Contradictie dogmatica ?

Cred ca sunteti toti la curent cu sintagma "cel mai umil dintre pamanteni", sau "cel mai pacatos". E o stare de spirit pe care crestinii ortodocsi ar fi bine sa o castige, cel putin asa zice parintele Cleopa, si cred ca am mai gasit-o prin ceva carti ale parintilor pustnci. Precis multa lume de aici poate sa precizeze exact in ce carti si ce sfinti parinti au abordat aceasta idee.

Probabil samanta provine din exemplul lui Isus cu intoarcerea celuilalt obraz.

Numai ca e posibil sa apara o contradictie, mai precis, dorinta de a fi cel mai umil sa apara din mandrie, adica, cand crezi ca esti cel mai pacatos, sau umil, deja crezi ca esti ceva, cand de fapt trebuie sa crezi ca nu esti nimic.

Al doilea punct in care sintagma are sincope este urmatorul: cand spui ca esti cel mai pacatos, inseamna ca ai atins un grad de evolutie spirituala destul de avansat, nu ai cum sa fi cel mai pacatos, asa ca afirmatia devine o minciuna. Tu minti.

Ca sa fi intradevar cel mai pacatos trebuie sa dovedesti asta. Trebuie ca lumea sa aiba motive sa te loveasca peste un obraz sau sa te scuipe. Trebuie sa fi INTRADEVAR cel mai pacatos. Trebuie sa te cobori la limita e jos a conditiei umane , sa te dezgusti pana si pe tine insuti realmente, nu din vorbe doar. Pana nu ai coborat acolo, nu o sa intelegi adevaratul sens al umilintei.

Cum ai putea sa faci asta ? Care e solutia ? Sa ucizi ? Sa furi ? Nu prea cred.

Are cineva idee?

[forever...]

În prealabil postat de iliegh

Cred ca sunteti toti la curent cu sintagma "cel mai umil dintre pamanteni", sau "cel mai pacatos". E o stare de spirit pe care crestinii ortodocsi ar fi bine sa o castige, cel putin asa zice parintele Cleopa, si cred ca am mai gasit-o prin ceva carti ale parintilor pustnci. Precis multa lume de aici poate sa precizeze exact in ce carti si ce sfinti parinti au abordat aceasta idee.

Probabil samanta provine din exemplul lui Isus cu intoarcerea celuilalt obraz.

Numai ca e posibil sa apara o contradictie, mai precis, dorinta de a fi cel mai umil sa apara din mandrie, adica, cand crezi ca esti cel mai pacatos, sau umil, deja crezi ca esti ceva, cand de fapt trebuie sa crezi ca nu esti nimic.

Al doilea punct in care sintagma are sincope este urmatorul: cand spui ca esti cel mai pacatos, inseamna ca ai atins un grad de evolutie spirituala destul de avansat, nu ai cum sa fi cel mai pacatos, asa ca afirmatia devine o minciuna. Tu minti.

Ca sa fi intradevar cel mai pacatos trebuie sa dovedesti asta. Trebuie ca lumea sa aiba motive sa te loveasca peste un obraz sau sa te scuipe. Trebuie sa fi INTRADEVAR cel mai pacatos. Trebuie sa te cobori la limita e jos a conditiei umane , sa te dezgusti pana si pe tine insuti realmente, nu din vorbe doar. Pana nu ai coborat acolo, nu o sa intelegi adevaratul sens al umilintei.

Cum ai putea sa faci asta ? Care e solutia ? Sa ucizi ? Sa furi ? Nu prea cred.

Are cineva idee?

Poate ar trebui să conştientizăm câte a făcut Dumnezeu pentru noi, câte ne-a iertat, câte ne-a răbdat, câte ne-a dat şamd, iar noi cât de puţin suntem recunoscători, buni, iubitori...
Nu e cazul să ne apucăm să păcătuim de bunăvoie, dintr-o eroare de înţelegere a unei expresii a pocăinţei.

În prealabil postat de forever...

