Evolutionismul-religia care pregateste venirea antihristului!

[Traditie1]

Ateismul se bazează în bună măsură pe evoluționism. Ateii contemporani justifică necredința lor cu povestea simplistă că știința a dovedit că animalele au evoluat unele din altele și cosmosul s-a format într-un proces de miliarde de ani, ca urmare nu ar exista un Creator.

Ateii ar fi dispuși să creadă în Dumnezeu dacă ar exista niște dovezi clare ale originii supranaturale a lumii, neînțelegând că în ipoteza existenței lui Dumnezeu naturalul și supranaturalul nu sunt manifestări obiective, ambele fiind la fel de ușor de realizat de către Creatorul ab nihilo. Greșeala ateilor provine din raportarea la fenomenologia lumii, nu la conceptul de Principiu absolut.

Deci supranaturalul s-ar putea manifesta doar dacă Dumnezeu decide că e potrivit, nu pentru că el e inevitabil legat de existența Lui, pentru că nimic în lume nu există de la sine ci numai pentru că așa a decis Dumnezeu.


Dacă suntem înconjurați doar de manifestări naturale este pentru că așa a decis Dumnezeu că e bine. Să ne imaginăm că am fi trăit de la început în prezența nemijlocită a supranaturalului. Asta ar fi dus la o convingere deplină în existența unui Stăpân și ca urmare la formarea noastră având conștiința de robi și implicit incapacitatea de a fi fericiți. Lăsându-ne să credem că n-avem Stăpân, ne face să dezvoltăm personalități care se văd pe sine ca centrul al universului, ceea ce și suntem într-o măsură, fiindcă orice conștiință umană e un astfel de centru, un microcosm, o ființă de o valoare nespusă. Astfel, delicatețea lui Dumnezeu de a se ascunde de noi face ca să nu ne fie retezată credința noastră în propriul absolut. Desigur, o dată luat contactul cu învățătura creștină orizontul omului se completează, el devine conștient de adevăratul Absolut și înțelege chemarea de a deveni fii ai lui Dumnezeu păstrând totodată conștiința propriei valori, lucru ce nu s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu nu S-ar fi ascuns de noi la început.

Din păcate unii sunt rău intenționați, închiși în lumea patimilor egoiste și astfel atunci când Dumnezeu îi cheamă la credință prin diverse căi ei aleg necredința și un proces de cădere din starea de curăție inițială ia start, proces prin care omul pierde posibilitatea de a mai fi receptiv la lucrările harice ale Providenței asupra lui și se depărtează tot mai mult de Dumnezeu, unii ajungând să-L nege și să nu mai creadă deloc în El.


Necredința, sau credința în nimic, este o formă de sinucidere intelectuală și duhovnicească prin care omul se limitează singur, se minte și îndoctrinează că nu există Dumnezeu. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să credem orice (așa cum afirmă unii atei că ar face credincioșii), trebuie să selectăm ce credem, să căutăm esența lucrurilor, adevărul ultim și cea mai directă cale e rugăciunea.