|
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
|||
|
|||
Obiceiul omenesc cu painea si vinul carora le este atribuita calitatea de "Pasti"
Se știe că în România există, din nefericire, un obicei omenesc care are loc la sărbătoarea Învierii Domnului, obicei concretizat în darea de către preoți a unui amestec de pâine și vin căruia i se spune în mod impropriu și total fals Sfintele Paști. Adevărul este însă că Sfintele Paști sau Paștile Domnului sunt, pe lângă evenimentul în sine al învierii lui Hristos, chiar Trupul și Sângele Domnului jertfite de preoții Bisericii, adică însăși Sfânta Euharistie. Pentru aceea este necesar ca adevărul să fie tot mai mult adus și pus în față pentru ca acest obicei omenesc care nu are nici o fundamentare să fie cât mai rapid și cât mai hotărât exclus afară din Sfânta Biserică pentru totdeauna. Cei care vor Paștile Domnului trebuie să știe că trebuie să se împărtășească din Sfânta Euharistie, obiceiurile cu pâinea și vinul "sfințite" fiind exclusiv niște obiceiuri omenești fără nici un fundament în Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiție, iar bineînțeles pentru a se împărtăși de Sfânta Euharistie trebuie să se pregătească în mod corespunzător. Menținerea acestui obicei nefericit în Sfânta Biserică trebuie să înceteze în cel mai scurt timp posibil așa încât oamenii să fie puși clar în fața adevărului și nu să fie ținuți de episcopii și preoții Bisericii în aceeași stare de confuzie în care au fost ținuți până acuma în această privință, acest obicei întreținut de episcopii și preoții Bisericii nearătând în fapt decât o formă de "păcălire" a poporului credincios și de ținere a acestuia într-o stare de ignoranță nesănătoasă în ceea ce privește bineînțeles această temă. Aștept bineînțeles și alte păreri ale membrilor de pe forum, fie că sunt pentru ceea ce am spus, fie că ar fi împotrivă.
|
#2
|
|||
|
|||
Citat:
Inca din acel timp, mirenii mai mult "asista" decat participa la Sfanta Liturghie. Daca in Biserica Primara, toti cei care ramaneau la liturghia credinciosilor se impartaseau, incepand cu aceste secole - si pana in zilele noastre - impartasirea la fiecare Sfanta Liturghie s-a pastrat doar in randul clericilor slujitori. Ceilati participanti la "ospat" vor primi drept mangaiere, paine binecuvantata. Aceasta este una din consecintele negative ale "crestinarii imperiului" si a disparitiei "disciplinei arcane". Cu timpul, pentru mireni, impartasirea a devenit din regula exceptie. De aceea, nici nu cred intr-o solutie generala, la nivelul intregii Biserici Ortodoxe. Solutia o putem afla la nivel personal, incercand sa ducem o viata cat mai autentica in Hristos. Atunci nu ne vom mai putea multumi doar cu paine binecuvantata. |
#3
|
|||
|
|||
Nu prea cred ca e un obicei omenesc. In zilele obisnuite se da anafura, iar in zilele de Sfintele Pasti se face aceasta, care este tot anafura. Poate pentru a marca, si la nivelul acesta, marea sarbatoare. Mi se pare foarte normal.
|
#4
|
|||
|
|||
PASTILE(paine si vinul sfintit) care se dau dupa slujba de inviere se dau ca o binecuvantare pentru credinciosi si nu vad ce e rau in asta! ca oameni confunda aceasta cu SFANTA IMPARTASANIE e cu totul alta poveste! ma iertati ca va spun ar trebuie sa va preocupe mai mult starea dumneavoastra decat asta! mi se pare ca exagerati! lasati pe cine hotaraste astea sa se ocupe! avem SFANTUL SINOD are cine sa se ocupe de astea! noi trebuie sa ne veden de ale noastre si sa ne rugam pentru mai marii biserici! ma iertati poate nu ar fi trebuyit sa scriu asta
|
#5
|
|||
|
|||
Problema este că unora li se spune că acea anafură și acel vin sunt de fapt sfinte paști, ori lucrul acesta este total fals. Prin urmare și dacă se oferă acea anafură și acel vin binecuvântate cel puțin să nu ni se mai spună (nu știu dacă fenomenul este generalizat) că acelea sunt sfinte paști. Să ni se spună ce sunt de fapt și să nu mai fie poporenii credincioși ținuți în ignoranță și păcăliți; nu de alta dar pe aici prin România nu suntem toți dintre aceia care "noi muncim, nu gândim", ci mai suntem și unii care în timp ce muncim mai facem "greșeala" să mai și gândim.
|
#6
|
|||
|
|||
Citat:
|
#7
|
|||
|
|||
După cum se vede, problema este cu rădăcini adânci și nu foarte recentă
Citat:
Last edited by doctor_faustus; 23.11.2010 at 17:02:03. |
#8
|
|||
|
|||
Aici nu se condamna folosirea Pastilor, ci faptul ca nu se impartasesc. Nici nu se spune ca oamenii ar crede ca aceea este Sfanta Impartasanie. De asemenea, nu reiese ca atunci ar fi fost implemetat obiceiul de a da Pasti.
|
#9
|
||||
|
||||
Nu vad nimic rau in a lua de Pasti o bucata de paine binecuvantata, dupa cum nu e nimic rau in a lua dupa Sfanta Liturghie si anafura. Rau e sa ne rezumam doar la painea binecuvantata si sa uitam de Trupul si Sangele Domnului. Asa ca eu nu cred ca trebuie dusa o lupta in a elimina painea binecuvantata, ci o lupta in a-i face pe oameni sa constientizeze importanta Euharistiei.
|
#10
|
|||
|
|||
Ritualul simbolic al impartasirii pe undeva il inteleg dar faptul ca numim piinea carne si vinul singe, oricit m-as stradui sa ma impresionez si sa-mi imaginez inchipuindu-mi ca una-i de fapt alta, nu reusesc. M-am tot straduit sa ma mint si nu reusesc.
Inima-mi da semne fizice, dureri, si-mi spune incontinuu: NU TE MINTI CA ESTE PACAT! Si in plus nu exista nimic in scripturi care sa ne confirme acest lucru ci doar pomenirea lui Hristos de la cina cea de Taina...dar o facem in virtutea Traditiei |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ce considerati despre "Misquoting Jesus"/"Forged" de Bart Ehrman | Ciprian Mustiata | Teologie si Stiinta | 8 | 19.12.2012 16:12:08 |
Am nevoie de "putin" ajutor ! - Va rog nu treceti "peste" - Nu am liniste de o luna! | valentinalogo | Preotul | 28 | 06.06.2010 07:26:42 |
O cantare ciudata, exsultet de ce se canta in BC si in alte "culte crestine" la Pasti | mihailt | Generalitati | 8 | 17.04.2010 02:20:05 |
|