Tine mintea in iad si nu deznadajdui

[costel]

Astazi, 24 septembrie il sarbatorim pe Sfantul Siluan Athonitul. Multa vreme m-am tot intrebat de ce acest indemn? Sau sa fie un indemn particular, adresat doar Sfantului Siluan? Cineva spune ca "tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui" e un cuvant de foc, alcool in stare pura, de 90 de grade. Cine-l gusta ca atare risca sa se arda: unele persoane, incercand sa se cufunde cu mintea in iad, au ajuns bolnave. Prin urmare acest cuvant trebuie adaptat situatiei proprii, capacitatilor noastre duhovnicesti si fizice. Mai mult, insusi Sfantul Siluan spune: Siluan spune "in aceasta faptuire trebuie sa ne cunoastem limitele, ca sa nu ne zdrobim sufletul, invata sa te cunosti si nu-ti impovara sufletul peste puterile lui".

In stirea de pe acest site, am gasit urmatoarele explicatii la cuvintele "tine mintea in iad si nu deznadajdui":

"a) Un raspuns mangaietor la suferinta umana. Un mod de a spune: "Viata mea e un iad, dar Dumnezeu imi spune ca si in aceste conditii dificile, nu trebuie sa deznadajduiesc".

b) Un cuvant ca expresie a crestinismului, asa cum apare in cruce - ca moarte si biruinta asupra mortii. In acest indemn, avem pe de-o parte suferinta, iadul, moartea "tine-ti mintea in iad", pe de alta parte fericirea, nadejdea, invierea "dar nu deznadajdui". Miscare care este cea a botezului nostru - moarte a omului vechi si inviere a omului nou in Hristos - dar si cea a ascezei prin care actualizam si facem sa rodeasca harul acestui botez.

c) Un indemn de a ajunge la smerenie: "Domnul m-a invata sa-mi tin mintea in iad si sa nu deznadajduiesc, si asa invata sufletul meu smerenia (...). Asa ii biruim pe vrajmasi", scrie staretul Siluan.

Iadul nu trebuie inteles ca un loc in care Dumnezeu nu este prezent, ci ca o stare duhovniceasca, o stare a sufletului cufundat in iubirea lui Dumnezeu, dar inca mult prea opac, prea inchis, prea plin de patimi pentru a-I primi lumina si a-I raspunde.

"Nu deznadajdui", sunt cuvinte prin care ni se cere sa nu cadem in patima deznadejdii, care nu e decat o alta forma, extrem de subtila, de orgoliu, de iubire de sine, a unui eu infasurat si inchis in el insusi".

Mi-a placut mult intrepretarea crestinismului ca fiind deodata cruce si inviere.