![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
|||
|
|||
![]() Abordare din punct de vedere al Teologiei Sociale (Acest subiect a fost titlul conferinței pastorale de toamnă, ținută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012.)
Unii Sociologi[2] și teologi[3] susțin unanim, că pentru omul social sau post modern[4] pentru a-i reda chipul și asemănarea cu Dumnezeu, adică „omul-complet”, cu nevoile sale spirituale, religioase, culturale, etc., este nevoie de o abordare teologică complexă, care să cuprindă atât dimensiunea socială, științifică, academică, cât și cea teologică într-o conlucrare și unitate deplină. În acest sens este nevoie de o Teologie pastorală vie, misionară, neprozelită, practică, contribuind astfel ca socialul să nu cadă liber spre secularism, ci meținerea lui în Trupul Tainic al lui Hristos cu valoare eshatologică și mântuitoare[5]. 1.1. Filantropia diaconală între istorie, ”persecuția” bunăstării și mondializare Este cunoscut faptul că perioadele de persecuție și prigoană sunt cele în care cunoaștem cel mai profund teama, durerea, nesiguranța și nedreptatea, dar și fericirea interioară pe măsură, dată de harul lui Dumnezeu[6]. Istoria ne arată că vremurile (g)rele au fost pentru Biserică perioadele cu cea mai intensă creștere a solidarității creștine și de rodire duhovnicească, numite chiar” secole de aur ale Creștinismului”. Există un har peste har al vremurilor (g)rele, pe care Dumnezeul îl rânduiește celor aleși. În vremuri de prigoană, lipsă și persecuție, definindu-te în opoziție cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin harul, împreună lucrarea cu Dumnezeu și alegerea făcută de tine pentru Dumnezeu și pentru slujirea aproapelui prin slujire filantropică. Acestea sunt vremurile pe care le-au trait mulți martiri, începând cu primul martir, Sf. Arhidiacon Ștefan. El a făcut alegerea să-și dea viața pentru Cel care l-a iubit întai, după ce a “slujit la mese” celor săraci. In timp ce era ucis cu pietre, biruitorul și nu victima, Sf. Ștefan vede cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Tot cerul se bucură pentru Sf. Ștefan, care vine acasă și-i iese în întampinare. Iată răsplata mărturisirii până la capăt și a slujirii celor în nevoi! Creștinii Bisericii din primele veacuri nu aveau niciunul din avantajele pe care le avem noi astăzi: majoritate numerică considerabilă, credibilitate morală, parteneriat social cu statul, infrastructură organizatorică în tot spațiul teritoriului canonic, Biserici frumoase și bunăstare materială, creștini generoși și cu dare de mână, și alte avantaje sociale, politice și administrative cu care se laudă mulți din creștinii Bisericii de azi. Nu este nimic rău în aceste mari împliniri, obținute cu multă trudă și sacrificiu de-a lungul multor secole, însă cu ce preț au fost realizate? Cîtă prăpastie morală sau compromis s-a așezat de-a lungul istoriei, între legea lui Dumnezeu și Creștinismul de azi, care din dorința de a-și păstra sau adăuga privilegii a preferat bunăstarea cu orice preț, în locul confruntării sau sancțiunii morale cu puterea seculară? 1.2. Paradigma hristică a Ortodoxiei Ortodoxia are ca model atitudinea și comportamentul Mântuitorului nostru Iisus Hristos[7], care pe muntele Carantaniei, a optat ferm pentru calea Crucii în locul miracolului, a fascinației, a bogățiilor și a mărăției gloriei lumești[8]. ”Hristos nu va câștiga dragostea oamenilor oferindu-le” doar ”pâine pământească, nici satisfăcându-le dorința lor de senzație prin săvârșirea unor minuni la comandă, ci, dimpotrivă, tuturor ne-a arătat și recomandat Crucea biruinței”[9]. Aproape întreaga istorie ne arată că, în mare parte omenirea a ales sclavia înșelăciunii acestei lumi a păcatului și a bunăstrării materiale cu orice preț, preferând calea ispititoare sugerată de diavol, decât cea deschisă de Mântuitorul[10]. Primii creștini pentru a face față slujirii aproapelui, nedreptății sociale și persecuției de tot felul au separat slujirea cuvântului lui Dumnezeu, de” slujirea la mese”[11], considerând că prioritar este propovăduirea și mărturisirea revelației divine, și nicidecum oferirea de servicii sociale de cinci stele. Aceasta este paradigma istorică a filantropiei creștine și a activității pastoral-duhovnicești a Bisericii Ortodoxe. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
1.3. Servicii și deservicii eclesial-filantropice
