O poveste de dragoste între sfinţi: Grigorie şi Teosevia

[Mihailc]

Simt deja un freamăt de nelinişte în buncărele mentale ale neomaniheiştilor, construite chiar sub streaşina Bisericii dreptmăritoare. În umbra poate celei mai importante teologii din istoria ekklesiei creştine, s-a înfiripat şi desăvârşit un "love story" cu putere de exemplu timp de veacuri pentru generaţii de credincioşi care au ales să trăiască la scara microexperienţei personale unirea mistică, de necuprins cu mintea, între Hristos şi Biserica Sa.

Suntem în Cappadocia secolului IV. Vremurile sunt tulburi, metastaza ariană se răspândeşte în Trupul Domnului şi ameninţă organele vitale. În aer pluteşte o atmosferă de sfârşit al istoriei. Creştinii din enclavele încă sănătoase aşteaptă dintr-un moment în altul să se ivească Hristos pe norii cerului. Să-i salveze de haos, de persecuţii şi de Arie antihristul.

Hristos îi va salva, însă o va face, ca întotdeauna, altfel decât se aşteptau ei. Nu-i va trăzni cu foc din cer pe arieni, nici nu se va arăta în persoană să-i scoată din complicaţiile mizerabile ale lumii sublunare. Dar le va trimite oameni, prieteni şi slujitori ai Lui, plini de Duh Sfânt şi râvnă pentru adevăr.

Pentru trei dintre aceşti pneumatofori, Biserica nu va face economie de figuri de stil pentru a le evoca vrednicia. Ei se numesc Grigorie de Nazianz, Vasile al Cezareei Capadociei şi Grigorie de Nyssa.

În ultimii ani cercetarea patristică, istorică şi filologică privitoare la cele trei mari personalităţi a avansat semnificativ. Graţie acestor progrese s-au mai limpezit multe detalii biografice, cronologii, atitudini, fapte. Am aflat cu bucurie încă din iarnă că un specialist în capadocieni, expert în Grigorie de Nyssa, lucrează la o carte despre legătura dintre Grigorie şi Teosevia diaconiţa, protagoniştii unei experienţe de dragoste fascinante.

În măsura în care subiectul prezintă interes voi încerca să schiţez câteva secvenţe ale acestei poveşti extraordinare, revelatoare a iubirii autentice între bărbat şi femeie întru Hristos, provenite de la autorul cărţii printr-un prieten comun.
Asta înseamnă că mă retrag, temporar, din retragere cu speranţa că topicul de faţă nu va fi un alt "act ratat" al forumului.

[Patrie si Credinta]

vreau, daca se poate.

[DragosP]

Eu te-am rugat mai demult să te retragi din retragere.

[Mihailc]

În prealabil postat de DragosP

Eu te-am rugat mai demult să te retragi din retragere.

Aşa e... , dar până acum n-am avut nimic mai deosebit de împărtăşit.

Să începem cu ceea ce se vede. Sfinţii Grigorie şi Teosevia apar rareori împreună în icoane. Am găsit doar două versiuni pe internet cu amândoi şi acelea redactări recente.





Mai sunt zugrăviţi uneori în soborul sfinţilor familiei lui Vasile del Mare.



Teosevia este prima din rândul doi, iar Grigorie ultimul din rândul de jos. (de la stânga la dreapta).

[GMihai]

În primele două icoane sfânta apare cu un ulcior în mână. Ce reprezintă ?

Care este provenienţa celei de-a treia icoane ?

[tabitha]

... ... ...

[Ioan_Cezar]

Aşteptăm, da!

[Mihailc]

În prealabil postat de GMihai

În primele două icoane sfânta apare cu un ulcior în mână. Ce reprezintă ?

Care este provenienţa celei de-a treia icoane ?

Este un vas cu Sfântul Mir, semn al slujirii diaconale, întâlnit şi în reprezentările femeilor mironosiţe. Acuma ca să-ţi spun sincer, nu-mi dau seama de ce au pictat vase aşa de mari. De regulă se fac mai mici şi mai suple.
De ce are Teosevia un vas cu Sfântul Mir în mâini? În primul rând pentru că a fost diaconiţă, printre funcţiunile cinului său fiind şi mirungerea baptismală a femeilor proaspăt încreştinate. În al doilea rând, fiincă era ea însăşi "amforă a darurilor Sfântului Duh" (cum este numită într-o stihiră) al căror mediator sacramental este Sfântul şi Marele Mir.

A doua icoană este o frescă zugrăvită într-un paraclis din Atena după ce la 4 septembrie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a hotărât să dedice o duminică specială prăznuirii solemne a familiei Sfântului Vasile cel Mare ca exemplu pentru sfinţenia şi unitatea familiei creştine.

[GMihai]

Multumesc, Mihailc.

Am întrebat despre a treia icoană pentru că mi se pare deosebit modul de reprezentare a fizionomiei; respectă pe de o parte erminia bizantină, şi în acelaşi timp duce foarte mult spre realism (e corect cuvântul realism în acest context?). A se vedea în special primul sfânt din stânga jos. Pare aproape copiat după o fotografie.

[Mihailc]

În prealabil postat de GMihai

Multumesc, Mihailc.

Am întrebat despre a treia icoană pentru că mi se pare deosebit modul de reprezentare a fizionomiei; respectă pe de o parte erminia bizantină, şi în acelaşi timp duce foarte mult spre realism (e corect cuvântul realism în acest context?). A se vedea în special primul sfânt din stânga jos. Pare aproape copiat după o fotografie.

Lucrarea a fost cu siguranţă comandată de Sfântul Sinod, prin urmare meşterul a mers pe un drum bine bătătorit ca să nu producă niciun fel de surprize privirii evlavioase. Iar în Grecia cel mai bătut drum în arta bisericească este cel inaugurat de marele maestru Manuil Panselinos.

Desigur, nu putem vorbi de naturalism fiindcă persoanele reprezentate se uită la noi din cosmosul transfigurat al Împărăţiei. Însă există o expresivitate reţinută a chipului, trăsătură stilistică specifică lui Panselinos. Dacă vă uitaţi cu atenţie, soborul are o unitate fizionomică formidabilă care pune în lumină comuniunea dintre ei şi a tuturora cu Hristos şi Maica Domnului. Este o lucrare cuminte, fără pretenţii prea mari, dar corespunzătoare evenimentului pentru care a fost zugrăvită.