Depresia de la pacat?

[Nu.in.bunastare]

Buna, am facut mai demult doua promisiuni lui Dumnezeu si le-am incalcat pe amandoua in aceeasi zi in interval scurt de timp.
Am promis sa nu mai fac acele doua pacate despre ce este vorba si se pare ca nici atat lucru nu am putut face.
Problema este ca mai demult nu credeam ca ma pot abtine de a nu le mai face dar apoi am aflta cheia de a nu le mai face si am inceput sa il urasc aatat de mult incat daca il faceam cadeam in depresie.
Care ESTE TREABA cu aceasta depresie (sau daca nu este depresie ce poate fi altceva, ca eu asa ma simt) dupa ce fac PACATUL? Ma descurajez, ma simt inutil si consider ca nu mai merit nimic in aceasta lume, nici macar pe prieteni mei si tot ceea ce am.

[bin000]

În prealabil postat de Nu.in.bunastare

am aflta cheia de a nu le mai face si am inceput sa il urasc aatat de mult incat daca il faceam cadeam in depresie.

Cum ai aflat cheia ,daca il faci in continuare?

[Allexa]

În prealabil postat de Nu.in.bunastare

Care ESTE TREABA cu aceasta depresie (sau daca nu este depresie ce poate fi altceva, ca eu asa ma simt) dupa ce fac PACATUL? Ma descurajez, ma simt inutil si consider ca nu mai merit nimic in aceasta lume, nici macar pe prieteni mei si tot ceea ce am.

Este vorba despre deznădejde, care vine din mândrie. Mândrie care a început cu acea promisiune. Și cu părerea (greș™ită) că am merita ceva în această lume. De fapt, totul e din darul lui Dumnezeu. Poate Dumnezeu îngăduie să cazi din nou în acel păcat, tocmai pentru a ajunge să Îi ceri ajutorul, nu să te înciudezi și să te deprimi că iar ai păcătuit. Nimic nu e ireparabil! Dar totul cu ajutorul lui Dumnezeu! Dacă mai faci acel păcat, e firesc să te întristezi, dar nu stărui mult în acea stare, ci îț›i ceri iertare, te spovedești și mergi mai departe.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Nu.in.bunastare

Buna, am facut mai demult doua promisiuni lui Dumnezeu si le-am incalcat pe amandoua in aceeasi zi in interval scurt de timp.
Am promis sa nu mai fac acele doua pacate despre ce este vorba si se pare ca nici atat lucru nu am putut face.
Problema este ca mai demult nu credeam ca ma pot abtine de a nu le mai face dar apoi am aflta cheia de a nu le mai face si am inceput sa il urasc aatat de mult incat daca il faceam cadeam in depresie.
Care ESTE TREABA cu aceasta depresie (sau daca nu este depresie ce poate fi altceva, ca eu asa ma simt) dupa ce fac PACATUL? Ma descurajez, ma simt inutil si consider ca nu mai merit nimic in aceasta lume, nici macar pe prieteni mei si tot ceea ce am.

Depresia vine din faptul ca, in urma esecului, se declanseaza o perceptie negativa cu privire la "Eu".

Eul se priveste pe sine dezaprobator - pentru ca sesizeaza ca ii lipseste o anumita potenta. Dezaprobarea se poate transforma in descurajare cuplata cu desconsiderare. Ambele hranesc o stare de depresie care se poate accentua cu trecerea timpului daca nu este alungata prin diverse metode.

Depresia este o capcana care duce la formarea unui cerc vicios - care opune eul impotriva sa proprie, se autoantagonizeaza. Depresia este profund distructiva. Eul intra in coliziune cu el insusi.

Staruinta in depresie este la fel de periculoasa ca statul in foc - provoaca arsuri grave.

---

Calea echilibrata, nu lipsita de frumusetea aventurii, este intelegerea profunda a acestui "Eu" - din experientele esecurilor si victoriilor. Realizarea corecta a naturii acestuia. Intelegand propriul Eu, vei intelege toate Eurile.

[AlinB]

În prealabil postat de bin000

Cum ai aflat cheia ,daca il faci in continuare?

Era de la alta broasca

[Nu.in.bunastare]

În prealabil postat de bin000

Cum ai aflat cheia ,daca il faci in continuare?

Cheia sta in spovedanie, dar nu am reusit postu asta sa ma spovedesc si na....
Si in iubirea pe care simt sa o dau pietenilor, dar uneori ma lasa nu ma pot vedea cu ei zilnic, si prin ei uneori ma infranez de la unele pacate.