Hristos, Cel care a spus ”că atunci când faci milostenie să nu știe stânga ce face dreapta” (Matei 6, 3) tot El ne spune că ”așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). În acest context înțelegem că atunci când facem fapta filantropică cu discreție ne folosim duhovnicește, însă dacă tăcerea și discreția noastră merge la extrem, atunci serviciul filantropic personal devine deserviciu eclesial, întrucât putem decepționa pe semneii noștri, care pot trage o concluzie falsă, că noi, ca și creștini, nu trăim cum ne rugăm și nu ne putem arăta credința și prin fapte bune. ”Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3, 18) întrucât ”credința ta fără fapte este moartă în ea însăși… iar eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea” (Iacob 2, 17-18). Deci filantropia are și un caracter misionar și de mărturisire publică a credinței noastre. 1.4. Precizări metodologice și perspective hristice În contextul globalizării fără de Hristos și a mondializării sărăciei este nevoie, mai mult ca oricând, de o Filantropie viabilă, misionară, neprozelită, practică și nu privită doar ca o acțiune caritabilă pentru societate, separată de cea a Bisericii, sau doar ca activism social, bazat doar pe criterii sociale ”pentru binele comun” sau o filantropie generată de complexe nejustificate de inferioritate sau de concurență confesională, ci privită ca activitate firească de purtare de grijă a “socialului” în cadrul Bisericii, având grijă ca socialul să nu cadă liber spre secularism, ci meținerea lui în Trupul Tainic al lui Hristos cu valoare eshatologică și mântuitoare. Socialul trebuie regândit în cadrul Sf. Evanghelii, fară ca socialul și politicul să se simtă îngrădite sau frustrate. (Vezi pe larg Pr. Dr. Mihai Valică, Prof. dr. univ. Pavel Chirilă, dr. Andreea Băndoiu și dr. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 54-55). Filantropia diaconală nu trebie să se oprească doar la a dărui săracilor și bolnavilor cele de trebuință pentru trup. Filantropia trebuie mereu însoțită de actul de catehizare și are ca finalitate nu numai grija de trup, ci mântuirea sufletului celui pe care îl ajutăm în sărăcia sau boala sa. Este o mare eroare să confunzi demersul firesc de cunoaștere și aplicare a normelor de asistență socială, stabilite pentru această activitate de legile Statului, cu fialntropia diaconală a Bisericii Ortodoxe însăși. (Vezi pe larg articolul lui Marcel Răduț Seliște, Fapta bună între filantropie și asistența socială, în revista Rost nr. 29 din iulie 2005). 1.4.1. Filantropia diaconală Ortodoxă între potențial și devenire Filantropia creștină își pierde vocația divină atunci când transformă persoana în cifre statistice, când finalitatea nu mai este mântuirea sufletelor, ci raportarea unui număr cât mai mare de porții de mâncare, pachete sau ajutoare bănești oferite săracilor, bolnavilor, etc., când ajutorul dat nu are în vedere iubirea omului – filanthropos – ci doar exercitarea unei profesii sau datorii sociale, pastorale sau umanitare. Sărăcia din România face necesare unele demersuri cu caracter strict tehnic, de un grad înalt de eficiență, unde contează cifrele și statisticile. Uităm însă că sărăcia și boala își au cauzele nu în cele ale trupului, ci în cele ale sufletului. Filantropia diaconală nu urmărește să acorde cazare și servicii sociale de cinci stele, ci are în vedere în primul rând mântuirea sufletului. Într-un astfel de context este de preferat bobul de muștar al credinței și al dragostei, decât mulțimea proiectelor sociale și a munților de bani.Toate faptele filantropiei diaconale sunt fără suflet dacă nu au pe Duhul Sfânt. Fialntropia se face de jos în sus, deci în primul rând în parohie, unde preotul și preoteasa sunt cei dintâi filantropi atât pentru suflet cât și pentru trup. De aceea trebuie întărită economic și financiar mai mult parohia și apoi eparhia, mitropolia sau patriarhia. În Biserica Ortodoxă Română sunt încadrați 884 de persoane civile și 14.513 de preoți și diaconi (vezi www.patriarhia.ro) iar infrastructura organizatorică cuprinde absolut toată România până în cel mai mic sătuc. Deci cel mai eficient mijloc de Filantropie îl deține organizatoric Biserica. Fiecare biserică este un potențial centru filantropic, fiecare episcop, preot sau diacon împreună cu fiecare credincios în parte reprezintă un posibil filantrop. Cele aproape 15.000 de locașuri de cult pot fi 15.000 de mini-centre filantropice, locuri de unde se poate aplica o necesară strategie națională de filantropie diaconală a Bisericii Ortodoxe. Iată căteva exemple de potențial filantropic și devenire hristică prin slujirea aproapelui spre mântuire.
