Arhimandrit Ioanichie Balan

S-a nascut la 10 februarie 1930, in Stanita, judetul Neamt.Dupa efectuarea studiilor liceale, intre anii 1942-1949 la Liceul comercial din Roman a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucuresti (1971 - 1975).
Frate in manastirea Sihastria (1949), este calugarit si hirotonit diacon in aprilie 1953. A fost casier, contabil si secretar, ghid la manastirea Sihastria (1949-1971), ghid si contabil-casier la manastirea Bistrita-Neamt (1971-1990).
Hirotonit ieromonah in anul 1979, hirotesit protosinghel in 1987 si arhimandrit in anul 1992, parintele Ioanichie Balan este cunoscut ca fiind unul dintre marii duhovnici ai ortodoxiei romanesti si autorul unor lucrari de referinta privitoare la monahismul romanesc
Lucrari:
Patericul romanesc. Bucuresti, 1980, 736 p. (ed.a ll - a 1990, 708 p. tradus si in limbile greaca - 1984, franceza - 1986 si engleza- 1994)Vetre de sihastrie romaneasca, Bucuresti, 1981
Convorbiri duhovnicesti, vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1984,632 p. (tradus si in limbile greaca - 1995, italiana - 1991 , engleza - 1994); vol. II, aceeasi Editura, 1988, (reeditate in 1991 si 1993);
Marturii romanesti la locurile Sfinte, Ed. Episcopiei Romanului 1986, 576 p. (ed. a II-a sub titlul Pelerinaj la Locurile Sfinte, 1992)
Calauza ortodoxa in biserica, Iasi, 1992
Calauza ortodoxa in familie, Iasi, 1993
Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei impartasanii, Iasi, 1993
Parintele Paisie duhovnicul, Iasi, 1993, 139 p.
Parintele Cleopa duhovnicul, Iasi, 1994
Convorbiri cu teologi ortodocsi straini, Iasi, 1994
A reeditat Vietile Sfintilor in 12 Volume, dupa editia mitropolitului Grigorie Dascalul de la Bucuresti si CaIdarusani din 1834 -1836.
A mai publicat pliante despre manastirile Sihastria (1967) si Bistrita (1977)
Istorioare duhovnicesti (1991 si 1992, 138 p.)
Cuvinte duhovnicesti (1992)
Puterea Sfantului Maslu (1993).
——————
CALUGARUL
de Arhimandrit Ioanichie Balan
Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite, singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-i un calugar!
De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-i iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-i spui
Ca poate-i un calugar!
Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-i un calugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intalni
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar
C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice i-ai spune si i-ai da
Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-i schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!
De-i vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!
Deci nu cata sa-i mangai plansul,
Ci roaga-te si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!
Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci inca-i tot calugar!
Iar daca va imbatranii
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!
+++

IInca un sfînt: Pr. Ilarion Argatu Pe 11 mai a.c. s-au împlinit sapte ani de cînd a plecat la Domnul Parintele Ilarion Argatu, mare duhovnic al românilor si unul dintre cei mai puternici exorcisti. Cu acest prilej, trupul neînsufletit al Parintelui a fost dezgropat din mormîntul sau de la Boroaia - Suceava. Desi îl considerau sfînt înca din viata, cei prezenti, fosti ucenici, calugari, preoti si rude, au ramas îmarmuriti de mirare cînd i-au descoperit trupul neputrezit si bine-mirositor. Podul de deasupra sicriului, copîrseul, parte din vesminte, totul era putrezit, în afara de trupul Parintelui. Ramasitele pamîntesti ale duhovnicului au fost spalate cu agheasma si depuse în biserica satul ui Boroaia, unde sflujeste fiul Parintelui Ilarion, Pr. Alexandru Argatu.
A doua zi, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, în fruntea unui sobor de 30 de preoti, a oficiat o slujba speciala la catafalcul Parintelui Ilarion. Mii de pelerini din toata tara merg de atunci sa se închine la moastele Parintelui Ilarion.
Pr. Ilarion Argatu, s-a nascut la 2 august 1913, în satul Boroaia – Suceava. Dupa ce a absolvit Facultatea de Teologie a fost mai mult timp preot de mir. Urmarit de Securitate, a stat ascuns timp de 16 ani, ramînînd totusi în permanenta legatura cu sotia sa. Au avut cinci copii, doua fete si trei baieti care au devenit preoti. La vîrsta de 46 de ani, dupa moartea sotiei sale, Pr. Ilarion s-a calugarit la Manastirea Antim din Bucuresti. Ultimii 20 de ani din viata si i-a petrecut la Manastirea Cernica. Din colecta publica, a ridicat o biserica în satul natal si a daruit Comunitatii Românesti din Israel un teren la Ierihon, unde a fost cladit un lacas de cult ortodox, cu hramul "Nasterea Domnului".
http://www.parinteleargatu.ro/marturii.php