[Nu.in.bunastare]

În prealabil postat de Allexa

Este vorba despre deznădejde, care vine din mândrie. Mândrie care a început cu acea promisiune. Și cu părerea (greș™ită) că am merita ceva în această lume. De fapt, totul e din darul lui Dumnezeu. Poate Dumnezeu îngăduie să cazi din nou în acel păcat, tocmai pentru a ajunge să Îi ceri ajutorul, nu să te înciudezi și să te deprimi că iar ai păcătuit. Nimic nu e ireparabil! Dar totul cu ajutorul lui Dumnezeu! Dacă mai faci acel păcat, e firesc să te întristezi, dar nu stărui mult în acea stare, ci îț›i ceri iertare, te spovedești și mergi mai departe.

Multumesc mult Allexa, nu m-am gandit la mandrie, nu vedeam nici o legatura. Dar se pare ca asai.

[Allexa]

Păi nu aștepta postul ca să te spovedești!

În prealabil postat de Nu.in.bunastare

Buna, am facut mai demult doua promisiuni lui Dumnezeu si le-am incalcat pe amandoua in aceeasi zi in interval scurt de timp.
Am promis sa nu mai fac acele doua pacate despre ce este vorba si se pare ca nici atat lucru nu am putut face.
Problema este ca mai demult nu credeam ca ma pot abtine de a nu le mai face dar apoi am aflta cheia de a nu le mai face si am inceput sa il urasc aatat de mult incat daca il faceam cadeam in depresie.
Care ESTE TREABA cu aceasta depresie (sau daca nu este depresie ce poate fi altceva, ca eu asa ma simt) dupa ce fac PACATUL? Ma descurajez, ma simt inutil si consider ca nu mai merit nimic in aceasta lume, nici macar pe prieteni mei si tot ceea ce am.

Daca imi e permis sa imi dau cu parerea, aici nu pare a fi vorba despre depresie. Termenul acesta a ajuns sa fie folosit prea des, pentru orice indispozitie. Depresia este o boala, de sine statatoare sau asociata cu alte tulburari sufletesti. Are un istoric aparte (legat in general de pierderi semnificative pentru persoana), o evolutie, anumite mecanisme (mai ales cognitive dar si biochimice), semne si simptome, evolutie, tratament etc. E un "portret" specific, un tablou clinic inconfundabil.
Aici cred ca e vorba mai degraba despre dezamagire de sine... Cel care credea ca poate, se vede confruntat cu dovada concreta ca nu poate...:)
Intra in joc imaginea de sine, care aici pare destul de fragila, inca neconturata ferm. Tipic adolescentin, pe de alta parte. Si firesc, dealtfel.
Si mai ales pare lezata stima de sine!...:)
Fireste, intr-o cultura condusa de imaginea seducatoare a barbatului macho, omnipotent, e putin magulitor sa esuezi intr-o incercare de autocontrol, fie acesta chiar unul sever.

*
Iti sugerez sa acorzi atentie pasajului:

Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.

Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. (Ioan 15, 1-6).

Chiar daca mi se va reprosa ca trimiterea la "Oastea Domnului" nu ar fi cea mai fericita pentru un crestin dreptmaritor, eu gasesc ca folositor acest text:
http://www.oasteadomnului.ro/2015/ra...eti-face-nimic

Zice, printre altele:
Am cercat, părinte, să mă las de beţie, dar n-am putut; m-am hotărât că nu mai beau, dar n-am putut ţine hotărârea. I-am scris înapoi: Fă-ţi, dragă suflete, mai întâi o legătură vie cu Mântuitorul. Altoieşte-ţi ramura vieţii în butucul Lui. Predă-te Lui şi începe o viaţă nouă cu El şi prin El. Fără să-ţi faci mai întâi această legătură, te poţi hotărî în toată ziua contra păcatelor, poţi pune şi jurământ contra lor, că tot la nimica ajungi.

Lumea de azi e plină de uscăturile şi poamele sălbatice ale fărădelegilor tocmai din pricină că oamenii au pierdut legătura cea de putere şi de viaţă dătătoare cu Iisus Mântuitorul. Trăiesc creştinii de azi un creştinism de spoială, fără rădăcină şi fără altoire în butucul vieţii, care este Iisus Hristos.

Si totul din pricina faptului ca noi nu iubim pe Hristos. Ne fortam, facem pe vitejii, intr-un fel de autism al nostru glorios, dar de iubit ne iubim doar comodele si putredele asezari egolatre. Aici e buba, ca nu iubim pe Dumnezeu. Si nu Il iubim pentru ca nu avem timp pentru asa "moft". Avem treburi mai importante de facut, nu-i asa?
Dar rugaciunea are leac pentru toate, cu Mila Domnului!