca reusesti s-o pastrezi pana la moarte atunci ai ajuns sfant. Dar daca nu, atunci vei cade iar si iar te vei ridica si tot asa. Lupta si iar lupta.
Exista si persoane care nu au suferit fizic (adica din boli) decat cateva zile inainte de moarte. Si s-au mantuit. Dar acestia si-au chinuit chiar ei trupul. Prin post si rugaciune si sute de metanii si lipsa de somn etc. Aveau o vointa pe care noi n-o avem. Lor la ce sa le mai trimita Dumnezeu boala? Ce sa corecteze boala la ei? Noua ne trimite boala pentru a ne aduce pe linia de plutire in ce priveste viata, trairea noastra, ca suntem prea plini de pacate. Ca si lenevia e un pacat. Si inca unul mare! Si viclenia si mania si mai ales mandria! Iar noi nici nu vedem pacatele astea. Ne gandim ca nu facem desfranare sau adulter sau avorturi si suntem mai buni decat ala din ziar care si-a ucis fratele sau cine stie ce crima a facut. Dar asta nu certifica faptul ca suntem mantuiti. Ci faptul ca am inceput pocainta. Suntem pe drumul cel bun. Dar suntem abia la poalele muntelui. Tocmai in varf e mantuirea!
Suferinta e ca o scurtatura catre mantuire:))
Dar Dumnezeu ii da fiecaruia dupa cat poate duce. Si daca repede ne corectam, repede ne-o si ia din carca.
Ascultati aici despre o scurtatura: http://www.ortodoxism.ro/Predici.shtml
cautati tocmai in josul paginii la Parintele Sofian:
Maica Domnului, grabnic folositoare (partea-1)
Maica Domnului, grabnic folositoare (partea-2)
Maica Domnului, grabnic folositoare (partea-3)

E o tampenie sa spui ca trebuie sa suferi ca sa obtii mantuirea. Mantuirea nu se obtine prin suferinta. Ci prin bucurie. Si cand spun bucurie - ma refer nu numai la bucuria sufletului si trupului tau - care poate fi obtinuta prin diferite mijloace - fie o casa frumoasa, o masina frumoasa, o viata sanatoasa, fericire si implinire alaturi de cei dragi... nu ma refer numai la asta... ci si la bucuria pe care prin orice fapta si gest o poti aduce celor din jurul tau. Iar la final, cand punem punct misiunii pe care o avem pe acest pamant... ne vom judeca singuri. Noi ne judecam... nu ne va intampina Sf Petru la poarta Raiului... nu... ne judecam singuri. Si vom merge acolo unde credem ca meritam sa mergem, la fel ca in viata pe care Dumnezeu ne-a dat-o s-o traim, in trupul creat dupa chipul si asemanarea Sa! Mergem ori acolo unde ne dorim sa ajungem - ori acolo unde ne e frica... Iar cand dorinta de Rai este mai mare ca frica de iad... primim mantuirea!