Cuvioase parinte Ilarioane roaga-te Lui Dumnezeu pentru noi pacatosii.

Din greseala am lipit cele doua subiecte. Probabil, parintii sunt impreuna.:)
atasez cateva fotografii de la inmormantarea pr Ioanichie

In memoriam: Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan, o viaţă închinată lui Dumnezeu

pr. prof. dr. Ioan C. TEŞU

Luni, 26 Noiembrie 2007

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan apăra credinţa noastră strămoşească prin scrierile şi predicile sale, prin sfaturile şi îndemnurile către o viaţă morală înaltă

Vestea mutării la cele veşnice a unuia dintre cei mai mari duhovnici români contemporani ne-a întristat sufletele şi ne-a pustiit inimile, pentru că toţi cei ce l-am cunoscut am avut în el un părinte bun şi drag, un rugător stăruitor, un model sublim de dragoste faţă de neam şi ţară, faţă de Biserica noastră dreptmăritoare şi faţă de credinţa moşilor şi a strămoşilor noştri.
Îl cunoşteam împărţindu-şi timpul între lectură şi scris, între liturghie şi spovedanie, iar mai târziu, în rugăciune şi lacrimi. Părea un monah din Pateric, rătăcit prin vremuri vitrege, trăind special în timpurile noastre, pentru a da mărturie despre adevărata viaţă - cea întru Hristos.
Îl întâlneam la lumina discretă a lămpii, scormonind prin vechile izvoare istorice şi prin scrierile teologice şi monahale de altădată şi de azi; slujind şi predicând în biserică, ori aşteptându-şi cu drag ucenicii în pragul chiliei sale, pentru a-i ajuta să descopere adevărul şi să fie liberi duhovniceşte, să îi elibereze prin spovedanie şi sfat cu putere multă, de apăsarea păcatelor.
În vremuri grele, în care Biserica era umilită şi izolată, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan apăra credinţa noastră strămoşească prin scrierile şi predicile sale, prin sfaturile şi îndemnurile către o viaţă morală înaltă.
A descris frumuseţile monahismului românesc, pe care l-a îmbrăţişat din fragedă tinereţe la mănăstirea Sihăstria, mănăstire cunoscută atunci şi acum pentru viaţa duhovnicească înaltă practicată, într-o vreme a marilor duhovnici, pe care şi i-a ales drept model; şi a descris frumuseţile vieţii creştine, pe care a trăit-o exemplar.
Nu este o exagerare a spune că părintele Ioanichie Bălan a făcut pentru monahismul românesc ceea ce a făcut bunul său prieten - părintele profesor Dumitru Stăniloae - pentru teologia ortodoxă română. Dacă părintele Stăniloae a fost numit „patriarhul teologiei academice româneşti“, părintelui arhimandrit Ioanichie Bălan îi revine marele, covârşitorul merit de a fi pus în lumină, în vremuri dintre cele mai tulburi şi mai frământate, modelele de vieţuire monahală românească. Şi la fel, nu este nici un fel de exagerare a face sublinierea că nici un alt popor ortodox nu are opere similare celor alcătuite cu atâta sârg de părintele Ioanichie, referitoare la trecutul monahal şi la portretele de sfinţi din vechime şi mai noi, precum avem noi, românii.
Toate scrierile sale, dar mai presus de ele, viaţa sa, au fost o jertfă vie pe altarul credinţei şi al neamului.