Poate ar trebui să conştientizăm câte a făcut Dumnezeu pentru noi, câte ne-a iertat, câte ne-a răbdat, câte ne-a dat şamd, iar noi cât de puţin suntem recunoscători, buni, iubitori...
Nu e cazul să ne apucăm să păcătuim de bunăvoie, dintr-o eroare de înţelegere a unei expresii a pocăinţei.

Ai perfecta dreptate, o posibila solutie este sa nu incerci sa progresezi, ci sa te bazezi pe faptul ca oricum Dumnezeu te iarta.

Dar nu stiu daca e cea mai buna solutie, e o solutie, dar natura umana tinde sa vrea sa se perfectioneze, asa ca evitarea caderii in mandria de genul "sunt cel mai umil" este foarte dificila.

[forever...]

În prealabil postat de iliegh

Ai perfecta dreptate, o posibila solutie este sa nu incerci sa progresezi, ci sa te bazezi pe faptul ca oricum Dumnezeu te iarta.

Eu nu am zis sa nu mai progresăm, căci suntem îndemnaţi să fim desăvârşiţi. Dar fără Domnul nimic nu se poate. Deci şi când progresăm, tot Lui trebuie să îi fim recunoscători, nu să ne mândrim că am fi mai presus decât alţii.

Dar nu stiu daca e cea mai buna solutie, e o solutie, dar natura umana tinde sa vrea sa se perfectioneze, asa ca evitarea caderii in mandria de genul "sunt cel mai umil" este foarte dificila.

Complici prea mult lucrurile. Hai să încercăm să fim smeriţi, cât de cât, nu cel mai smerit, şi să nu intrăm într-o competiţie a "celui mai umil".
Nimic nu se poate fără harul lui Dumnezeu.


Îmi vine în minte un fragment din Confesiunile fericitului Augustin:
"N-au decât să râdă de mine cei trufaşi, care încă nu au fost trântiţi la pământ şi loviţi spre propria lor salvare de către Tine, o, Dumnezeule al meu! Eu îţi voi mărturisi totuşi ticăloşiile mele spre lauda Ta. Îngăduie-mi, rogu-Te, şi dă-mi putere să parcurg cu amintirea mea de acum toate ocolişurile trecute ale rătăcirilor mele, şi să-Ţi jertfesc jertfă de slavă. Căci, ce aş putea să fiu eu pentru mine însumi faţă de Tine, în afară de o călăuză spre prăpastie? Sau ce altceva sunt eu, când îmi merge bine, dacă nu un sugaci al laptelui Tău, ori unul care se hrăneşte cu hrana Ta cea nestricătoare? Şi care om este orice fel de om, când el e om? Să râdă, aşadar, de noi cei care sunt tari şi puternici; iar noi, cei slabi şi sărmani, să ne mărturisim Ţie."

În prealabil postat de forever...

Îmi vine în minte un fragment din Confesiunile fericitului Augustin:
"N-au decât să râdă de mine cei trufaşi, care încă nu au fost trântiţi la pământ şi loviţi spre propria lor salvare de către Tine, o, Dumnezeule al meu! Eu îţi voi mărturisi totuşi ticăloşiile mele spre lauda Ta. Îngăduie-mi, rogu-Te, şi dă-mi putere să parcurg cu amintirea mea de acum toate ocolişurile trecute ale rătăcirilor mele, şi să-Ţi jertfesc jertfă de slavă. Căci, ce aş putea să fiu eu pentru mine însumi faţă de Tine, în afară de o călăuză spre prăpastie? Sau ce altceva sunt eu, când îmi merge bine, dacă nu un sugaci al laptelui Tău, ori unul care se hrăneşte cu hrana Ta cea nestricătoare? Şi care om este orice fel de om, când el e om? Să râdă, aşadar, de noi cei care sunt tari şi puternici; iar noi, cei slabi şi sărmani, să ne mărturisim Ţie."

