Meditatii inainte de Inviere

[Florin-Ionut]

Doresc sa redau mai jos un capitol din teza de doctorat a Parintelui Galeriu (pag. 165-170), care printre altele atinge doua puncte sensibile, marcate cu font ingrosat.

[COLOR=black]"Pentru oricine, crucea şi moartea sînt o negaţie, sînt cea mai tulburătoare contestare a vieţii, a voinţei de a trăi. Dar, potrivit Revelaţiei, Dumnezeu este afirmaţie, afirmaţia absolută, în Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, în Hristos totul este «da», numai «da», aşa cum mărturiseşte Sfîntul Apostol Pavel (n Cor. I, 19-20). Dacă în Dumnezeu şi în Hristos, Care e revelaţia plenară a lui Dumnezeu, totul e «da», afirmaţie, viaţă: «Eu sînt învierea şi viaţa» (loan XI, 25), ce înseamnă atunci această imensă şi inevitabilă negaţie, care e crucea şi moartea cu care ucenicii trebuie să se confrunte în persoana lui Mesia însuşi? Schimbarea la faţă e răpunsul la întrebarea şi neliniştea lor. E răspunsul dat acestei negaţii, care vrea să conteste viaţa. E un răspuns imediat şi revelator, prin aceea că în evenimentul de pe Tabor se face un salt dincolo de cruce şi de mormînt şi se descoperă viaţa atotbiruitoare a învierii încă înaintea morţii. In Schimbarea la faţă e deja prezentă învierea. Faptul implică crucea, nu o anulează. O implică însă ca un eveniment spiritual voit, ca o acceptare liberă, conştientă si nu fatală, ca un moment transformator de trecere. Dar crucea şi moartea ca atare sînt depăşite, consumate în slava învierii pe care schimbarea la faţă o anticipa acum pe Tabor. In Hristos învierea e pregustată înainte de Golgota. In Hristos acest «da» absolut al învierii nu e întunecat nicidecum de negaţia crucii şi a morţii. Acestea din urmă sînt o cale, finalitatea e învierea. Niciodată în Hristos şi în creştinul credincios moartea nu acoperă întreg orizontul existenţei. Cînd Domnul spune: «stricaţi Templul a-cesta (cel vechi desigur) şi-n trei zile îl voi zidi», Domnul contempla deja în Sine «Templul cel nou» al învierii. Schimbarea la faţă e confirmarea directă a acestui viitor-prezent, viitor anticipat. Şi este evidenţa concretă a principiului fundamental al vieţii, al afirmaţiei, care nu poate fi infirmat de negaţia morţii, ci numai secondat de ea. In ce ne priveşte pe noi, acest act al transfigurării Domnului ne încredinţează că dacă n-ar fi fost păcatul noi am fi dobîndit calităţile învierii printr-o jertfire spirituală, evitînd traversarea tragică a morţii.[/COLOR]

[COLOR=black]De asemenea, faptul că «Fiul Omului» pregustă învierea încă înainte de evenimentele care L-au dus pe Golgota, însemnă că taina şi puterea învierii nu sînt strict dependente de nici o ambianţă seculară, sînt independente chiar şi de Golgota; e un fapt divin absolut liber, dincolo de orice accident sau determinism dinafară. Nu se poate pune deci întrebare simplistă: cum am fi avut revelaţia învierii, faptul capital al Evangheliei,[/COLOR][COLOR=black]dacă nu ar fi avut loc trădarea lui Iuda, procesul intentat de Ana şi Caiafa şi osînda confirmată de Pilat?[/COLOR][COLOR=black] Nu aceştia sînt factorii determinanţi. «Fiul Omului merge precum este scris şi vai aceluia prin care se vinde» (Matei XXVI, 24). De aceea nu se poate spune: «dacă Iuda e un instrument al învierii, atunci de ce e osîndit?» El este osîndit în păcatul şi nepocăinţa lui. Invierea se putea descoperi în istoria Bisericii eventual într-un alt context, nu însă fără jertfirea vechiului eon. Nu se poate vorbi în sensul strict al cuvîntului nici de «felix culpa Adami», nici de alte cauze exterioare. Nu păcatul lui Adam ne-a adus darul întrupării şi al învierii, ci taina iconomiei divine, al cărei obiectiv este creştinul. Păcatul a schimbat doar faţa divină a jertfei; a făcut-o hulită, dispreţuită şi extrem de dureroasă. «Omul a determinat forma întrupării ca iubire crucificată». Dar în acest abis al umilirii, Domnul a descoperit o şi mai mare strălucire, o şi mai infinită putere a iubirii, în cruce; «unde s-a înmulţit păcatul, a prea prisosit harul» (Rom. V, 20).[/COLOR] [COLOR=black]Jertfa şi învierea, incluzînd pactul se plasează în acelaşi timp şi dincolo de păcat, în lumea libertăţii şi a creaţiei. «Tatăl Mă iubeşte, pentru că Eu îmi pun viaţa Mea, ca iarăşi să o iau. Nimeni[/COLOR]
[COLOR=black] nu o ia de la Mine...», zice Domnul (loan X, 17-18). Invierea nu e din lumea aceasta, dar este pentru lumea aceasta. E un dar de sus care depăşeşte infinit «structurile» căderii."

...continuare mai jos...
[/COLOR]