Însă prea cuvioşia sa i-a învăţat pe ierarhii şi teologii de astăzi, pe monahii, preoţii şi creştinii acestor vremuri că, oricât de multe şi înalte cunoştinţe profane şi religioase ar avea, acestea trebuie legate de o viaţă duhovnicească înaltă şi în mod deosebit de rugăciune, pe care sfinţia sa o socotea un dialog şi o convorbire de taină a sufletului cu Dumnezeu.
Principala sa grijă nu a fost doar aceea de a ne descoperi şi face cunoscut un trecut de cinste al neamului, al Bisericii şi al monahismului românesc, ci şi de a continua această tradiţie, formând teologi şi monahi vrednici, ucenici şi ucenice demne de duhovnicul lor. Astfel, printre cei care i-au urmat în viaţa monahală ori au fost purtaţi sub mantia sa se numără ierarhi, arhimandriţi, stareţi, egumeni, monahi şi monahii vrednice din Biserica noastră contemporană.
Sfaturile şi îndemnurile sale au fost primite şi împlinite de creştini şi creştine care au văzut în prea cuvioşia sa un adevărat „Apostol“ al neamului şi al vremurilor actuale, un neînfricat luptător pentru păstrarea dreptei credinţe şi un puternic rugător către Dumnezeu, care ştia să acopere distanţa dintre erudiţie şi evlavie cu multă căldură sufletească şi cu deosebită grijă duhovnicească, cu o sensibilitate şi bunătate de adevărat părinte, a cărui singură grijă nu era decât folosul fiilor şi al fiicelor sale întru Hristos-Domnul.
Când şi-a dat seama că şi-a împlinit vocaţia cărturărească, s-a întors la paternitatea duhovnicească, spovedind şi sfătuind, iar mai apoi, încercat fiind, s-a adâncit într-un dialog cu Părintele Ceresc, prin rugăciune şi prin lacrimi.
Biserica Ortodoxă şi neamul românesc au pierdut unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestor vremuri, dar au câştigat un mijlocitor peste veacuri în faţa Tronului ceresc. Am pierdut cu toţii un duhovnic rugător şi un erudit teolog, dar am câştigat în ceruri un bun mijlocitor către Dreptul Judecător, pentru neamul şi pentru tot sufletul românesc.
Prea cuviosul părintele nostru Ioanichie Bălan s-a mutat trupeşte dintre noi, adăugându-se turmei sale, intrând în comuniunea sfinţilor, pe care i-a iubit şi urmat şi pe care i-a făcut cunoscuţi, şi părinţilor cu viaţă sfântă ai acestei sfinte mănăstiri: Ioanichie Moroi, Paisie Olaru, Cleopa Ilie. S-a adăugat la aceştia pentru a-şi lua plata ostenelilor sale de român şi creştin, de călugăr şi teolog.
Ca şi aceştia, rămâne însă viu în sufletelor tuturor celor ce l-au cunoscut, ca un exemplu sublim de credinţă şi jertfelnicie, de iubire şi rugăciune.
Noi, cei ce rămânem oarecum orfani şi pustiiţi, să ne unim rugăciunile într-un gând şi să-L rugăm pe Împăratul veacurilor şi Dreptul Judecător să aşeze sufletul său curat şi bun în lumina Sa cea neînserată; să ne cerem iertare de la sfinţia sa şi să zicem: „Prea cuvioase părinte Ioanichie, roagă-te mai departe lui Dumnezeu pentru noi!“

Sa ne amintim de iubitul nostru parinte...ca si sfintia sa sa isi aminteasca de noi acolo sus.... maine este Sfantul Ioanichie cel Mare. Preacuvioase parinte Ioanichie roaga-te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi pacatosii!