Excelent fragment. E ceea ce am intuit eu fara sa stiu de el. Exact in felul asta gandesc de o vreme, numai ca nu cred ca sunt trufasi cei care rad de mine, ci doar ca sunt prea inchistati in obiceiuri sau credinte desarte. Un exemplu banal, destul de departe de religie dar legat de progres spiritual este urmatorul: daca apari imbracat in pantaloni scurti si tricou la o sedinta in care toata lumea e in costum, toti vor rade de tine. Te simti umilit de oameni. Umilinta asta te face sa te gandesti la adevaratul sens al costumelor, si iti dai seama ca nu sunt decat tesaturi aranjate si colorate in alt fel decat hainele de pe tine. Cum de au ajuns acei oameni sa acorde o atat de mare importanta unor tesaturi in detrimentul spiritulului sau posibilei tale capacitati intelectuale cred ca stiu: prin obisnuinta, prin conditionare psihologica, prin alterarea gandirii sau hartii mentale, prin credinta desarta ca e mai bine sa te imbraci in costum la o sedinta. Si atunci te intrebi, cine e nebun , eu sau ei. Eu nu mi-am alterat credinta (in modul de imbracare) in nici un fel, ei da, spiritul lor e captiv, al meu liber.

Si asta e numai un exemplu aparent neimportant. Eu experimentez si altele mult mai adanci, recunosc, o fac intentionat, si ma simt bine, liber, eliberat, si parca-parca, revelat.

Acea stare de umilinţă vine dintr-o pocăinţă curată şi continuă, din rugăciune neîncetată şi nicidecum dintr-o stare de fapt pe care o căutăm cu lumânarea. Oricât ne-am impune acea stare nu vom gusta din adevărata ei dulceaţă dacă nu vom dobândi dragostea faţă de aproapele şi nu vom învăţa să ne smerim. A te duce în pataloni scurţi la o şedinţă care impune o anumită ţinută denotă lipsă de respect şi ţine de morală. Ori un adevărat creştin ţine cont de cei din jur şi de ceea ce societatea impune. Sunt curios dacă în biserică la o slujbă te-ai simţi la fel de liber în pantaloni scurţi. Sau poate chiar aşa şi practici.

[AlinB]

În prealabil postat de forever...

Poate ar trebui să conştientizăm câte a făcut Dumnezeu pentru noi, câte ne-a iertat, câte ne-a răbdat, câte ne-a dat şamd, iar noi cât de puţin suntem recunoscători, buni, iubitori...
Nu e cazul să ne apucăm să păcătuim de bunăvoie, dintr-o eroare de înţelegere a unei expresii a pocăinţei.

Destul de aproape, dar degeaba bati saua.. :)

În prealabil postat de AlinB

Destul de aproape, dar degeaba bati saua.. :)

Nu bate saua, bate apa in piua.

În prealabil postat de forever...

Poate ar trebui să conştientizăm câte a făcut Dumnezeu pentru noi, câte ne-a iertat, câte ne-a răbdat, câte ne-a dat şamd, iar noi cât de puţin suntem recunoscători, buni, iubitori...
Nu e cazul să ne apucăm să păcătuim de bunăvoie, dintr-o eroare de înţelegere a unei expresii a pocăinţei.

In legatura cu cate a facut Dumenzeu pentru noi, iata parerea mea:

In primul rand Dumnezeu ne-a facut PE NOI, nu "pentru noi".
Pentru cine ne-a facut pe noi ?
Pentru noi ?
Nu, pentru EL. Dumnezeu ne-a facut pe NOI pentru EL.

Facandu-ne pentru El, e firesc sa dea pentru noi tot ce e mai bun. Noi nu suntem niste straini care am intrat pe nepusa masa in casa lui Dumnezeu, ca sa multumim de bunavointa si de primire. Suntem chiar copiii lui din acea casa, pentru care ar face totul.

Isi aminteste careva dintre voi sa ceara sa fie facut astfel incat sa fie recunoscator dup aceea ?


P.S. Ok, recunosc, acest post intrece orice asteptari ale voastre, nu cred ca o sa am recenzii prea placute din partea voastra, dar nu are nici o importanta.

[AlinB]

În prealabil postat de iliegh

P.S. Ok, recunosc, acest post intrece orice asteptari ale voastre, nu cred ca o sa am recenzii prea placute din partea voastra, dar nu are nici o importanta.

Stai linistit, suntem obisnuiti, aici e deja un soi de sanatoriu, doar ca prea putini ies de aici vindecati.