o casnicie esuata :(

[Daniela87]

Chiar azi, chiar acum se implinesc cinci ani de cand a inceput povestea mea cand l-am cunoscut pe Ionut, venise acasa din strainatate (vorbisem deja la telefon cateva luni). Eram copii amandoi, eu aveam 17 ani el abia implinea 21. Ne-am iubit enorm, el a trebuit sa plece inapoi in Februarie dar s-a intors in Mai si ne-am casatorit cu 2 sapt inainte sa termin eu liceul. Visasem la o facultate, la o cariera..dar am lasat toate si am plecat cu el..visam sa avem cea mai frumoasa casnicie... nu a fost asa insa. El a devenit indiferent pt o perioada (poate ca si din cauza mea) eu plangeam intr-una, nu il intelegeam, m-am comportat ingrozitor... Amenintam mereu ca ma sinucid, ca vreau sa ne despartim... El a inceput sa imi ceara din ce in ce mai multe, parca simteam ca e tot mai distant. S-au intamplat multe, ce sa mai zic. Am ramas insarcinata si am aflat cand eram in luna a saptea ca el mai tine inca legatura cu fostele lui. Il acuzam mereu ca ma inseala (desi mi-a jurat ca nu s-a intalnit niciodata cu altcineva cat am fost impreuna). Il iubeam enorm dar ma comportam ca un copil desi gateam, faceam curat si aveam grija de copil... Aveam impresia ca fac totul perfect si ca doar el nu ma intelege dar nu era asa..

Mi-am gasit din nou de lucru cand avea copilul un an si jumatate...si cred ca asta a fost inceputul sfarsitului... Am intalnit un coleg care mi se parea ca imi da mai multa atentie(desi nu s-a intamplat nimic intre noi), eram rece cu sotul meu si am hotarat sa ma mut desi el m-a rugat de multe ori sa ma razgandesc. Mi-am gasit chiar alta casa dar mi-am dat seama ca nu o sa il ot lasa, pur si simplu nu puteam da cu piciorul atator ani impreuna. Ne-am impacat dar nu m-am schimbat.. Eram tot la fel de artagoasa, nu voiam sa merg cu el la ai lui, el ma jignea mereu, iesea in oras singur...pana cand a ajuns sa dea in mine... Am plecat in aceeasi seara, ne-am mai vazut intre timp apoi eu am mers in tara si a venit si el (am aflat abia cand a ajuns ac)olo si m-adurut enorm pt ca nu a vrut niciodata sa mearga cu mine).. Eu mi-am gasit pe altcineva si m-am hotarat sa il uit definitiv, el m-a mai cautat de cateva ori dar a renuntat. Intre timp m-am gandit mult la tot ce a fost, mi-am analizat comportamentul si mi-am dat seama ca am gresit enorm. Nu imi doresc nimic altceva decat sa ne impacam, sa invat sa ma comport si sa fiu o sotie adevarata asa cum am invatat cand am fost acasa.

Nu prea stiu ce simte el... pare uneori ca inca ma mai iubeste, mai vine si mai sta uneori pe la noi acasa dar zice ca nu poate trece peste hotararea pe care a luat-o si ca stie ca nu are cum sa ne fie bine. Acum e in tara... mi-e teama ca o sa isi gaseasca pe altcineva desi nu am nici un drept sa il judec daca ar face asta. Ma simt murdara si nenorocita am distrus tot ce a fost bun in el si in mine.. Si am atat de putini prieteni care sa ma inteleaga. Am mers la marturisit in postul asta dar sunt atat de putine lucruri pe care le poti spune parintelui in 10 min cand asteapta alti 30 de oameni la rand... In plus cea mai apropiata biserica ortodoxa romaneasca de aici e la vreo ora jumate cu trenul, ajung abia o data pe luna sau chiar mai rar.

Am fost crescuta sa fiu o crestina adevarata si am dat cu piciorul la toate invataturile de acasa, am pacatuit enorm si mi-am distrus casnicia... As vrea sa pot repara ceva dar, ah, e prea tarziu... Singura speranta imi mai ramane la Doamne Doamne, poate o sa schimbe El cu ceva hotararea sotului meu de a nu ne mai impaca niciodata.
Am fost de multe ori la ghicitoare si parca simt mereu nevoia de a mai merge din nou dar m-am hotarat sa nu mai merg, as vrea sa pot sa las tot in grija Domnului si sa faca El ce e mai bine pt amandoi si pentru Alex, mititelul meu...
Am nevoie de prieteni, de incurajari si de rugaciuni.. stiu ca pe buna dreptate o sa se gaseasca multi sa ma judece dar am nevoie de voi...