J. Moltmann spune în acest sens: „Gândirea noastră [în Vest] e deja așa de operaționalizată, încât noi adevărul de fapt îl căutăm și‑l cunoaștem încă numai din practică. Noi suntem tentați să facem un «program» din fiecare speranță a credinței. Ceea ce nu devine faptă nu are va*loare”[13]. În schimb în Ortodoxie dinamica vieții și a fires*cului are întietate în fața tuturor raționalizărilor și re*glementărilor[14]. Altfel spus, Biserica nu trebuie să cadă sau să se prăbușească într‑un activism social, așa cum au căzut unele Biserici din Occident, care au redus sensul lor doar la slujirea so*cială, formulând sintagma: „O biserică, dacă nu slujește (social n.m), nu slujește la nimic” (Eine Kirche, die nicht dient, dient zu nischts), ci ea trebuie să se ocupe primar cu obligațiile spirituale și apoi cu cele social‑diaconal‑filantropice, însă cu motivație hristică, adică în numele lui Iisus Hristos și al Bisericii Sale, sub îndrumarea și cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii locale. Dimensiunea harică dată prin succesiunea apostolică, cea istorică, împreună cu experiența Bisericii în slujirea aproapelui, dă actului diaconal‑filantropic consistență și sens, întrucât curge din izvorul cel inepuizabil al Duhului Sfânt[15]. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Or, în Evahnghelia de la Matei 25, 31-46 din criteriile judecății viitoare, precum și de la Luca 10, 25-37 – Samarineanul milostiv, vedem clar că creștinul este chemat să dea primul ajutor celui flămând, însetat, străin, gol, să cerceteze pe cel bolnav și închis în temniță, iar pe cel rănit după acordarea ajutorului de urgență să-l ducă la o casă de oaspeți, adică la spital iar dacă e vorba de bolile sufletești să-l predea Bisercii, ca spital duhovnicesc. Există o tendință de organizare ”euroatlantică” a Bisericii creștine și a tuturor religiilor, în contextul globalizării, din partea unor organisme transnaționale[21] doar pe principii sociale și culturale. Biserica Ortodoxă are nevoie de duhovnici și preoți devotați pe probleme pastorale, orientate spre îndumnezeirea omului și nu are nevoie neapărat de preoți, pe post de directori generali, preocupați doar de bunăstarea credincioșilor pe principii de politici sociale europene economice și utilitariste! 4.1. Dileme și neîmpliniri academice ale învățământului teologic românesc referitor la educația filantropică diaconală a viitorilor preoți Sf. Ioan Gură de Aur spune: Filantropia și Diaconia creștină sunt o artă, o știință dumnezeiască, care, ca și celelalte arte și științe trebuie să fie învățate. (Johannes Chrysostomus sagt: „die christliche Philanthropie und Diakonie sind eine Kunst, eine göttliche Wissenschaft, die wie die anderen Künste und Wissenschaften erlernt werden müssen“[22]). Din păcate nu există o disciplină teologică numită arta sau știința Filantropiei diaconale, cum întâlnim la unele Biserici creștine, însă avem catedra de „Asistență Socială“ care este total umanistă și centrată doar pe social și politici manageriale sociale. Nu există nici măcar la nivel de seminar teologic un concept didactic de educație diaconal-filantropic, care să arate fundamentele biblice și patristice ale aceastei comori pastorale. Preoții care activează în domeniul filantropic cu programe filantropice și alte activități diaconale s-au instruit fie în afara țării, fie în mod autodidact. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Cine vrea să slujească filantropic, acela trebuie să trăiască liturgic și cine vrea să slujească liturgic, acela trebuie sa trăiască filantropic și diaconic, deoarece noi trebuie să credem și să acționăm, așa cum ne rugăm. Abia atunci vom înțelege cuvintele: pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm! (Wer philanthropisch dienen will, der muss liturgisch leben, und wer liturgisch dienen will, der muss philanthropisch und diakonisch leben, denn wir sollten glauben und dementsprechend handeln, wie wir beten)[23]. În caz contrar, istoria va vorbi de o eșuare a Bisericii, de deservicii și de o secularizare „de tip ortodox”, de data aceasta, dacă va privi numai în trecut și nu și în viitor, sau dacă se va raporta doar la nivel social. O Biserică care se ascunde în spatele fațadelor sociale nu are viitor. O Biserică care se teme într-atât de prigoanele timpului, încât își cosmetizează diplomatic mesajul mântuitor, sub masca unui sistem social adus la zi, cu speranța că va fi tolerată pentru mesajul hristic mărturisit uneori cu curaj, nu are viitor. O Biserică care folosește dubla măsură, adică una spune în Biserica și alta în fața lumii seculare, pentru propovăduirea credinței ortodoxe, în a declara deschis ceea ce crede, fără șiretenii și fățărnicii, nu are viitor. O Ortodoxie lipsită de bărbăție mărturisitoare, care va încerca să justifice dreptul de a sluji liturgic doar prin social, nu are viitor. O Biserică aliniată la duhul mondialismului ocult, la modelele filantropice străine de duhul Ortodoxiei, care va neglija modelul hristic și patristic al filantropiei diaconale tradiționale, care va neglija scopul filantropic, profetic, soteriologic, apologetic și ecumenic în același timp, sub forma dialogului teologic interreligios, ca misiune a Bisericii, acea Biserică va conduce la un creștinism post-Ortodoxie. Speranța și steaua polară a Creștinismului rămâne doar Ortodoxia mărturisitoare în duh și-n adevăr, Ortodoxia Sf. Părinți, care își arată razele ei mântuitoare în Ortopraxie, adică Filantropia Faptelor Diaconale de pe Calea cea Dreaptă, ca rod al Harului și al Filatropiei Cuvântului, ce încununează Liturgia de după Liturghie. Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ 15.10.2012 Acest subiect a fost titlul conferinței pastorale de toamnă, ținută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012. Vezi: Franz-Xaver Kaufmnn, în Kirche begreifen. Analysen und Thesen zur gesellschaftlichen Verfassung des Christentums, Freiburg-Basel-Wien, 1979; Bernard Rootmensen, in Vierzig Worte in der Wüste. Werkbuch für Gemeinden zur Krise von Kirche, Glaube und Kultur, Düsseldorf, 1991; Wilfried Härle, Kirche und Gesellschaft, Stuttgart 1989. Idem, pp. 193-195. Marcu 2, 17. Sirah 38, 12, 4, 6‑10, 12‑14. Sirah 38, 14. Vezi Luca 10, 38-42. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Nasterea bisericii ortodoxe | dobrin7m | Istoria bisericii | 1 | 24.01.2012 23:10:19 |
Subminarea a Bisericii Ortodoxe Romane ! | IonelS | Biserica Ortodoxa Romana | 1 | 27.12.2010 19:24:26 |
Ierarhia bisericii ortodoxe | Anton79 | Biserica Ortodoxa Romana | 12 | 16.07.2010 22:27:43 |
...Infiltratiile in cadrul Bisericii Ortodoxe... | praxis | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 38 | 18.12.2008 23:01:52 |
Despre tainele Bisericii Ortodoxe | strajeru | Secte si culte | 0 | 26.11.2007 01:39:33 |
|